Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie

Mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie

Mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie

Un bătrân a zis că mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie. La tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! Căci smerenia strica toate meşteşugurile vrăjmaşului. Să cercam şi noi şi să vedem ce putere are cuvântul bătrânului. Pentru ce mai întâi de toate trebuie să avem smerenie şi nu înfrânare, mai ales că şi apostolul zice: cel ce se sârguieşte spre toate, are înfrânare. Sau pentru ce să nu avem frica de Dumnezeu, căci zice Scriptura: Începutul înţelepciunii este frica Domnului; şi în alta parte: Cu frică de Dumnezeu ne îndepărtam de la răutate. Pentru ce n-a zis, să avem în primul rând milostenia, sau credinţa, căci zice: cu milostenia şi cu credinţa se curăţesc toate păcatele. Iar apostolul zice: fără credinţă nu poate cineva să placa lui Dumnezeu. Daca pentru milostenie, credinţă, frica lui Dumnezeu şi înfrânare se spun cele de mai sus, pentru ce lăsându-le pe acelea a zis să avem smerenie înainte de orice? Bătrânul vrea să ne arate că nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credinţa, nici postul, nici alta fapta bună nu se pot săvârşi fără smerenie. De aceea zice să avem înainte de orice smerenie, adică gând şi cuget smerit, să fim gata la tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! Fiindcă prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrăjmaşului.

Vedeţi, fraţilor, câtă putere are smerenia? Diavolul însă este şi se numeşte împotrivitor. Este vrăjmaş pentru că nu iubeşte pe om şi binele; este împotrivnic pentru că se împotriveşte la toată fapta bună. Vrea cineva să se roage? El meşteşugeşte în tot chipul sa-l oprească cu poftele cele rele, cu robirea mintii şi cu trândăvia. Vrea să facă milostenie cineva? El îl opreşte prin îndărătnicire şi scumpete. Aşa se împotriveşte la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numeşte nu numai vrăjmaş ci şi împotrivitor. Prin smerenie insa, se strica toate împotrivirile lui, că mare lucru este smerenia! Toţi sfinţii părinţi prin smerenie s-au îndreptat şi cu osteneala ei au săvârşit calea mântuirii. Precum zice: “Vezi smerenia şi osteneala mea şi lasă toate păcatele mele”. Numai smerenia poate singura să povăţuiască spre împărăţia cerurilor; precum zicea avva Ioan: “numai smerenia nu are zăticnire şi poticnire”.

Sa ne smerim dar, şi noi puţin, şi ne vom mântui. De nu putem să ne ostenim ca nişte neputincioşi ce suntem, măcar să ne sârguim a ne smeri. Şi cred la mila lui Dumnezeu ca pentru oricât de mica fapta ce o vom săvârşi cu smerenie, ne vom folosi şi ne vom împărtăşi de sălăşuirea sfinţilor celor ce s-au ostenit, desăvârşit şi mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. Daca găsim pricină că din slăbiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricină avem, fraţilor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfânt bătrân a lăudat mai mult pe un frate smerit decât pe alţii, zicând că smerenia nu se manie, nici face pe cineva să se manie. Smerenia este mare, că singura se împotriveşte trufiei şi păzeşte pe om de dansa. Nimeni nu se mânie fără numai pentru avere, pentru bucate şi pentru altele, pe când smerenia nu se mânie nici face pe cineva să se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia şi puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar daca vine acest dar, acoperă pe om şi de celelalte doua patimi care sunt foarte grozave: că ce este mai rău decât a te mânia şi a face pe altul să se mânie, precum a zis sfântul acela. Căci nicidecum nu se cuvine călugărului a se mânia, nici a face pe altul să se mânie. Adevărul vă spun că cel ce este cârtitor, de nu se va acoperi mai curând de darul lui Dumnezeu, puţin câte puţin îşi iese din minte şi se îndrăceşte, tulburându-se şi pre sine şi pe alţii. De aceea zice că smerenia nu se manie, nici face pe cineva să se manie, ci mai vârtos păzeşte pe suflet de toata patima şi ispita.

