[…] Acolo în adâncimi, în apropierea Sf. Mormânt este și un izvor din care curge neîncetat, pe o țeavă de fier, apă limpede și curată ca și cristalul. Un astfel de izvor pe la Ierusalim e un dar, o comoară neprețuită. Lângă mormântul Preacuratei izvorul pare a fi un izvor al darurilor, un izvor ce răsare din adâncimea vieții celei ce ne-a dat pe Izvorul Vieții. Ne apropiem de izvor, aducându-ne aminte de cântările Acatistului: „Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, întărește-i, ceea ce ești izvor viu și îndestulat”…
Ne apropiem și bem cu toții din apa izvorului ca dintr-un „izvor viu și îndestulat”…
Călugării spun că izvorul are și darul tămăduirii bolilor și mulți bolnavi s-au tămăduit cu apa lui.
În adâncimea și tăcerea Sf. Mormânt, murmurul izvorului parcă e plânsul Maicii Domnului. Nu este pelerin care să nu plângă lângă mormântul Preacuratei. Întocmai ca lângă Mormântul Domnului și la mormântul Preacuratei lasă închinătorii cele mai multe lacrimi.
Sosește vremea să ieșim afară. Ne apropiem încă o dată de piatra Sf. Mormânt. Două femei străine venite cine știe de unde de prin depărtările Asiei se roagă îngenuncheate în fața Sf. Mormânt. Ochii lor sunt plini de lacrimi. Cine știe ce dureri își descopăr în fața celei care a fost Maica Durerilor și acum e Maica Mângâierilor. Sărutăm și noi încă o dată piatra tocită de lacrimile milioanelor de închinători care au fost pe aici. Ieșind afară, un călugăr ne spune o legendă în legătură cu înmormântarea Preacuratei. Pe când duceau apostolii pe Preacurata spre Mormânt, fură atacați de o ceată de iudei în inimile cărora ardea încă vechea ură contra Domnului Iisus. În fruntea atacatorilor era un preot (rabin), și voiau să răstoarne sicriul purtat pe mâini de apostoli. Dar n-apucă preotul să se atingă de sicriu și îndată i se uscară mâinile, iar ceilalți hulitori orbiră. Hulitorii se căiră plângând cu amar și, trecând la legea creștină, se botezară, recăpătându-și vederea, iar preotul, mâinile.
Iată am ajuns afară. Ne închinăm în fața intrării și ne depărtăm. Femeile care au fost cu noi în pelerinaj au mai venit și în alte zile să se roage aici la Mormântul Preacuratei. Într-o zi am văzut pe una care își citea Acatistul Născătoarei, îngenuncheată pe locul unde a stat corpul Preacuratei. Ce mare învrednicire! Ce mare dar!
Pr. Iosif Trifa, în „Pe urmele Mântuitorului”, Ediția a III-a, Editura <<Oastea Domnului>> – Sibiu, 1994, pg. 273-275
