1. Când picioarele sunt descălţate, ce preţ mai poate avea capul împodobit?
Când picioarele sunt murdare, cine mai poate lăuda ochii şi mâinile?
Când picioarele sunt lovite, chinuite şi uitate, ce simţire poate să mai fie în inimă?
Nu-i uitaţi pe fraţii cei smeriţi. Ocupaţi-vă de sufletele cele mai din urmă. Domnul vă va judeca după ei.
2. O, voi, copii ai Lucrării Domnului, luminători ai adunărilor şi inima frăţietăţii sfinte,
uitaţi-vă spre picioarele voastre, spre sufletele smerite ale adunării Domnului.
Când Domnul va putea lăuda întâi picioarele Bisericii Sale, atunci toată fiinţa Lucrării Sale va fi frumoasă.
Atunci şi voi veţi avea o strălucire şi un preţ adevărat în ochii Lui.
3. Când dragostea lui Hristos a venit să-i caute mai întâi pe cei ce erau cei mai apăsaţi,
să-i vindece pe cei mai căzuţi,
şi să-i spele pe cei mai din urmă,
să aveţi şi voi gândul acesta care era şi în Hristos.
Atunci, abia atunci vom fi gata cu toţii pentru cea mai fericită rugăciune.
Suntem gata. Vino, Doamne Iisuse,
vino repede, Iubitule!
4. Orice iubire adevărată se dovedeşte a fi singura care să stăpânească peste inima pe care o iubeşte.
Căci orice lucru din lume se mai poate împărţi… Şi pâinea, cât de puţină.
Şi haina, şi timpul, şi mila, şi bucuria.
Numai dragostea adevărată nu se poate împărţi niciodată.
Dragostea adevărată de Hristos nu se mai poate împărţi cu nimeni. El zice: Oricine mai iubeşte pe altcineva ca pe Mine nu este vrednic de Mine.
5. Dar şi sufletul iubitor de Dumnezeu, nici nu mai doreşte să-şi împartă dragostea de El cu nimeni altcineva din lume.
Şi acest suflet spune tot aşa: Pune-mă ca o pecete (unică) pe inima Ta.
6. „Vino, Doamne Iisuse” este strigătul care a fost chemat prin toate veacurile – Revenirea lui Hristos – de către dragostea alor Lui.
De către suferinţele alor Lui.
De către jertfele nenumărate şi grele ale Lucrării Sale vii şi sfinte.
Şi acest strigăt sfâşietor va răsuna mereu din gura tuturor generaţiilor alor Lui – până ce El va veni.
Şi va face dreptate.
7. Spre venirea Domnului s-au înălţat braţele celor ce nu mai puteau de dor, sau de foame, sau de chinuri, sau de singurătate,
ale celor care din iubirea pentru El s-au despărţit de tot ce putea fi pentru ei o plăcere şi o desfătare pământească.
Şi au renunţat la tot ce era un drept şi al lor pe lumea asta.
O, ce dulce va împlini Domnul Iisus rugăciunea şi aşteptarea acestor preaiubiţi ai Lui
atunci când va fi ceasul acestei minuni!
8. Din dragostea pentru Hristos, ai Lui au renunţat de bunăvoie la tot ce putea fi pentru ei o desfătare şi o comoditate pe pământ
şi, alegând mai bine crăpăturile munţilor, sau arşiţa pustiilor, sau singurătatea zidurilor, ei au dorit să se păstreze numai ai Lui. Şi numai pentru El.
Spre dragostea Domnului Iisus, ei au înălţat de pe rugurile veacurilor cele mai fierbinţi rugăciuni de iubire.
Nimeni, niciodată n-a mai fost iubit atât cât Domnul Iisus Hristos.
9. O, câte valuri şi câte ape puternice s-au năpustit de-a lungul veacurilor ca să stingă focul dragostei de Hristos din sufletele iubiţilor Lui!
Dar nimeni şi nimic n-a putut s-o nimicească.
Şi tot aşa nu va putea-o nimici nici în viitor. Ci, dimpotrivă: cu cât vor fi furtunile mai mari, cu atât focul ei va creşte mai puternic.
10. Din temniţele călăilor lor, mâinile însângerate, schingiuite, străpunse şi zdrobite ale celor care au ales mai degrabă să se despartă de libertatea lor, de familia lor, de avuţiile lor şi de viaţa lor
în chipul cel mai groaznic, decât să se despartă de Dumnezeul lor în chipul cel mai murdar,
au rămas încleştate de Iisus.
Dragostea şi moartea i-au făcut nemuritori şi pe ei, ca pe El.
11. Când Biserica Domnului nu este gata pentru venirea Lui, ce ar mai putea face El,
spre a-i trezi dragostea ei şi a o face să gândească mai cu groază şi cu ruşine la starea ei supărătoare?
