Doamne, dintre câte încă
ştiu că n-am – şi-Ţi cer cu dor,
ruga mea-i cea mai adâncă:
dă-mi un suflet iubitor.
Dintre câte bunuri sfinte
Ţi le cer din drum spre Rai,
Te rog, Doamne, mai fierbinte,
bună inima să-mi dai.
Dintre câte daruri bune
are Duhul Tău cel Drept,
Doamne-n orice rugăciune
cer un cuget înţelept.
Dintre perlele frumoase
şi-al virtuţilor şirag,
vorbele cuviincioase
Ţi le-aş cere mai cu drag.
Dintre câte minunate
frumuseţi şi daruri ai,
eu privirile curate
Ţi le cer mai mult să-mi dai.
Dar cu-o dragoste voioasă,
Doamne-Ţi cer şi mai profund,
c-o purtare prietenoasă,
toate-acestea să-mi ascund!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
