Cercetează iarăşi cu grijă ce poruncă ne dă Mântuitorul Hristos. El zice: Oricine voieşte să vie după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea şi să urmeze – Mie (Matei 16,24).
Isaia Proorocul strigă: Ieşiţi de acolo şi de necurat să nu vă atingeţi (Isaia 52,11). Şi Ieremia acelaşi lucru zice: Fugiţi din mijlocul Vavilonului (Ieremia 51, 6). Iar David strigă: lată, m-am îndepărtat fugind şi m-am sălăşluit în pustie, că am văzut jarădelege şi dezbinare în cetate zi şi noapte (Ps. 54,7-10).
Să ştii că Fiul Omului S-a pogorât pe pământ nu spre a pierde sufletele oamenilor, ci spre a ne povăţui pe calea cea adevărată. Prin pilda vieţii Sale, şi nu doar prin cuvinte, El ne-a învăţat să dispreţuim lumea. Domnul nu a avut loc de odihnă în lume, iar celor ce au urmat Lui le-a poruncit să fugă de ea. înşelătoare şi amăgitoare este viaţa în lume, fără de roadă truda ei, primejdioasă desfătarea ei, săracă bogăţia ei, nemincinoase cinstirile ei, nestatornice şi neînsemnate; şi vai celor ce nădăjduiesc în părutele ei bunătăţi: din pricina aceasta mulţi mor fără a se pocăi. Fericiţi şi preafericiţi sunt cei ce lasă lumea şi poftele ei.
Aleargă, iubite frate, aleargă la liniştea şi preaslăvita viaţă călugărească; ia jugul cel vrednic de laudă pe care Fiul lui Dumnezeu 1-a numit jugul cel uşor şi povara Sa cea uşoară. Sfinţii Apostoli au iubit acest jug şi l-au dat mai departe credincioşilor, iar părinţii cei de Dumnezeu purtători şi de Dumnezeu insuflaţi, ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi de iscusinţă, au sporit în această vieţuire şi ei sunt cei ce ne sfătuiesc cum trebuie să ne trudim şi noi întru ea.
Vezi, frate, şi cunoaşte că viaţa călugărească e temeluită pe dumnezeieştile porunci, după învăţătura proorocilor, evangheliştilor şi apostolilor. Despre aceasta a zis Domnul: Acela ce poate înţelege să înţeleagă (Matei 19, 22). Tot despre ea este cuvântul Apostolului: Voiesc ca toţi oamenii să fie precum sunt eu (I Corinteni 7, 7). încă şi înainte de Legea lui Moise, viaţa de nevoinţă străluceşte prin Enoh şi Melchisedec, sub Lege prin Ilie şi Ioan Botezătorul, iar în vremea harului, prin toate obştile şi legiunile de călugări.
Uită-te bine ce mulţi sunt cei ce bine vieţuind întru vieţuire călugărească s-au dus la Dumnezeu şi acum cu îngerii locuiesc. O, frate, doreşte liniştea şi buna vieţuire monahicească, apoi alege partea cea bună pentru tine.
Cunoaşte apoi că prin făgăduinţa călugăriei trebuie să te sileşti ca în toate să-ţi tai voia. Supune-te Domnului, umblă cu dragoste pe calea părinţilor tăi fără a te abate şi fără a dormita, ci priveghind cu grijă. Trebuie negreşit să dobândeşti virtuţile; caută-le, deci, zi şi noapte şi, ajungând a le cunoaşte, învaţă-le şi trudeşte întru ele. Fii un adevărat creştin care, dând făgăduinţele lui Dumnezeu şi înălţând în inima sa locaş virtuţilor, le împlineşte fără împotrivire.
Păzeşte-te ca nu cumva să te arăţi gol înaintea lui Dumnezeu. De ai ceva bun, nu te lăuda pentru aceasta, ci mai curând sporeşte întru săvârşirea binelui, pe măsura lucrurilor tale celor plăcute lui Dumnezeu, arătându-te înnoit, drept şi încercat întru toate.
