Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fratele Moroz Ioan din Volovăţ – Rădăuţi

Fratele Moroz Ioan din Volovăţ – Rădăuţi

Fratele Moroz Ioan din Volovăţ – Rădăuţi

Un fiu al răbdării şi o jertfă a dragostei pentru Domnul a fost şi fratele nostru Moroz Ioan din Volovăţ – Burla, judeţul Rădăuţi.

Fratele Moroz Ioan s-a născut la 24 iunie 1893, din părinţii Nicolae şi Maria. Tatăl său a murit pe când el încă era copil mic. Mama sa, recăsătorindu-se, nu a mai avut grijă de el şi de ceilalţi frăţiori ai lui. Abia crescut mai mărişor, a fost slugă la străini şi aşa şi-a câştigat traiul până târziu. În Primul Război Mondial fiind pe front, a fost rănit – şi aşa a ajuns, în spital, să cunoască un soldat care i a dat un Nou Testament şi l-a învăţat să citească, arătându-i literele Numelui ISUS.
După război, s-a căsătorit cu soţia sa, Trandafira, din Volovăţ. Acolo, în biserica din Burla, au venit odată fraţii din Oastea Domnului şi în urma acelei adunări s-a predat şi el Domnului Iisus, intrând în Oastea Sa. Era în anul 1929.
După aceea, plin de credinţă şi dragoste faţă de Domnul, el se ruga şi citea mult, având din partea Domnului mari bucurii, descoperiri şi îndemnuri neobişnuit de minunate, prin care Domnul l-a umplut de o mare dragoste şi putere de lucrul Său şi fără de care el poate nu ar fi fost în stare de râvna şi jertfa pe care le-a dovedit pentru Domnul Iisus în Oastea Sa. Îşi făcea şi munca sa, dar pleca şi la drum zile şi săptămâni întregi, cercetându-i pe fraţii unde erau adunări şi înfiinţând adunări noi prin satele unde încă nu erau…
A fost luat adeseori pe la posturile de jandarmi, bătut şi ameninţat… dar nimic nu l-a putut clinti din hotărârea lui şi nici opri din lucrul său sfânt.
În 1940 a fost dat în judecată la Curtea Marţială din Cernăuţi… Dar Domnul l-a izbăvit cu o mare biru-inţă.
În 1951 a fost găsit la o adunare şi dat în judecată împreună cu alţi fraţi, dar mărturisirea lui frumoasă în faţa judecătorilor le-a adus achitarea tuturor. În acest proces el a fost împreună cu fraţii Coca Lazăr, Olar Teodor, Lupoştean Ştefan şi Antonovici Gheorghe, toţi din Volovăţ – Suceava.
Neavând copii, au înfiat-o pe Valeria, o fetiţă orfană, nepoată de-a soţiei sale Trandafira. Ea, la vremea ei, s-a căsătorit cu fratele Nistor Arcadie, în anul 1948, aceştia locuind apoi împreună cu fratele Moroz Ioan.
În anul 1952, la 6 decembrie, a fost luat noaptea din adunarea Oastei Domnului din satul Romaneşti, judeţul Suceava, de un ofiţer din acea localitate, căruia i se spunea „Puşcuţa”, şi care împreună cu un civil l-au scos în drum. Acolo era o sanie cu două femei. L-au bătut pe fratele amândoi, cu pumnii şi cu picioarele, apoi l-au legat lângă calul de la sanie, iar ei s-au urcat în sanie, începând să lovească cu biciul atât în cal, cât şi în omul legat de cal.
Aşa au mers, în fugă, până la şoseaua care vine de la Suceava spre Rădăuţi. Acolo l-au bătut iarăşi şi l-au trântit jos. După ce au obosit lovindu-l, l-au pus iarăşi alături de cal, bătând iarăşi când în cal, când în el. Aşa au mers, fugărindu-l încă vreo 6 kilometri, până la podul de peste râul Suceava. Acolo l-au lăsat să plece. Dar de abia s-a putut târî prin zăpadă până la casa fratelui Calafiuc Gheorghe, care l-a dus a doua zi cu sania până acasă la Volovăţ.
Când a aflat despre aceasta, chiar comandantul Securităţii a venit şi l-a întrebat ce pretinde pentru această fărădelege ce i-a fost făcută.
– Nimic, a răspuns fratele Moroz. Îl iert cum m-a iertat şi pe mine Hristos, Care a suferit pentru păcatele mele. Dar doresc să se întoarcă şi ei la Domnul, ca să scape de Judecata şi de pedeapsa Lui.

Până la moartea lui, fratele a suferit mult datorită celor întâmplate atunci. Moartea i s-a tras din bătaia şi chinurile acelea. La puţin timp după aceea, ofiţerul cel care îl bătuse pe fratele s-a împuşcat el singur.
În multe alte rânduri, fratele a mai avut şi înainte de suferit din cauza credinţei lui. Dar el a rămas statornic şi neclintit în mărturisirea sa că este şi rămâne ostaş al Domnului Iisus. Alte dăţi, după ce i se făcuse alte nedreptăţi şi necazuri, el şi-a iertat pe toţi prigonitorii săi şi pe cei care îi pricinuiseră dureri, rugându-se pentru iertarea şi mântuirea lor.
Trecerea lui la Domnul aşa a fost: în Săptămâna Patimilor 1959, când fratele Arcadie, ginerele său, era la închisoare pentru Domnul, el era pe patul de suferinţă. O păsărică albă s-a aşezat pe crucea geamului şi bătea cu ciocul în geam. Deodată a strălucit ca un fulger o lumină în casă. Valeria şi sora ei, care erau lângă patul fratelui Moroz, s-au înspăimântat foarte tare, dar fratele le a zis:
– Nu vă temeţi, este îngerul Domnului, care a venit şi eu trebuie să merg cu el.
Atunci Valeria i-a zis:
– Roagă-l pe îngerul Domnului să te mai lase… Ce facem noi, două femei? Copiii sunt încă mici, iar Arcadie nu ştiu când vine.
Erau numai ele şi cei cinci copii, sub zece ani.
Asta era luni. Fratele Moroz le-a zis:
– Am vorbit cu îngerul Domnului şi a spus că mă mai lasă până vineri, în ziua când Domnul Iisus Şi-a dat Duhul pe Cruce. Atunci va veni să mă ia cu el.
Şi aşa a şi fost. În Vinerea Patimilor, după-masă, s a dus cu îngerul care venise după el.
A fost petrecut de o mare mulţime de fraţi şi surori care veniseră, până de la mari depărtări, după cum au putut fi înştiinţaţi. Fratele Arcadie a fost eliberat numai după paisprezece luni de la plecarea la Domnul a fratelui Moroz.

 

Iată un alt suflet mare şi statornic care a suferit foarte mult şi a lucrat foarte mult pentru Domnul. În multe părţi ale Bucovinei, numele lui este pomenit cu multă recunoştinţă de către toţi cei care prin el au venit la Domnul. Şi de către multe adunări ale Oastei Domnului pe care el le-a înfiinţat prin puterea Duhului Sfânt.
În anii grelelor încercări, când cei mai mulţi erau ţinuţi pe loc de frică, el a mers la fraţi fără încetare, îmbărbătându-i şi ducându-le cărţi, biblii şi foile Oastei Domnului, ca un harnic semănător şi păzitor al ţarinei Domnului Iisus.
Fie şi pilda lui un îndemn şi o încurajare pentru toţi cei ce sunt şi vor fi în Oastea Domnului.
Trupul lui odihneşte în cimitirul de la Burla, până la învierea morţilor sfinţi şi Venirea Domnului Iisus.
Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!