1. Zis-a un bătrân: de ştie monahul vreun loc care are sporire şi pentru trebuinţele trupului nu se duce acolo, unul ca acesta nu crede că este Dumnezeu.
2. Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând: cum, părinte, neamul nostru nu poate să ştie nevoinţa părinţilor? Şi a răspuns bătrânul: pentru că nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nici nu fuge de oameni, nici nu urăşte materia lumii. La omul ce fuge de oameni şi de materie, de la sine îi vine pocăinţă şi nevoinţa. Căci precum cel ce voieşte să stingă focul care s-a aprins în holda sa, de nu va apuca mai înainte să taie partea cea din faţa focului, nu poate să-l stingă, aşa şi omul, de nu se va duce la loc unde cu osteneală să-şi afle pâinea sa, nu poate să dobândească nevoinţa. Căci sufletul de nu va vedea, nu va pofti degrabă.
3. Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând: care este lucrul înstrăinării? Şi i-a răspuns bătrânul: ştiu un frate înstrăinat, care s-a aflat la biserică şi întâmplător s-a făcut agapă şi a şezut să mănânce cu fraţii la masă. Iar unul a zis: cine l-a oprit pe acesta? Şi i-au spus fratelui: scoală-te, şi du-te afară! Şi el sculându-se, a ieşit, iar alţii mâhnindu-se s-au dus şi l-au adus înăuntru. După aceea l-au întrebat: oare, ce este în inima ta, că ai fost scos afară şi iarăşi ai fost adus înăuntru? Iar el le-a răspuns: m-am gândit în inima mea, că sunt întocmai ca un câine care, când este alungat se duce şi când este chemat, vine.
4. Povestit-a unul din părinţi: erau doi fraţi aproape de el, unul străin şi altul cunoscut. Şi cel străin era puţin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Şi s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul fiind văzător cu mintea, a văzut mulţime de îngeri, cum îi povăţuiau sufletul. Şi dacă au ajuns la cer şi era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul şi a venit glas de sus zicând: vădit este că era puţin trândav, dar pentru înstrăinarea lui, deschideţi-i! Apoi a adormit şi cel cunoscut, adică cel de loc şi în vremea morţii au venit toate rudeniile lui. Şi a văzut bătrânul, că nu este nici un înger nicăieri şi s-a minunat. Atunci, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu zicând: Doamne, cum cel străin fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel? Şi i-a venit glas către el, zicând: osârduitorul când era să moară, a deschis ochii săi şi şi-a văzut rudeniile plângând şi i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, deşi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut şi suspinând a plâns iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el.
5. Un frate înstrăinându-se, l-a întrebat pe un bătrân: vreau să mă duc la ale mele. Şi i-a zis lui bătrânul: aceasta s-o ştii, frate, că venind din lume aici, aveai pe Domnul care te povăţuia. Dar de te vei întoarce, nu-L vei mai avea.
6. Un frate cerea binecuvântare de la un bătrân, silindu-se să meargă în cetate. Iar bătrânul a zis către el: nu te sili să mergi în cetate, ci sileşte-te să fugi de cetate şi aşa te vei mântui.
din Patericul sfinților bătrâni
