Atunci când tu, om fiind, păcătuieşti în vreun fel, pocăieşte-te de aceasta înaintea lui Dumnezeu, şi de eşti mustrat de cineva, atunci fără a te dezvinovăţi, îndată cu metanie zicând: „Iartă-mă, am păcătuit, sunt vinovat”.
Că bine este, învaţă Avva Dorotei, a răspunde la orice învinuire: „Iartă-mă!”.
De te mustră cineva, te necăjeşte sau te ocărăşte în vreun fel, nu te mânia pe el, ci plecând, roagă-te pentru el lui Dumnezeu aşa: Doamne, iartă-l; şi pune acea ocară pe seama diavolului, că diavolul este cel ce ne învaţă să ne ocăram unii pe alţii.
Să nu minţi niciodată în nici un fel şi să nu ţii în inima ta nici un fel de rău fiindcă cel ce urăşte pe cei ce îl mâhnesc urăşte blândeţea, iar cel ce fuge de cei ce îl mâhnesc fuge şi de odihna ce este în Hristos: Cel ce leapădă mustrarea îşi urgiseşte sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojana dobândeşte înţelepciune (Pilde 15, 32).
din „PATERICUL SAROVULUI”

