Nu odată ni se întâmplă să auzim pe câte un creştin spunând, când cutare gând nu i s-a împlinit, cutare plan nu i-a reușit:
– N-avui noroc. Nu-mi ajută Dumnezeu. Şi bagă lui Dumnezeu de vină pentru nereușita sa. Asta ne aduce aminte de vorba unui Rege al Franței, dela 1590, care se lupta cu potrivnicul său pentru domnie. El merse cu armată mare asupra Parisului, ca să-l cucerească şi să alunge din scaun pe Regele ce se urcase peste el. Dar nu putù da lovitura, căci sub zidurile cetății soldații lui, într-o zi, nu vrură să se mai azvârle la atac. Doar daseră două în zadar. Năcăjit peste măsură Regele Henric al IV-lea – spuse unui pretin al său:
Nu odată ni-se întâmplă să auzim pe câte un creştin spunând, când cutare gând nu i s’a împlinit, cutare plan nu i-a reuşit:
-N’avui noroc. Nu-mi ajută Dumnezeu.- Şi bagă lui Dumnezeu de vină pentru nereușita sa. -Asta ne aduce aminte de vorba unui Rege al Franței, dela 1590, care se lupta cu potrivnicul său pentru domnie. El merse cu armată mare asupra Parisului, ca să-l cucerească şi să alunge din scaun pe Regele ce se urcase peste el. Dar nu putù da lovitura, căci sub zidurile cetății soldații lui, într’o zi, nu vrură să se mai azvârle la atac. Doar daseră două în zadar. Năcăjit peste măsură Regele, – Henric al IV-lea – spuse unui pretin al său:
– Uite, ce neascultare! Ce nenorocire! Nu mai pot face nimic! Se vede că -m’a părăsit Dumnezeu!…
Atunci pretinul său îi răspunse: >Majestate! Mai bine să ne întrebăm: Oare nu noi l’am părăsit pe El?… Oare purtat’am noi vre-o grijă de numele Lui? Purtatu-ne-am după chemarea Lui în timpul de când împresurăm oraşul ? Regele îşi dete sama ce lucru adevărat îl întreabă pretinul său şi plecându-şi capul spre Domnul, îşi mărturisi greşala de a-l fi uitat, – şi aşa de ajutorul Lui, vrednic nu s’a arătat…
Întreabă-te dragă creştine, oare tu, de câte-ori porneşti la un lucru pe care tare îl râvneşti, şi zici numai la plecare din vârful buzelor un Doamne, ajută-mi!< dar nainte atâta vreme nici nu te-ai gândit la Domnul, vrednicit-ai ajutorul Lui? Şi dacă n’ai izbutit, eşti în drept a face Domnului vină că nu ți-a ajutat?
Nu Dumnezeu te-a părăsit pe tine, ci, cum spuse pretinul Regelui,- tu l-ai părăsit pe El… Că cel ce nu l’a părăsit pe Domnul, ci se roagă lui cu credință adâncă, mare, simțită, din inima izvorâtă,- nu numai când pleacă la lucrul său cutare, ci în toate zilele vieții lui, – aceluia Domnul îi ajută, aşa cum a ajutat pe apostolul său credincios să calce pe valuri şi să nu se scufunde, iar cel de al doilea, slab în credință, cercând acelaşi lucru, s’a scu- fundat… Aşa se scufundă şi lucrurile noastre la tot pasul, pentru necredința noastră, pentru depărtarea cea mare dintre inima noastră şi Mântuitorul, -care nu El ne-a părăsit pe noi, ci – noi ne-am depărtat de El…
– Uite, ce neascultare! Ce nenorocire! Nu mai pot face nimic! Se vede că m-a părăsit Dumnezeu!…
Atunci pretinul său îi răspunse: >Majestate! Mai bine să ne întrebăm: Oare nu noi l’am părăsit pe El?… Oare purtat’am noi vre-o grijă de numele Lui? Purtatu-ne-am după chemarea Lui în timpul de când împresurăm oraşul ? Regele îşi dete sama ce lucru adevărat îl întreabă pretinul său şi plecându-şi capul spre Domnul, îşi mărturisi greşala de a-l fi uitat, – şi aşa de ajutorul Lui, vrednic nu s’a arătat…
Întreabă-te dragă creştine, oare tu, de câte-ori porneşti la un lucru pe care tare îl râvneşti, şi zici numai la plecare din vârful buzelor un Doamne, ajută-mi!< dar nainte atâta vreme nici nu te-ai gândit la Domnul, vrednicit-ai ajutorul Lui? Şi dacă n’ai izbutit, eşti în drept a face Domnului vină că nu ți-a ajutat?
Nu Dumnezeu te-a părăsit pe tine, ci, cum spuse pretinul Regelui,- tu l-ai părăsit pe El… Că cel ce nu l’a părăsit pe Domnul, ci se roagă lui cu credință adâncă, mare, simțită, din inima izvorâtă,- nu numai când pleacă la lucrul său cutare, ci în toate zilele vieții lui, – aceluia Domnul îi ajută, aşa cum a ajutat pe apostolul său credincios să calce pe valuri şi să nu se scufunde, iar cel de al doilea, slab în credință, cercând acelaşi lucru, s’a scu- fundat… Aşa se scufundă şi lucrurile noastre la tot pasul, pentru necredința noastră, pentru depărtarea cea mare dintre inima noastră şi Mântuitorul, -care nu El ne-a părăsit pe noi, ci – noi ne-am depărtat de El…
din „Calendarul foii Lumina Satelor, pe anul de la Domnul 1931 – Sibiu”
