Cum îl primeşte Domnulpe cel credincios

În multe locuri vorbeşte Dumnezeu prin Sfânta Scrip­tură des­pre fericirea ce-i aşteaptă în cealaltă lume pe cei care trăiesc aici pe pământ o viaţă după Evanghelie. Aş putea înşira o mulţime de astfel de locuri din Sfânta Scriptură. Aş putea să de­scriu în culori vii frumuseţile şi fericirile vieţii veşnice. Îmi dau însă seama că pentru mulţimea necredincioşilor acest lu­cru n-ajută la nimic.

În zadar îi vorbeşti omului lumesc despre fericirea vieţii veşnice; el nu înţelege aceste lucruri şi nu le crede. Despre fericirea cea veşnică îi poţi vorbi numai celui credin­cios, îi poţi vorbi numai celui care a gustat şi cunoaşte dulceaţa unei vieţi trăite cu Domnul.

Eu socot că cea dintâi punte de trecere spre mân­tuirea sufletului şi fericirea veşnică este gustarea vieţii celei sufle­teşti, este trezirea gustului vieţii celei sufleteşti. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”, zice Psal­mistul. Cel necredincios trebuie mai întâi să guste, să afle dulceaţa unei vieţi trăite cu Domnul.

Un vestit predicator spunea că raiul începe aici pe pă­mânt. Mântuitorul ne-a făgăduit un rai care începe chiar aici pe pământ. Cine n-are gustul raiului în viaţa aceasta, apoi nici în cealaltă lume nu-l poate iubi. Cine n-a gustat din el în viaţa aceasta, apoi cum se va obişnui cu el o veşnicie în­treagă?

Cine urăşte în viaţa aceasta Cuvântul lui Dumnezeu, cui i se pare o sarcină grea să stea câteva clipe pe zi îngenun­cheat în rugăciune la picioarele Domnu­lui, cum va putea oare o veşnicie întreagă să iubească în cer cele sufleteşti? Un ast­fel de om spune el însuşi că nu-i trebuie viaţa cea veşnică. Raiul ar fi pentru el un adevărat chin.

Pentru ca să putem dobândi viaţa şi fericirea cea veşnică, trebuie încă de aici, de pe pământ, să începem a gusta din dul­ceaţa ei; trebuie încă de aici, de pe pământ, să ne cuprindă şi să ne aprindă o dragoste şi râvnă pentru cele sufleteşti.

Cine L-a aflat cu adevărat pe Domnul, cine trăieşte o viaţă cu El, cine ştie să se atingă de El şi să se topească în dra­goste şi râvnă pentru cele sufleteşti, acela are şi aici pe pă­mânt clipe în care gustă bucuria şi dulceaţa vieţii şi fericirii veşnice. Pentru un astfel de om raiul a început aici pe pă­mânt… El doreşte viaţa cea veşnică.

Omul cel credincios, omul cel duhovnicesc, doreşte viaţa veşnică nu numai pentru că i se spune în Scriptură că este nespus de frumoasă şi fericită, ci pentru că, în parte, a gustat el însuşi din ea şi a aflat cât este de dulce şi plăcută. Omul cel credincios, încă pe pământ fiind, trăieşte un început de viaţă şi de fericire cerească.

Clipele cele mai măreţe pentru cel care trăieşte o viaţă cu Domnul vor fi acele clipe când, după trecerea în cealaltă viaţă, acest cre­dincios se va prezenta în faţa Mântuitorului. O, ce întâlnire scum­pă şi sfântă va fi aceasta!

O astfel de mi­nunată întâlnire şi primire are şi Ion, omul cel duhovnicesc de care ne-am ocupat până aici. El a trăit o viaţă cu Domnul, a trăit o viaţă de luptă şi de biruinţă sufletească, şi a­cum, iată-l, se prezintă în faţa Celui Care i-a fost în lume Împărat, Stăpân şi Cârmuitor. Îngerii îl duc de mână în faţa Domnului. Îl aduc din lume şi îl închină Domnului, grăind: „Un suflet aducem din lume în faţa Ta, Stăpâne şi Doamne! Ţie Ţi-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, cu Tine a trăit… Răsplăteşte-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioşilor Tăi!”…

Ah, ce fericire urmează acum pentru Ion, omul cel duhovnicesc! Mântuitorul îl primeşte blând, cu braţele deschise şi cu cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău” (Mt 25, 21)… „Ştiu faptele tale, dragos­tea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pen­tru Numele Meu şi n-ai obosit” (Apoc 2, 2-3)… Intră acum în bucuria Mea!

Domnul grăieşte îngerilor: Îngeri, îmbrăcaţi pe cel bi­ruitor în haină albă!… El va umbla împreună cu Mine îm­brăcat în alb; nu voi şterge numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea înge­rilor Lui (Apoc 3, 4-5). Ferice de tine, Ioane dragă! Tu vezi acum ceea ce ochii noştri n-au văzut şi urechile noastre n-au auzit. Tu ai acum o bucurie şi o fericire deplină şi veş­nică!

Fie ca pilda vieţii tale să-i poată atrage şi pe alţii în că­rările Domnului, spre viaţa şi fericirea cea veşnică…

Rugăciune

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Întăreşte-mă şi pe mine, să pot trăi o viaţă cu Tine… Fii neîncetat cu mine şi eu cu Tine, ca pe urmă să pot auzi şi eu glasul Tău cel dulce: „Bine, slugă bună şi credincioasă”…

Toate rosturile şi toate frământările vieţii mele să curgă spre Tine… Numai spre Tine. Toată dulceaţa şi toată plăce­rea vieţii mele să fii Tu, Doamne, să fii numai Tu, ca, pe urmă, să pot gusta din dulceaţa vieţii cereşti şi să pot trăi cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Pr. Iosif  Trifa – “Oglinda inimii omului” – Editura Oastea Domnului, Sibiu