De foarte multe ori am remarcat fragilitatea luminoasă a creștinului. Însă parcă un creștinism mai fragil în alcătuirea lui imediată, precum mi-a fost dat să văd marți seara, 25 noiembrie, la întâlnirea unor mămici unite de dorința de a naște demn, nu mi-a fost dat de multă vreme să văd. Atente și cuminți, liniștindu-se ori agitându-se precum mareea unei plăpânde alcătuiri umane, voiau tot ceea ce este mai bun pentru pruncii lor. O Românie care se naște în bun simț și luciditate creatoare. Aceasta purtau mamele acelea în pântece și pe brațe. Pentru aceasta am ales să vorbesc despre fragilitatea creștinului. Pentru a înțelege că bucuria creștinismului este una curajos-temătoare, că a fi creștin nu înseamnă nicidecum să bifezi prezențe în locașuri ori postiri lipsite de taina postirii, lipsite de împărtășirea cu Pâinea cea Vie, nutrientul Învierii.
Calme și hotărâte deopotrivă, temătoare și luminoase prin curaj, mamele pe care le-am întâlnit la Sala Teatrului Gong, prin grija oamenilor maternității Polisano, mi-au adus aminte de nevoia fundamentală a creștinului de a comunica celuilat experiența sa de viață, de a nu refuza ajutorul, de a se pune ajutor celuilalt. Pe tăcute, cu discreția Maicii Domnului, cu suavitatea sfinților. Pentru creștin, factorul Dumnezeu în ecuația cu multe, poate prea multe, necunoscute, pe care viața modernă i-o propune, devine decisiv. E un soi de progresie duhovnicească, de umplere de un sens descoperit nou și vădit legat mai mult de cer, decât de pământ. Deși locuiesc pe pământ, creștinii sunt cerești. Legați de familiile lor, de valorile care alcătuiesc familia fără ideologizările media ori politice, legați de Biserică, familie de Har tuturor celor care în fragilitatea lor mărturisesc creștinismul.
Scriu rândurile acestea pentru că Duminica aceasta este binecuvântat prinsă în inelul de aur al praznicelor Sfinților Andrei, Apostolul și Mitropolitul Ardealului și a Unității de Neam, prinsă-n tabla inimii cu data de 1 Decembrie! O Biserică și un Neam prinse în menghina Istoriei pe care a biruit-o tocmai prin fragilitate. Prin decență și discreție. Când s-au abătut de la această fragilitate, creștinii și-au pierdut nemurirea. Mămicile și tăticii sibieni, și nu numai ei, mi-au dovedit, o dată în plus, că rezerva de nădejde a Neamului este vie, icomensurabilă! Tocmai prin fragilitatea lor grijulie. În ciuda pronosticurilor politice ori istorice, România are un mare grad de regenerare. Cu Hristos, pentru generațiile viitoare!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016
