Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Luni

Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Luni

Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Luni

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.

Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.

Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în faţa lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniţă grea şi lanţuri.

Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (adminis­trator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a iertat.

Asemănarea dintre suferinţele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul ofe­rit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.

Smochinul neroditor

Despre smochinul neroditor, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:

De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).

S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar nerodi­toare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.

Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi tro­parul:

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pen­tru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pa­timi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deni­ilor:

Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale şi se nevoiesc duhovniceşte căutând lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor.

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta şi Marea Luni, în Foame şi sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *