Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
La vremea de acum, a manageriatului și conducerii cu orice preț, când suferim atât de mult din lipsa de modele de oameni în funcții – nu de funcții în funcție de funcție! –, Evanghelia aceasta aproape că-mi răcorește sufletul… Unul pus peste o sută de oameni, soldat din armata de ocupație, smerit și cumpănit, cere har de vindecare de la Hristos. Un învățător neînțeles de-ai Lui, un Supus cel puțin altfel decât ceilați. Cheia cererii sutașului: smerenia și dragul de omul din slujba lui. Nu, nu-i vorba de un soldat subordonat, ci de unul ce-i este slugă. Lucru mare, să recunoaștem, la un om pus în funcție de Împăratul de la Roma. Iar modul lui de a se scuza – „Și eu sunt sub ordine și am în subordine ostași și dacă-i zic unuia: Du-te!, se duce. Iar altuia: Vino!, vine, și slujitorului meu: Fă cutare lucru!, îl face” (Matei 8. 9) – bucură. Domnul Hristos este entuziasmat, ca un Dumnezeu Care cunoaște inima celui care vorbește și Care știe că acela nu-i spune cuvintele acestea doar ca să-I umple aerul cu vorbe.
Centurionul știe că el, slujbașul Împăratului de la Roma, nu este Dumnezeu, că funcția sa nu-l face decât mai responsabil și nicidecum mai special. Știe că e pus să gestioneze o funcție, nu să facă din ea subjugarea celuilalt, aproapele său, asemeni lui, slujbaș. Ce știe el – și ceea ce noi am uitat astăzi – este că Adam a fost trimis în Grădina Raiului „ca s-o lucreze și s-o păzească” (Facerea 2, 15). Munca nu este doar soarta omului, dispus să smulgă pământului roade ca și cum ar îmblânzi o bestie, ci are darul demnității dumnezeiești. Aici suntem răniți astăzi! În demnitatea dumnezeiască a lucrului pe care-l facem. De aceea vindecă Hristos slujbașul. Pentru că stăpânul lui știe să-i redea demnitatea prin chemarea în ajutor a lui Dumnezeu.
Azi, de-ar trece Hristos printre oamenii-funcții, ce s-ar mai alege de noi? Oarecum egoiști, deși pierd timp mult pentru tensionarea propriei vieți, răniți de jocul de-a baba-oarba la care-i provocă dorința de carieră prin influențe ale politicului, câți dintre centurionii noștri mai privesc spre noi, slugile tăcute ale zilei? Iar nouă, odată urcați pe teptele funcțiilor propuse, oare ce ne mai rămâne din smerenia dintâi, din cordialitatea bucuroasă? Virusarea aceasta cu false dumnezeiri, cu judecăți de conjunctură și de studio-show TV, lipsite de umanitate și îmbibate de umanisme manageriale ieftine, jignește tandrețea lui Dumnezeu. Ne-om reveni vreodată?
Să ne rugăm să ridice Dumnezeu centurioni responsabili și atenți la popor, nu la populisme, la morală și nu la etica de partid. Fie nouă după credința noastră!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016