Cum să vină El s-o găsească în halul acesta?
Dar şi ce ar mai putea să facă şi n-a făcut încă pentru ea?
O, nu vedeţi voi că bunătatea şi aşteptarea lui Hris-tos este cea mai puternică înştiinţare pentru noi?
12. Câte solii a trimis Domnul să anunţe Biserica Sa ca să fie gata?
Şi ea încă tot nu-i gata.
Câte cuvinte i-a trimis din drum spre ea?
Şi ea nu s-a gândit la ele atâta cât ar fi trebuit.
Câte semne i-a dat, ca s-o înştiinţeze?
Dar, vai, înfăţişarea ei, casa ei şi lucrurile ei Îl împiedică şi Îl fac să zăbovească…
Starea ei Îl împiedică pe El să vină. Lenevia ei Îl face pe El să zăbovească.
13. Domnul Iisus este la uşă, dar El vede că înăuntrul Casei Sale nimic nu-i gata:
ai casei, se aud certându-se şi luptându-se unii cu alţii.
El este la fereastră, dar lucrurile ei dinăuntrul Casei Sfinte sunt toate răvăşite.
Este chiar aici, dar cum să se arate, când totul este aşa cum este?
O, dacă noi am fi gata – ce repede ar veni Preaiubitul nostru Iisus!
14. Doriţi să vină Domnul? Bine faceţi, fraţii mei,
– dar pregătiţi-I mai întâi venirea Sa!
Faceţi pace în Casa Domnului, între copiii Domnului, între adunările Domnului.
Aranjaţi lucrurile din lăuntrul vostru.
Puneţi-vă de acord cu învăţătura şi cu sărbătorile,
cu propovăduirea şi cu răspunderile voastre.
Acestea Îl fac să zăbovească.
15. Sfinţiţi umblarea voastră,
curăţiţi cărările voastre.
Înfrumuseţaţi pe toţi ai voştri cu virtuţile lui Hristos.
Atunci nimic nu-L va mai împiedica să Se arate.
Atunci va veni repede ca o căprioară şi ca un cerb tânăr,
căci toţi munţii vor fi plini de miresme
şi căile de flori.
16. Dar… orice aşteptare, oricât de lungă, tot are şi ea un sfârşit.
Venirea Domnului va fi în Ceasul despre care ni-meni nu ştie (Mt 24, 34).
Poate să vină acum, poate să mai întârzie cine ştie cât.
Oare tu, suflet drag, eşti gata? Pregăteşte-te, căci în curând nu vei mai avea timp nici să mergi să-ţi cumperi puţin untdelemn.
17. Sufletul este ca un chiriaş vremelnic în lumea asta, ca un musafir al trupului nostru.
Orice stare a lui pe pământ este foarte nesigură şi în orice clipă îi poate veni solia plecării acasă, în viaţa cealaltă,
la domiciliul său adevărat şi etern.
Gândeşte-te la el, nu-l uita. Nimic nu ai atât de scump.
18. Singur sufletul ne ţine viaţa în trupul nostru.
Câtă vreme sufletul este în noi, atâta vreme trăim, creăm, cugetăm, vieţuim şi cu trupul.
Îndată ce sufletul pleacă din trup, ceea ce mai ră-mâne din trup este doar hoit care, peste câteva clipe, începe să se strice, să putrezească, să miroase, încât nu poţi să stai lângă el.
Dacă n-ar fi sufletul – n-ar fi viaţă în trupul nostru.
19. Tot ce este atrăgător şi drag în fiinţa omului este al sufletului. Şi pentru suflet.
Îndată ce sufletul pleacă din trup, oricât ţi-a fost cândva de drag acest trup, te înfiorează şi nu mai do-reşti să te apropii de el.
De altfel, orice apropiere de un trup mort, nu numai că respinge, dar devine cu totul nefirească – necurată – nedorită.
Ce frumos este sufletul curat! El dă frumuseţe şi trupului.
20. Numai respectul faţă de morţii sfinţi este mai mare decât toate gândurile omeneşti şi fireşti care te îndepărtează de morţi.
Pe aceşti morţi sfinţi, din pricina comorii cereşti pe care au purtat-o în aceste vase de lut, trebuie să-i atingem totdeauna cu evlavie.
Fiindcă un conţinut sfânt a sfinţit şi vasul în care a fost ţinut. Sufletul lor sfânt a sfinţit şi trupul lor.
Sufletul sfânt sfinţeşte tot ce atinge, fiindcă Dumnezeu locuieşte în el.
O Doamne, sfinţeşte-ne astfel pe toţi.
Amin.
Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
