„…aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine…“ (Filipeni 1, 23).
În capitolul 1 de la Filipeni, vedem bogăţia duhovnicească a Sfântului Apostol Pavel, bogăţie ce reiese din dorinţa lui de mutare din lumea aceasta, pentru a fi alături de Hristos. Sfântului Pavel nu i-a fost greu să facă o astfel de mărturisire, pentru că viaţa lui era în Hristos şi era Hristos, iar moartea nu putea fi decât un câştig pentru el (Fil. 1, 21). Putem vedea, în această mărturisire îndrăzneaţă, modelul creştinului cu adevărat slobod, a cărui ţintă în viaţa aceasta nu sunt lucrurile pământeşti, ci aceea că, indiferent dacă va trăi sau va muri, Iisus Hristos să fie slăvit prin trupul său.
Să privim la noi cât de legaţi mai suntem încă de lucrurile pământeşti. Cât de mult ne înspăimântă moartea şi teama de a nu putea sta în faţa lui Dumnezeu în Ziua cea mare. În necazuri şi greutăţi cârtim, deznădăjduim, pe când pentru Sfântul Apostol Pavel a suferi însemna bucurie, căci prin aceasta putea să-L slăvească pe Mântuitorul său. Suferinţa, necazul, persecuţia, moartea, toate erau un câştig pentru el. Dar pentru noi ce sunt toate acestea?
Dacă pentru Sfântul Apostol Pavel erau toate acestea un câştig, este pentru că el nu avea în vedere viaţa aceasta, ci viaţa veşnică împreună cu Hristos. Cel care are ca ţintă unirea cu Hristos „se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe stâncă“ (Luca 6, 48). Pe un astfel de om nimic şi nimeni nu-l mai poate clătina. Credinţa lui are ca temelie pe Hristos – Stânca Vieţii. Pot veni orice prigoniri, orice interpretări ale Adevărului, orice neînţelegeri, orice dezbinări, el nu va cădea. Un astfel de creştin va avea numai de câştigat şi în viaţa aceasta şi, cu atât mai mult, în cea viitoare. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Sorin MICUŢIU
