Fraţilor dragi, să ne gândim la lucrurile de sus. Şi zice apoi versetul următor: „Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Ce bine-i să avem o viaţă ascunsă… Poate să ne caute securitatea… poate să ne caute sfatul… poate să ne caute un criminal… poate să ne caute cine vrea; prieten sau vrăjmaş! Şi mai ales vrăjmaşii dacă ne-ar căuta… Să ne caute cu lumina aprinsă! Să ne caute cum – nu ştiu, Socrate sau care din filozofii greci – căuta dreptatea cu lumina aprinsă ziua la amiază… cu felinarul aprins. Şi n-are să ne găsească, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Dar dacă nu este ascunsă acolo, atunci noi unde suntem?… Noi încă suntem la periferie. Aşa cum îi spuneam odată tatălui meu, fie iertat, care a fost dascăl de biserică. El îmi spunea că undeva, la sapă la vie, cineva îl tot batjocorea pe un credincios şi nu-l mai slăbea deloc cu batjocurile. Şi tatăl meu, fiind dascăl, i-a luat [aceluia] apărarea şi i-a spus [celui ce-l batjocorea]: „Măi, pe omul ăsta care vorbeşte din sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu nu-l mai batjocoriţi, că râdeţi de Dumnezeu”. Şi atunci bietul om i-a spus tatălui meu: „Dumneata nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi tata mi-a spus oarecum mândru că acela căruia i-a luat apărarea i-a spus lui că nu-i departe de Împărăţia lui Dumnezeu. [Atunci] i-am zis: „Dumneata de ce nu i-ai spus că ce folos [ai avea] dacă ai fi chiar lângă uşa Împărăţiei lui Dumnezeu, ca acele cinci fecioare nebune, care tot afară a rămas?”.
Sau cum este o istorioară că, undeva prin junglă şi prin pădurile Africii, se făcu o vânătoare de lei. Şi acolo, vânătorii au o căsuţă în mijlocul pădurii şi fiecare vânător are cheie la căsuţa aceasta. Dacă vrea să doarmă sau să mănânce, sau să-şi încarce, să-şi pregătească arma, ei acolo stau. Căci încolo, când iasă afară, ei trebuie să stea mereu cu arma la ochi. Şi a ieşit din căsuţă unul, s-a dus şi îndată a văzut că vine o fiară spre el, un leu cumplit. S-a pus într-un genunchi, că era la mare distanţă, şi-a tras. Arma nu s-a slobozit. A tras cu a doua ţeavă… nu s-a slobozit. N-a mai avut timp să descarce şi să încarce arma. A luat-o la fugă spre căsuţă, că era foarte aproape. Dar pe drum, fugind, a pierdut cheia. Şi fiara l-a sfâşiat lângă uşă. Uşa era din scândură de doi, trei centimetri. Dacă ar fi fost cineva înăuntru şi, auzindu-l că se vaietă afară, ar fi zis: „Dragule, nu te văita, că doar tu eşti aci lângă adăpost. Eşti aici lângă uşă!”, ce-ar fi răspuns el? „Ce folos dacă nu sunt înăuntru! Dacă-s afară, fiara mă sfâşie… uite, mă sfâşie!” Noi putem să fim foarte aproape de Împărăţia lui Dumnezeu, aproape de tot. Cu asta să nu ne mângâiem. Unii oameni sunt buni. Sunt buni în felul lumii. Sunt buni, sunt drepţi, sunt cuminţi, sunt cinstiţi, nu-s lacomi de avere… Dar le trebuie neapărat naşterea din nou, fără care nu se poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dragii mei, cu dreptatea noastră nu putem merge mai departe. Şi sfântul prooroc Isaia, dacă nu mă înşel, spune aşa: „Dreptatea noastră înaintea Lui apare ca o cârpă lepădată”. Aşa-i dreptatea noastră.
Dar când dreptatea noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, când dreptatea noastră este verificată şi trecută prin dreptatea Lui, atunci noi apărem neprihăniţi, drepţi, sfinţi, curaţi, buni, deşi suntem plini de rele şi de ticăloşii. Dar zice proorocul Isaia: „Şi voi arunca în fundul mării păcatele lor şi nu-Mi voi mai aduce aminte de ele”, dacă ne întoarcem la El. Deci condiţionat.
Şi ultimul verset spune aşa: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă”. „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră”… Ce este Hristos? Sau, mai bine, zis: Ce trebuie să fie Hristos? Viaţa noastră! Preotul, când cădeşte la înmormântare, zice: „Tu eşti învierea şi viaţa, şi odihna răposatului sau răposatei roabei Tale…”. Aşa spune? Aşa spune. „Tu eşti învierea şi viaţa, şi odihna.” Deci tu trebuie neapărat să-L ai pe Hristos ca înviere şi ca viaţă. Aici pe pământ să-L câştigi ca înviere. Să învii în El, să te naşti în El, ca să-L ai şi ca odihnă veşnică. „Că Tu eşti învierea şi viaţa, şi odihna răposatului robului Tău.” Dacă nu-L ai pe Hristos ca înviere, dacă nu te-ai născut din nou şi nu trăieşti o viaţă cu Hristos… Zice versetul: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră… – El trebuie să fie viaţa noastră –, atunci vă veţi arăta şi voi cu El în slavă”.
