din vorbirea fratelui Ioan Voina
la o adunare de revelion – 1972
Slăvit să fie Domnul!
Mă bucur din toată inima şi cred din toată inima că Domnul Iisus este de faţă, aşa după cum ne-a făgăduit că: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţă”.
Ne bucurăm cu toţii că Dumnezeu a hotărât încă o clipă în care să putem ridica mai presus de orice Numele Lui sfânt şi veşnic, „în faţa Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ şi de sub pământ”, după cum spune apostolul în Filipeni, capitolul 2, versetele 9, 10 şi 11.
Iubiţii mei fraţi, după cum am auzit de-aseară vorbindu-se mereu despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu şi mai ales despre El, despre Acela prin care ştim cu toţii că Lucrarea aceasta – ca şi Apostolul Pavel – n-a vrut să cunoască pe nimeni şi nimic decât pe Iisus şi pe El răstignit, ne bucurăm că acest Nume, şi în seara aceasta, a fost ridicat şi înălţat mai presus de orice, după cum am auzit pe fratele Ion de la Hăpria că a spus că El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi după cum ştim că în jurul Lui se învârte toată mântuirea întregii omeniri, pentru că El a fost Acela care a plătit preţul pentru noi pe calvar; aşa cum spune Apostolul Pavel în Corinteni: „Iudeii cer minuni şi grecii înţelepciune. Dar noi Îl propovăduim pe Hristos cel răstignit, Care pentru iudei este o pricină de poticnire şi pentru neamuri o nebunie. Dar pentru cei credincioşi, fie iudei, fie greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu”.
Iubiţii mei, aşa cum am învăţat şi noi în Lucrarea aceasta prin înaintaşii noştri care şi-au sfârşit călătoria pe meleagurile acestea, Lucrarea aceasta este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Aşa cum a spus Apostolul Pavel în Corinteni: „Fraţilor, n-am avut de gând să cunosc în mijlocul vostru pe nimeni şi nimic decât pe Iisus şi pe El răstignit”, şi după cum ne-a spus şi fratele Gligor din Faptele Apostolilor 4, 12: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”.
Ne bucurăm din toată inima că ne mişcăm în jurul acestui Nume. Ne bucurăm din toată inima că Lucrarea aceasta n-a vrut nici ea să cunoască pe nimeni şi nimic decât pe El, pe Iisus cel Răstignit.
Apostolul Pavel spune în Epistola pe care o scrie către Romani, în primele cuvinte: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, (…) pus de-o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu care a fost vestită prin sfinţii prooroci (…). Ea priveşte pe Fiul Său”… Ce priveşte Evanghelia? Pe Fiul Său! Ce este Evanghelia? Este Vestea cea Bună; vestea mântuirii, vestea despre Hristos, Acela care a adus mântuirea. Deci: „Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul; iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morţi”.
Mă bucur din toată inima că pot să pronunţ acest Nume sfânt în faţa Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ şi de sub pământ. Iubiţii mei fraţi, aş vrea să mă mărginesc la acest Nume şi aş vrea să pun apăs pe ascultarea acestui Nume şi pe viaţa noastră faţă de El. „Dacă spune cineva că-L cunoaşte pe Hristos, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Hristos”, după cum am auzit în poezia aceea că, dacă noi nu ne despărţim de păcat, păcatul ne desparte de El. Căci nimenea nu poate să ne despartă de Dumnezeu, decât păcatul. El face „un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu”.
Am văzut, într-adevăr, că, dacă toţi proorocii mărturisesc despre El şi Îl aduc pe El cu evidenţă în faţa lumii ca Mântuitor şi ca Răscumpărător, la fel, mai departe apoi, şi apostolii şi toţi acei care au căutat mântuirea L-au căutat pe El; pentru că în El locuieşte pe deplin „toată plinătatea dumnezeirii”. Nu mai este nimic nici de scăzut şi nici de adăugat, iubiţii mei. Apostolul spune tot în Romani: „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Iubiţii mei, cine poate să aibă Duhul lui Hristos? Aceia care sunt născuţi din Dumnezeu – aşa cum ne-a spus şi fratele Iacob. Cel care-i născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; „căci sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui”.
Deci am vrea să ne mişcăm în jurul cuvintelor esenţiale care ar putea să ne ducă la desăvârşire pe fiecare în parte. Un astfel de cuvânt, cu privire la chemare şi la cei chemaţi, ni-l spune Apostolul Pavel în Efeseni 4, 1: „Vă îndemn eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o”. Şi un altul, în Evrei 3, 1, aşa cum au spus şi fraţii: „Fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Marele Preot şi Apostol al mărturisirii voastre, adică la Iisus”. Deci putem combina aceste cuvinte şi am vrea cu tot dinadinsul ca fraţii care au fost chemaţi, fraţii care au fost aleşi, care fac parte din această Lucrare (după cum ştiţi şi frăţiile voastre că a spus Gamaliel: „…dacă această lucrare este de la Dumnezeu, să nu se trezească cineva că luptă împotriva lui Dumnezeu”. Şi vedem într-adevăr că această Lucrare a propăşit în mâinile lui Dumnezeu; şi va propăşi şi pe viitor, pentru că nu are altă ţintă, decât pe Hristos) [să facem cu toţii ce ne spun aceste cuvinte].