Adu prinos lui Dumnezeu ca dar şi jertfă, nu arderi de tot, ci jertfeşte-te pe tine însuţi în orice clipă a vieţii drept cel mai vrednic prinos, tot aşa cum sfinţii şi-au omorât propriile patimi pentru Hristos. Ei n-au iubit lumea şi nici cele din lume. Urmează exemplul vieţii lor! Voieşti a fi călugăr? Atunci leapădă-te de omul vechi şi te fa un om nou, cugetă întru alt fel, vorbeşte întru alt fel, priveşte, umblă şi lucrează întru alt fel: şi toate se vor face noi.
Călugăr înseamnă a fi „altfel”, potrivnic vieţii lumeşti. Sfântul Ioan Scărarul spune că nu oricine s-a botezat se va mântui, ci acela care face voia Domnului. Deci, evident că nici oricine este tuns călugăr se va mântui, ci acela care îndeplineşte voturile monahale; şi nu toţi cei din mănăstire sunt călugări, ci numai aceia care fac lucrare călugărească. Mântuitorul ne-a spus: Nu tot cel ce zice Mie: „Doamne, Doamne!” va intra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Carele este în ceruri. Mulţi vor zice Mie în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit, şi cu numele Tău multe puteri am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine (Matei 7, 21-23). Adevărat zic vouă, de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Matei 18, 3). Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne şi nu faceţi ce vă spun? (Luca 6, 46). Au nu ştiţi că fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc (Luca 11, 28)?
Sfântul Apostol Iacov scrie: Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era (Iacov 1, 22-24). Aşadar numai cel ce plineşte legea este mântuit.
Crede cuvintele lui Dumnezeu, întru care toată legea lui Dumnezeu şi proorocii se adeveresc.
Dar ce înseamnă a aduce jertfa de sine?
A aduce jertfă de sine înseamnă a ne omorî patimile în fiecare zi, aşa cum şi le-au omorât toţi sfinţii pentru Cel ce a murit pentru noi. Ei nu au iubit lumea, nici cele din ea, ci au adus dar plăcut lui Dumnezeu, din inimă curată, şi pentru aceasta fiii lui Dumnezeu s-au chemat. Fă la fel ca ei, dacă voieşti să fii fiul Celui Sfânt.
Călugărul trebuie să fie făcător al tuturor poruncilor Domnului, râvnitor al stării şi cinului celor fără trup, cunoscător al lui Dumnezeu, şi să aibă dragoste pentru El şi aproapele.
Călugărul nu trebuie în nici un chip să se plece spre glasul simţurilor şi al patimilor. El trebuie să-şi aibă mintea luminată de sus, trupul neprihănit, gura prinsă în tăcere şi limba curată. Iar inima şi sufletul să-i fie mereu întristate din cauza păcatelor sale, necontenite rugăciuni cu lacrimi şi suspine, neîncetată pomenirea morţii şi a Judecăţii de Apoi; lepădare de sine în toate, înstrăinare de lume; dispreţ pentru trup şi pentru toate cele plăcute simţurilor, adică trebuie să-şi supună trupul, iar pentru curăţirea şi înnoirea sa, trebuie să se supună asprei, necăjitei trude a nevoinţei, având totdeauna răbdare fără cârtire şi dragoste cu mulţumire.
Călugărul trebuie să fie nesupărăcios, neviclean, fără strop de mândrie, supus în toate, neagonisitor, neiubitor de sine, să fie blând, tăcut, smerit, supus, ascultător faţă de toţi cei care vieţuiesc în rânduială. Trupul să-ţi fie străin, călugăre, ca al unui mort, iar duhul să ţi—1 pregăteşti a fi locaş Duhului Sfânt, să rămâi neîncetat în rugăciune şi citirea cărţilor dumnezeieşti. Astfel trebuie să fie călugărul şi astfel de temelie trebuie să pună pentru împlinirea făgăduinţelor sale, ca să poată aduce lui Dumnezeu nu numai darurile nevoinţei văzute, ci şi jertfa sufletului şi duhului. Dacă voieşti să intri în împărăţia cerurilor, trebuie neapărat să-i întreci cu mult în virtute pe păcătoşii ce vieţuiesc pe pământ şi să trăieşti ca un înger pământesc; căci împărăţia cerurilor este în Hristos.