Cum ne vom arăta noi cu Hristos în slavă? Cum? Fratele meu, ai ocazie în noaptea aceasta, aici la această şcoală binecuvântată, să te verifici: eşti tu în Hristos, sau nu eşti? Ai înviat tu împreună cu Hristos, sau n-ai înviat? Eşti tu în templul lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în mijlocul miresei celei alease a lui Hristos, sau eşti încă pe de lături? Eşti dincolo de uşă?… Noi să ne verificăm, ca să n-ajungem să ne verifice El.
Căci, dragii mei, am trecut astăzi, cu fraţii cu care am venit, printr-o comună apropiată, aici unde acum vreo trei luni de zile s-a răsturnat un autobuz. Dumnezeu a trebuit să mă treacă azi pe acolo, să ne oprim, să vedem tăul [în care s-a răsturnat]. Şi mâine parcă am vrea, la întoarcere, să citim puţin pe crucile acelea din dreapta tăului şi din stânga lui, să vedem ce scrie. Că acolo vom găsi scrisă şi ziua când s-au petrecut aceste lucruri; să mai putem spune şi pe la noi.
S-a întâmplat şi pe la noi şi se întâmplă mereu… Acum câteva zile, la noi, l-a lovit pe unul o motocicletă; şi cu o săptămână mai înainte, pe altul. Pe acela l-a omorât; ăsta este în spital, cu picioarele rupte. Celălalt e în mormânt. Şi am auzit că cel pe care l-a omorât – şi care era pe bicicletă – a fost credincios ieri, alaltăieri, dar s-a lăsat… s-a delăsat. A lăsat să i se stingă candela. Şi iată, l-a prins moartea, se pare şi băut olecuţă… şi l-a omorât.
Fraţilor dragi, în urmă cu câţiva ani de zile, la noi a ars un autobuz cu o grămadă de suflete în el, cu multe fiinţe în el. Au ars de vii. N-au fost atâţia ca aici. Am auzit că aici au murit patruzeci şi nouă. Ceva groaznic, groaznic de tot…
Să ne-aducem aminte, Domnul Iisus spune aşa, în Luca, capitolul 13: „Au doar acei optsprezece bărbaţi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a ucis pe toţi au fost mai păcătoşi decât ceilalţi care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: Nu. Ci de nu vă veţi pocăi, toţi la fel veţi pieri. Sau acei bărbaţi galileeni pe care guvernatorul Pilat i-a măcelărit şi a amestecat sângele lor cu jertfele lor au doară credeţi că au fost mai păcătoşi decât ceilalţi bărbaţi din Galileea? Eu vă spun: Nu. Ci de nu vă veţi pocăi, toţi la fel veţi pieri”.
Şi nu vreau să închei. Totuşi trebuie să vă spun un lucru pe care o parte dintre frăţiile voastre sigur nu-l ştiţi. Şi dacă unii îl ştiţi, sunt prea puţini cei care-l ştiu. În anul 1930, în foaia Oastea Domnului era scris despre aceasta. Eu nu numai că am citit acolo; eu l-am şi auzit la radio pe fratele Alexandru Lascarov-Moldovanu vorbind de la Bucureşti, înspre noaptea de Paşti a anului ’30, sâmbătă seara. Cu o seară înainte, când era prohodul Domnului, a luat foc biserica din Costeşti, judeţul Argeş. Biserica era plină de oameni, mai ales tineret. (Tineret, astăzi găseşti aşa de puţin… sunt biserici unde, [să cauţi] cu lumina aprinsă, n-ai găsi un copilaş; decât câţiva bătrâni şi atâta tot.) Era majoritatea tineret în biserică. Un comerciant din comuna aceasta unde s-a petrecut evenimentul, nenorocirea, cinci copiii şi-a pierdut în flăcări. O sută douăsprezece suflete s-au prefăcut în fum şi scrum. A ars biserica şi preotul cu Evanghelia în braţe. Evanghelia n-a ars. Cred că se păstrează la Bucureşti, în muzeu.
Şi fratele [Lascarov] de la Bucureşti spunea pe urmă: „Au doară credeţi că acele o sută douăsprezece persoane, dintre care majoritatea tineri, care au ars de vii în biserica din Costeşti, au fost mai păcătoşi decât ceilalţi oameni care locuiau în Costeşti? Eu vă spun: Nu. Ci, de nu vă veţi pocăi, toţi la fel veţi pieri”.
Slăvit să fie Domnul!
din vorbirea fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Teişoara (Botoşani) – septembrie 1980
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 6
