“(…) Aş vrea să închei citind un paragraf din cartea fratelui Traian Dorz, Hristos – mărturia mea, care se referă la Oastea Domnului de la început şi aş vrea să ne oglindim noi. Cum suntem astăzi, în această oglindă pe care o prezintă fratele Traian aici: «Ce combativă era Oastea Domnului la început! Ce îndrăzneţi şi hotărâţi erau atunci toți luptătorii Domnului! Ce elan tineresc şi jertfitor ne înflăcăra pe toți! Ce unitate de gânduri şi de simţiri, ce râvnă curată şi fierbinte, ce smerenie şi sinceritate pe feţele şi pe viețile tuturora! Credincioşi sensului nevăzut al Crucii, ca Jertfă a Mântuitorului, noi toți purtam atunci cu evlavie – dar şi cu o sfântă mândrie – semnul ei văzut, în cruciulițele de pe piepturile noastre şi în înfăţişările ei de pe steagurile sau de pe mesele adunărilor Oastei.
Atunci Oastea Domnului nu era ca şi astăzi față de vrăjmaş aproape numai în retragere şi în apărare, ci peste tot ea era în atac şi în înaintare. Atunci nu numai Părintele Iosif, care mergea cu steagul în fruntea coloanelor noastre, era un viteaz, îndrăzneţ şi hotărât pentru Domnul, ci şi fiecare dintre noi eram gata de orice, ca şi el. Biruința cea mare a Oastei Domnului de atunci, ca şi biruințele cele mai mărunte nu au fost câştigate numai de unul singur, ci de toți. (Iarăşi, nu de unul singur, ci de toți, ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel. Poate că fratele Traian idealizează puțin. Totdeauna avem tendința de a idealiza trecutul. Numai că istoria ne spune că nu toți cei de la început au fost chiar aşa de hotărâţi si devotaţi şi curajoși… Dar, fratele Traian, comparând situația din vremea în care scria cu vremea de început, poate să idealizeze acea situaţie de atunci.) Toată Oastea Domnului era formată numai din ostaşi sinceri şi hotărâţi, uniţi şi statornici, devotați și curajoși. În lumina acestor zile şi ani plini de strălucire, ce întunecat se vede prezentul ei de astăzi, cu oameni nevrednici, care au reuşit să ajungă nu numai în rândurile Oastei, ci chiar în fruntea ei. Oameni netăiați împrejur cu inima, oameni fără o adevărată naştere din nou, oameni roşi de toate ambițiile, goi de toate virtuţile, plini de toate complexele inferiorității morale, duhovniceşti şi chiar culturale, cum sunt cele două exemple tipice de care ne ocupăm prea mult față de valoarea lor, dar prea puțin față de primejdia pe care o comportă. (E sumbru tabloul pe care îl evocă fratele Traian aici, e sumbru şi cutremurător. Vorbeşte de oameni care nu au nimic la omul dinlăuntru, fără naştere din nou, roşi de ambiții, goi de toate virtuţile, plini de toate complexele inferiorității morale, duhovniceşti şi culturale şi aşa mai departe.)
După cum binecuvântați sunt nu numai cei care poartă un steag frumos, ci şi cei care îi însoțesc şi îi ajută, tot aşa, blestemați vor fi nu numai cei ce duc o acțiune rea, ci şi cei care îi urmează şi îi sprijină, cu știința sau cu neştiinţa lor. Fiindcă în felul acesta îi încurajează în lucrul pe care îl fac.
După cum cel bun n-ar putea face atâta bine dacă n-ar avea însoțitori și sprijinitori pentru asta, tot așa, nici cel rău n-ar putea face atâta rău dacă nu l-ar sprijini cei ce îl ajută. De aceea este scris: Cine îi zice «bun-venit!» se face părtaş la faptele lui rele (II In 11).
În astfel de vremuri, fiecare este dator să treacă puternic şi hotărât de partea duhului adevărat al Oastei Domnului şi să lupte fără cruțare împotriva oricărui fel de rău care caută zădărnicirea Lucrării Domnului în stricarea învățăturii şi dezbinarea unității (s. n.).
Amândouă acestea sunt păcate împotriva Duhului Sfânt şi nu vor avea iertare nici în veacul acesta, nici în cel viitor!» (p. 416-417).
Cutremurător! Şi asta e situația. Suntem şi astăzi mai mult în defensivă decât în ofensivă. O oaste in defensivă este o oaste biruită. Eşti biruitor când ai inițiativa ofensivei. Şi noi trebuie să avem inițiativa ofensivei. Toate iniţiativele noastre de astăzi se lovesc de un zid de apatie, de neîncredere, de laşitate, de lipsă de jertfelnicie şi aşa mai departe. Când ne gândim să facem cutare şi cutare, vedem că nu avem cu cine şi nu avem cu ce face. Și din starea aceasta trebuie să ieşim. Iar în ce priveşte amestecăturile acestea, toate lucrurile acestea care duc la sfărâmarea unității Oaste faptul că – cu atâta uşurătate – oamenii rup dragostea, frățietatea, promovează dezbinarea…, ele sunt sub blestem şi fratele Traian le califică drept ceea ce sunt: sub blestem. Fratele Traian califică aceasta drept un blestem, şi pe oamenii care fac acestea drept blestemați, despre care spune că nu au şansă de mântuire. Nu e vorba de o joacă, nu sunt lucruri uşoare! Fratele Traian încheie chiar cu aceste cuvinte, cu privire la cei care zădărnicesc Lucrarea Domnului prin stricarea învăţăturii şi care dezbină unitatea: că aceste două lucruri sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, care nu au iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor! Este un întreg program în această pagină, care arată că puterea Oastei este unitatea şi ofensiva; ofensiva duhovnicească, prin care Îl mărturisim pe Hristos, ca Cel ce Este, adică Iisus Hristos Biruitorul. Amin.”
(«Iisus Biruitorul», 29/2013, p. 2)
(Sibiu, Rusalii 2013 / La Sfatul Frăţesc Lărgit – 22 iunie)
Pr. Prof. Vasile Mihoc, din “Cuvinte ale credinței și ale bunei învățături”, Editura “Oastea Domnului”, Sibiu, 2015, pag 28-31