Trebuie să suferi lipsuri întru nevoinţa trupului şi a sufletului. Aşa cum au răbdat Hristos şi ucenicii Săi, şi aşa cum toţi sfinţii s-au nevoit şi s-au lepădat de lume, de pofte, de porniri, de toate dorinţele lumeşti, păzind poruncile lui Hristos cu sârguinţă şi cu dragoste, tot aşa, de voieşti a dobândi împărăţia cerurilor, trebuie să înduri lipsuri şi să iei pe grumajii tăi jugul lucrării lui Hristos. Jugul Bcesta împovărează trupul, dar înalţă sufletul la cer. Pentru aceea nu cârti când te afli în posturi, în privegheri, în ascultare, în singurătate şi în linişte sufletească, în cântări, în rugăciuni, în lacrimi şi în lucrarea mâinilor şi în purtarea oricăror necazuri ce vin de la trup, de la lume şi de la diavol.
Vieţuind astfel, ca un înger, vei dobândi înlăuntrul tău împărăţia cerurilor; căci Hristos zice: împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este (Luca 17, 21). Atunci nimic lumesc nu va putea dăinui în sufletul tău; atunci vei cunoaşte că eşti ucenic ascultător al lui Hristos, că ai luat crucea Lui, adică necazurile, nevoinţele, virtuţile şi că fugi din mijlocul lumii şi te lepezi de toate amăgirile ei şi de lucrurile ei.
Atunci vei primi din Sfânta Scriptură dovada limpede şi adeverită că fără desăvârşită lepădare de lume nu poţi să fii călugăr desăvârşit. Intră în tine însuţi şi caută. Străduieşte-te, frate, cât poţi să lepezi de la tine tot ce este lumesc şi trupesc.
Iar ca să cunoşti calea cea adevărată, la început trebuie să iei negreşit aminte aceste mântuitoare cuvinte: Nimeni, punând mâna sa pe plug şi privind înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9, 62).
Şi astfel să ştii că cel ce se leapădă de lume şi de tot ce este în ea pentru Dumnezeu trebuie negreşit să împlinească făgăduinţele, pururea cu luare-aminte să se străduiască a se apropia cât mai grabnic de Dumnezeu şi a se lipi de el în chip nefăţarnic.
Iar dacă, intrând adânc înăuntrul tău, te vei cerceta cu băgare de seamă, vei afla că încă nu ai plecat nicicum din lume şi nu te-ai slobozit de toate dorinţele lumeşti; pentru aceea trebuie să te lepezi de lume şi să-ţi omori patimile trupeşti şi să te dai acestei lucrări ca şi cum ai învăţa cea mai înaltă măiestrie – căci nu se află în lume vreo altă măiestrie mai plină de înţelepciune şi iscusinţă decât aceasta, ca să ajungi să cunoşti toate patimile ce dau neîncetat înţelepciunea de a le birui cu postul, adică cu înfrânarea; străduieşte-te întru toate a te deprinde cu viaţa virtuoasă, ca un deşert să-ţi fie lepădarea de lume.
Încă de la început trebuie să ai mare sârguinţă pentru viaţa călugărească, dragoste arzătoare şi cea mai fierbinte înclinare către ea; să cercetezi Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi pentru a şti cum trebuie să vieţuieşti şi să te îmbraci în chipul monahicesc şi cum să te sileşti către aceste stări şi să te întăreşti întru ele, şi cum să lucrezi pentru a te curăţa de păcate şi a dobândi împărăţia cerurilor.
I-a această scurtă povaţă drept pravilă a ta şi călăuzeşte-te după ea, până ce harul lui Hristos te va cerceta şi te va lumina, ridicându-te la măsura bărbatului desăvârşit care trăieşte întru Hristos.
din „PATERICUL SAROVULUI”