Iubiţii mei, nu ne priveşte nici pe noi nimic altceva. Nimeni n-a plătit preţul pentru noi, în afară de El, singurul Care ne-a iubit atât de mult. După cum am spus şi mai înainte de a începe programul adunării, atunci când El Şi-a sfârşit lucrarea, aşa cum ne mărturiseşte Apostolul Ioan, a zis: „Tată, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Acuma vin la Tine, Sfinte Tată. Păzeşte-i în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Pentru că Tu Mi i-ai dat şi ai Tăi sunt.” Prima Lui grijă a avut-o pentru ai Săi. Dar pentru care ai Săi? Pentru aceia care au fost hotărâţi, pentru aceia care au fost gata şi pentru plug, şi pentru jertfă. Căci noi ştim şi Cuvântul spune: „Cine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu”.
Dragii mei fraţi! Ne uităm în jurul nostru şi în mijlocul nostru aici. Noi, unii care am plecat şi am fost chemaţi mai dinainte, [vedem] că parcă-s foarte puţini dintre aceia care au plecat o dată cu noi. Mulţi au căzut pe cale, iubiţii mei! Mulţi s-au prăbuşit. Şi vedem că alţii au luat locul lor. Slavă lui Dumnezeu că locurile s-au completat şi n-au rămas şi nu rămân niciodată goale. Deci, când numărul deplin al neamurilor va fi completat, atunci se va închide uşa pentru neamuri.
Iubiţii mei! Ne bucurăm din toată inima: vedem în mijlocul nostru şi tineret care, în urma noastră şi-n lipsa noastră, când noi ne vom sfârşi călătoria, ei vor ridica mai departe solia Cuvântului lui Dumnezeu şi o vor duce mai departe. Ne bucurăm din toată inima că Dumnezeu a găsit cu cale ca, în seara aceasta, în chip deosebit şi-n chip minunat, să fim în jurul Lui şi-n jurul Cuvântului Său. Aş vrea să pun apăs pe trăire şi pe viaţă. Căci, într-adevăr, numai cei care sunt născuţi din Dumnezeu, numai aceia vor putea să ducă mai departe solia. Numai aceia vor fi gata şi pentru plug, şi pentru jertfă (aşa după cum ne-a spus fratele Iacob). Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu pot să păcătuiască. Făgăduinţele Lui au fost atât de mari pentru noi, căci, aşa cum ne spune apostolul în I Corinteni, „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”, aşa sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a [pregătit] pentru cei care Îl iubesc. Cum am spus la început: cântările minunate, poeziile minunate, cuvintele minunate pe care le-am auzit şi pe care le auzim şi meditaţiile fraţilor noştri care şi-au pus viaţa în joc pentru mântuirea noastră şi pentru Lucrarea aceasta, iubiţii mei, sunt lucruri pe care, într-adevăr, ochiul nu le-a mai văzut. Unde s-au mai auzit aşa poezii, aşa cântări minunate, aşa cuvinte de slavă, iubiţilor, măreţe, pentru noi, puse la dispoziţia noastră? Toate aceste lucruri ne arată veşnicia, ne arată fericirea veşnică. Ce ar fi putut Dumnezeu să facă mai mult decât atât pentru noi, decât să-Şi dea pe Unicul Său Fiu să moară în locul nostru şi, după aceea, să ne pună la dispoziţie viaţa veşnică, fericirea veşnică! Lucruri pe care le gustăm de-aici… De-aici le gustăm, iubiţii mei!
Aţi văzut – şi fiecare în parte am văzut – că aproape toţi cei care se întâlneau cu Domnul Iisus voiau să ştie cum ar putea să ajungă să primească viaţa veşnică. Lucrul cel de căpetenie este [arătat în] întâlnirea Domnului Iisus cu Nicodim în noaptea aceea tainică în care Nicodim a vrut să ştie ce să facă el şi cum ar putea el să câştige viaţa veşnică sau să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Aici, în jurul capitolului 3 de la Ioan, se [concentrează] toată mântuirea noastră, iubiţii mei. A tuturor celor care Îl caută, a tuturor celor care au fost chemaţi şi a tuturor acelora care au avut prilejul să-i pună Dumnezeu în faţa Cuvântului Său.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
