Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home MAI LÂNGĂ DOMNUL MEU, MAI LÂNGĂ EL…

MAI LÂNGĂ DOMNUL MEU, MAI LÂNGĂ EL…

MAI LÂNGĂ DOMNUL MEU, MAI LÂNGĂ EL…

– Ministru, Întâi-ministru şi apoi călugăr –

În Grand-Saint-Bernard este o mănăstire pe care cei ce o cercetează şi ştiu povestea unuia din călugării ei nu scapă prilejul a-l vedea şi a-l auzi vorbindu-le, fie şi cât de puţin.

Povestea acestui călugăr e foarte frumoasă şi foarte tristă. Iat-o:

În oraşul chinez Shanghai, religia creştină a străbătut, după multe încordări, să aibă credincioşi numeroşi, nu numai în popor, ci şi printre cărturarii chinezi, care, prin cercetări şi adânciri asupra religiei lor şi a celei creştine, au aflat că e mult mai plăcută sufletului şi cu adevărat mântuitoare credinţa aceasta creştină.

Printre acest fel de încreştinaţi, trăia în oraşul fruntaş chinez şi un învăţat cu numele Lu-Ceng-Siang, doctor în ştiinţele de drept şi în medicină.

Pentru frumoasa lui ştiinţă, a fost chemat de conducătorii ţării în slujba ţării. A ajuns ministru al ţării la Petersburg, a ajuns Ministru de Externe (peste trebile din afară ale ţării), apoi Întâi-ministru; şi era foarte preţuit pentru ştiinţa şi priceperea sa în slujbele de care se apuca. El a purtat astfel de slujbe înalte până înainte cu trei ani, în 1927.

În 1927, lumea chineză rămase dureros atinsă de ştirea că doctorul Lu-Ceng-Siang se retrage din slujba de Ministru ce avea şi, intrând într-o mănăstire, se face călugăr!

Aşa şi fu. El, deşi om încă în cea mai frumoasă vârstă şi putere a vieţii, intră într-o mănăstire de călugări zişi benedictini, ca „noviţ”, adică învăţăcel în slujba de lepădare de sine şi apropiere de Domnul. Avea să stea aici un an de zile, de probă, ca să se înveţe a se lepăda de toate plăcerile şi bucuriile lumeşti şi a se bucura numai de cele sufleteşti, de faptul că e slugă lui Hristos şi numai Lui…

După un an de probă, mărturisi mai-marelui mănăstirii că e cu totul hotărât a-şi închina viaţa câtă o mai are numai lui Iisus şi puse jurământul de credinţă şi supunere. Şi de atunci e călugăr în rând cu toţi ceilalţi, Părintele Lu, mulţumindu-se cu viaţa aspră şi săracă călugărească, bucuros că a scăpat de grijile lumeşti…

Şi acum iacă ce a hotărât pe Părintele Lu-Ceng la această mare schimbare:

În anii când îşi slujea statul, doctorul Lu-Ceng-Siang a fost trimis, ca ministru ai ţării, în Belgia. Era încă om tânăr. Acolo cunoscu o tânără belgiană, fată foarte deşteaptă şi cu o inimă deosebit de aleasă.

O cunoscu, îi plăcu foarte mult de sufletul fetiţei şi de tot felul ei de gândire şi de simţire, şi se căsători cu ea, nădăjduind că alături de această luminată creştină va putea duce viaţa curată şi mai presus de al lumii de rând, spre care şi al său suflet râvnea.

Şi de fapt a trăit o viaţă din cale-afară de fericită cu soţia sa. Din casa lor nu lipsea gândul la Dumnezeu şi tot pasul şi-l cumpăneau aşa fel, ca acela să fie după legile Domnului.

Ci, într-o zi, în 1927, pe când el era pe cea mai înaltă treaptă de cinste într-o ţară, ca Întâi-ministru, Domnul hotărî să-l supună pe el la o cumplită încercare şi să-l coboare de la locul cel înalt la unul de jos, umilit de tot şi lipsit de orice strălucire:

Soţia lui iubită căzu pe neaşteptate bolnavă la pat şi în scurtă vreme muri!

În tot timpul bolii sale, nobila femeie nu-i arătă soţului său nici o frică de moarte, ci, ca creştină pătrunsă în tot sufletul şi în toată fiinţa sa de credinţa în Domnul, îi arăta lui că, chiar murind, ea nu se desparte de el, sufletul ei va fi lângă al lui şi-l va mângâia, şi-l va povăţui şi de rele-l va feri…

Şi aşa de mult se contopiră într-unul sufletele lor prin aceste mângâieri şi încurajări ale preavrednicei femei, încât el, îndată după moartea ei, se hotărî la pasul care să-l facă a fi cu sufletul său tot lângă sufletul sfânt al iubitei sale soţii şi lângă Domnul şi Mângâietorul lor Iisus…

Şi în mănăstire – spre care lumea se îmbulzeşte azi de trei ori mai mult ca înainte de a fi Părintele Lu locuitor al ei – toată lumea cere să-l vadă pe Părintele Lu, să asculte o vorbă de pe buzele lui.

Şi el, foarte bucuros, serios şi umilit, le povesteşte la toţi că, de când a lepădat cele lumeşti şi trăieşte viaţa sufletească curată şi sfântă a mănăstirii, are în inimă cea mai dulce pace…

Îi pare că e tot în vechea sa casă în care avea lângă sine pe buna, ba sfânta sa soţie. Îi pare că sufletul ei e mereu aci lângă el. Şi e fericit el, şi e fericită ea. Şi parcă nimic nu s-a schimbat din frumoasa viaţă ce au trăit-o atâţia ani împreună.

Îndeosebi însă îl fericeşte apoi gândul că lângă sufletele lor Îl simte mereu pe Domnul aproape, mângâindu-i şi binecuvântându-le fiecare cuvânt, fiecare gând…

Cât de adevărat e cântecul pe care îl cântă ostaşii Domnului în adunările noastre, în dulcea lor cântare, arătând marea lor fericire când se simt şi se cheamă: „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El…”.

I. M.
«Oastea Domnului» nr. 42 / 19 oct. 1930, p. 1

Gazetarul credincios Ioan Marini
Articole apărute între anii 1930 şi 1938
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului Sibiu, 2017

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!