În cetate era mare foamete. Samaria era împresurată de toată oştirea lui Benhadad, regele Siriei. Locuitorii cetăţii erau la mare strâmtorare: toate proviziile se terminaseră, iar ceea ce mai aveau se vindea foarte scump. Şi, trecând odată regele lui Israel pe zid, o femeie, plângând amarnic, i-a zis: „Ajută-mă, domnul meu rege”. Şi regele a zis: „De nu te va ajuta Domnul, cu ce te pot ajuta eu?” Şi, după ce i-a spus femeia necazul greu, regele, de supărare, şi-a rupt hainele, apoi a trecut înainte pe zidul cetăţii, iar poporul care-l privea a văzut că pe dinăuntru trupul său era îmbrăcat în haină de jale. Apoi a zis regele: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă va rămâne azi capul lui Elisei pe umeri”.
Proorocul Elisei însă şedea în casă, şi bătrânii şedeau împreună cu el. Şi a trimis regele un om al său la Elisei, dar, înainte de a veni cel trimis la el, Elisei a zis către bătrâni: „Ştiţi voi oare că acest fiu de ucigaş a trimis să mi se taie capul? Băgaţi de seamă: când va veni trimisul lui, să încuiaţi uşa şi să-l opriţi la uşă. Dar iată şi zgomotul paşilor stăpânului său se aude în urma lui”. Şi încă grăind proorocul cu ei, a venit la el trimisul şi a zis: „Iată ce mare necaz a venit de la Domnul! Ce mare foamete, lipsă şi jale!” Însă proorocul Elisei a zis celor care erau acolo: „Ascultaţi Cuvântul Domnului. Aşa zice Domnul: Mâine, pe vremea aceasta, în poarta Samariei, o măsură de făină din cea mai bună va fi un siclu, şi două măsuri de orz, tot un siclu”. Însă slujitorul – pe al cărui braţ se sprijinea regele – n-a crezut şi a răspuns: „Chiar dacă Domnul ar deschide ferestrele cerului, nici atunci n-ar fi una ca aceasta”. Iar Elisei a zis: „Iată, aşa ai să vezi cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din acestea”.
Ce greu este, uneori, să credem tainele lui Dumnezeu! Dar Domnul are toată puterea să schimbe în bine lucrurile, chiar şi în situaţiile cele mai grele, când omul nu mai vede nicio scăpare.
Era spre seară. Soarele apusese demult, dar nu se întunecase de tot, când, la poarta Samariei se aflau patru oameni bolnavi. Aceşti oameni erau unii dintre locuitorii acestei cetăţi, dar erau marginalizaţi, erau scoşi afară, fiindcă erau bolnavi de lepră. Stând ei acolo, lângă poartă, au zis unul către altul: Ce stăm noi aici şi aşteptăm moartea? De ne vom hotărî să mergem în cetate, în cetate e foamete şi vom muri acolo; iar dacă vom şedea aici, tot vom muri. Să ne ducem, mai bine, în cetatea sirienilor. De ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi; de nu ne vor lăsa, vom muri. Şi s-au sculat ei în amurg ca să se ducă în tabăra sirienilor. Dar, când au ajuns ei la marginea taberei, acolo nu mai era niciun om. Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor zgomote de oştire multă, de care şi nechezat de cai. Atunci sirienii s-au înspăimântat şi au zis unul către altul: De bună seamă, regele lui Israel a tocmit să vină asupra noastră pe regii heteilor şi ai Egiptului… Şi toată oştirea sirienilor s-a sculat şi a fugit în amurg şi şi-au lăsat corturile, caii legaţi şi asinii lor şi toată tabăra aşa cum era şi au fugit, ca să-şi scape viaţa.
Deci, ajungând leproşii la marginea taberei, au intrat într-un cort şi au mâncat şi au băut şi au luat de acolo argint şi aur şi haine şi s-au dus şi le-au ascuns. Şi au venit şi au intrat în alt cort şi au făcut la fel. Apoi au zis unul către altul: „Ceea ce facem noi nu facem bine. Ziua aceasta este o zi de veste bună. Haidem deci să vestim casa regelui”. Şi mergând, leproşii au vestit cele întâmplate portarilor cetăţii, iar portarii au mers şi au dus vestea acesta la casa regelui. Regele s-a sculat atunci, noaptea, şi s-a asigurat de cele ce se petrecuseră. A trimis nişte oameni să cerceteze tabăra sirienilor şi au văzut că oştirea lor fugise şi i-a urmărit până la Iordan. În fuga lor, ei au lăsat haine presărate pe drum, şi lucruri aruncate.
Şi a ieşit atunci poporul şi a prădat tabăra siriană. Şi a fost în poarta Samariei o măsură de făină din cea mai bună un siclu, şi două măsuri de orz un siclu, după cuvântul Domnului.
Iar regele a luat pe slujitorul acela pe al cărui braţ se sprijinea şi l-a rânduit să menţină ordinea la poarta cetăţii. Prin învălmăşeala care era acolo, acesta a fost călcat în picioare de popor şi a murit la poartă, cum zisese proorocul Elisei când venise acest trimis al regelui la el: Iată, aşa ai să vezi cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din acestea.
Chiar dacă suntem slabi şi nu putem înţelege lucrările minunate ale lui Dumnezeu, întotdeauna să ne smerim. Să zicem ca acel tată din Evanghelie, care a venit cu fiul său bolnav la Domnul să-l vindece, şi Domnul l-a întrebat dacă crede… Iar el, smerindu-se, a zis: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
Puterea lui Dumnezeu este mare, dar şi credinţa noastră trebuie să fie plină de încredere în promisiunile Lui, căci Cuvântul Său nu va rămâne niciodată neîmplinit.
Tincuţa PUŞCAŞU
