12. Nimeni n a fost scutit de supărări şi oricine a iubit adevărat a avut să guste uneori şi amărăciunea lacrimilor, durerea de a vedea cum chiar ochii cei pe care îi iubeşte mai mult se uită cu supărare la el şi îşi feresc cu durere privirile de ale lui.
Dar ce fericire când norii se duc, iar luminile iubite se întorc din nou cu seninătate şi căldură de unde plecaseră!
13. Sufletul meu şi fiul meu, tu nu lăsa să apună niciodată soarele peste supărarea ta cu Domnul tău şi cu fraţii tăi.
Vino cu lacrimi la El şi la ei şi spală ţi vina ta cu mărturisiri fierbinţi şi cu înnoiri ale hotărârilor şi legămintelor tale sfinte cu El
şi cu ei.
14. Fă totul să ajungi iarăşi la dulcea pace cu Hristos, când bagi de seamă că ai pierdut o.
Fă totul ca supărarea Lui să treacă, îndepărtată de pocăinţa şi de iubirea ta caldă şi dulce.
Nu ţi găsi pace inimii tale şi nu da odihnă ochilor tăi până când nu vei primi încredinţarea iertării şi păcii Lui.
Păşunile dulci / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
