din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de Botez de la Pechea Călmăţui? – 9 august 1986
Noi suntem un popor creştin. Toate evenimentele vieţii noastre ar trebui să le petrecem în mod creştinesc. Aşa a fost, într-adevăr, la începutul existenţei istorice a poporului nostru. Noi ne-am născut din acei exilaţi romani creştini cu care a fost populat pământul acestei Dacii acum aproape două mii de ani. Şi, din amestecul acestor oameni binecuvântaţi de Dumnezeu, veniţi aici din pricina credinţei lor în Hristos ne-am născut noi creştini, poporul nostru, creştin de la naştere. Şi părinţii noştri, veniţi aici din pricina credinţei lor, ne-au învăţat pe noi de la început să ne petrecem toate evenimentele noastre în mod creştinesc. În mod creştinesc ne-am petrecut noi evenimentele acestea până când s-a lăsat peste noi ceaţa cea mai grea a istoriei. După plecarea romanilor din Dacia, în secolul al III-lea, când au început migraţiunile popoarelor păgâne, o mie de ani nu ne ştim noi istoria. O mie de ani au trăit şi-au murit strămoşii noştri aici credincioşi. Şi n-au putut lăsa în urma lor nici un act, nici o urmă, nici o dovadă despre tot ce-au suferit şi de tot ce s-au chinuit şi-au răbdat, şi-au crezut ei în această mie de ani. Acum noi ne străduim să refacem din cioburi, din ziduri, din morminte istoria noastră de o mie de ani, peste care s-a lăsat ceaţa năvălirilor străine.
Şi aceste năvăliri ne-au păgânizat nouă bunele noastre obiceiuri creştineşti lăsate nouă de la primii noştri părinţi. Băuturile îmbătătoare, petrecerile murdare, vorbele scârboase… tot ce a fost rău şi s-a aruncat o mie de ani ca o plagă şi nefericire peste taina şi frumuseţea credinţei noastre, de la popoarele păgâne ne-a rămas.
Când Dumnezeu, după secole de suferinţă şi de jertfă, a ascultat rugăciunile părinţilor noştri şi a primit jertfele lor şi, la 1 Decembrie 1918, după războiul acela cumplit, ne-a adus – ca un har ceresc şi ca urmare a rugăciunilor şi a jertfelor lor – întregirea noastră naţională, El împlinea rugăciunile acelor părinţi ai noştri care au trăit şi au murit prin credinţă şi ale căror jertfe numai Dumnezeu, Care ştie toate lucrurile, le-a cântărit, dar nu le-a lăsat să se piardă. Şi, când numărul suferinţelor lor s-a împlinit şi anii lor de jertfă s-au împlinit, Dumnezeu ne-a adus nouă, urmaşilor lor, independenţa naţională, în care ne bucurăm acum. Urlau de bucurie părinţii noştri în ziua comunicatului strălucit, că, în sfârşit, după atâtea secole, s-a împlinit visul nostru, unirea patriei noastre. Toate regiunile noastre, toate provinciile româneşti, în care strămoşii noştri suferiseră de-a lungul atâtor ani, Dumnezeu, în sfârşit, le-a adunat într-o singură patrie fericită şi binecuvântată de El. Se împlineau atunci rugăciunile multor părinţi ai noştri care muriseră, dar nu văzuseră idealul acesta – şi l-am ajuns noi.
A fost însă voia lui Dumnezeu ca atunci, la împlinirea acestui ideal naţional, să se facă pentru noi, în chip deosebit, o minune şi mai mare: minunea prin care Dumnezeu a căutat să ne aducă nu numai întregirea, împlinirea idealului nostru naţional, adică dezrobirea patriei noastre de sub jugul atâtor duşmani străini care ne robiseră şi ne chinuiseră poporul nostru şi neamul, şi părinţii noştri atâţia ani; ci Dumnezeu a vrut să ne aducă dezrobirea şi de sub tirania celorlalţi vrăjmaşi, care ne robeau şi mai cumplit fiinţa neamului nostru: păcatul, beţia, înjurătura, minciuna, ura, lăcomia, zavistia, dezbinările dintre noi, egoismul, răutatea, crima, toate aceste lucruri rele care robeau sufletul nostru şi sufletul familiilor noastre, şi sufletul neamului nostru. Dumnezeu a vrut să ne ajute să ne dezrobim de sub stăpânirea acestora. Şi, pentru această dezrobire, ne-a adus Lucrarea aceasta minunată – în credinţa noastră, în învăţătura noastră şi în specificul nostru sufletesc – a Oastei Domnului. Aceasta atunci a fost trimisă de Dumnezeu, îndată după dezrobirea noastră naţională, ca un mijloc prin care să ne dezrobim duhovniceşte de sub ceilalţi duşmani care ne robeau şi ne nimiceau fiinţa noastră: de sub duşmanul alcoolismului, al răutăţilor, al dezbinărilor, al urii, al certurilor, al prostiei, al întunericului în care domnesc toate păcatele care nenorocesc un neam şi nefericesc un suflet omenesc.
De aceea a adus Dumnezeu această Lucrare, [care este] din neamul nostru, din credinţa noastră, din sufletul poporului nostru. Şi noi Îi mulţumim lui Dumnezeu acum pentru această Lucrare.
142. CREDINŢA ŞI RUGĂCIUNEA
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol.3