Sfântul Antonie când a văzut cursele diavolului întinse pe fata pământului şi oftând a întrebat pe Dumnezeu: “Doamne, oare cine va putea scăpa de acestea”, a primit răspuns că numai smerenia; ba mai mult, nu numai că scapă, ci nici nu este prinsă de ele. Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevărat nu este alt lucru mai tare decât smerenia, nimic nu o biruieşte. Orice întristare i s-ar întâmpla smeritului, îndată se defaimă şi se osândeşte că este vrednic de această întristare: nu-i place niciodată să defaime pe altul; nu arunca niciodată vina asupra altuia. Astfel petrecând fără tulburare şi fără întristare cu toata odihna, niciodată nu se mânie nici face pe altul să se manie. Drept aceea, bine a zis sfântul că mai înainte de toate se cade a avea smerenie.

Încă sunt doua feluri de smerenie, precum sunt şi doua trufii. Prima mândrie este aceea când cineva necinsteşte pe fratele sau si-i zice cuvinte urate, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezându-se. Unul ca acesta de nu se va întoarce îndată şi de nu se va nevoi să se îndrepte, puţin cate puţin cade în cea de a doua mândrie: mândria împotriva lui Dumnezeu, socotind că tot lucrul bun ce a săvârşit singur el l-a lucrat, cu mintea şi cu înţelepciunea lui şi nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Am văzut, fraţilor, pe cineva odată intru aceasta ticăloasă stare, căruia de-i zicea cineva din fraţi vreun cuvânt, îl scuipa si-i zicea: “Cine eşti tu? Nu cunosc decât pe Zosima şi pe Macarie”. Apoi a început sa-i defaime şi pe aceştia şi să zică: “nu ştiu decât pe Vasile şi Grigorie”; iar peste putina vreme şi pe aceştia a început a-i defaimă zicând: “nu ştiu decât numai pe Petru şi pe Pavel”. Acestuia i-am zis: “Frate, curând o să te vad că-i defaimi şi pe aceştia”. Şi credeţi-mă, peste putina vreme a început să zică: “si cine este Petru şi Pavel? Nu sunt nici aceştia nimic, afara de Sfânta Treime”, iar, mai pe urma s-a mândrit şi asupra lui Dumnezeu şi aşa s-a îndrăcit. De aceea, suntem datori fraţilor să ne nevoim din toata puterea noastră, să nu primim mândria cea dintâi. Să ştiţi şi aceasta că este o mândrie mireneasca şi este o mândrie călugărească. Mândria mireneasca înseamnă a te mândri asupra fratelui tău că eşti mai bogat decât el, mai frumos, mai puternic, că porţi haine mai bune şi altele asemenea. Când vezi pe cineva fălindu-se cu acestea, sau că mânăstirea lor este mai mare şi mai bogata, că are fraţi mulţi, să ştii că toţi aceştia se afla în mândria cea lumeasca. Tot aşa şi cei ce se trufesc cu cele fireşti, că are glas frumos şi cântă bine, că este blând şi slujeşte cu credinţa şi fără vicleşug, cu toate că acestea par mai vrednice de lauda decât cele dintâi, tot ale mândriei lumeşti sunt. Are mândrie călugăreasca cel ce se trufeşte că priveghează, că posteşte, înşirând şi alte fapte bune ce face. Şi de nu putem nicidecum să nu ne mândrim să ne mândrim cu cele călugăreşti, iar nu cu cele lumeşti. Iată, v-am spus ce este mândria cea dintâi şi ce este cea de a doua, care este mândria lumeasca şi care cea călugăreasca. Deci să venim acum şi la cele doua smerenii.

Smerenia cea dintâi este a socoti pe fratele tău mai cu minte şi la toate mai bun decât tine, şi fără a lungi cuvântul, când cineva se socoate mai prejos decât toţi. Aceasta este cea dintâi smerenie, adică începătoare, căci te smereşti, socotindu-te mai mic decât altul, fără ca totuşi să te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. Cea de-a doua şi desăvârşita smerenie este când nu numai pe tine te socoteşti de nimic, ci şi toate faptele tale le crezi că sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din hărnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevărata a sfinţilor, care se naşte în suflet din lucrarea poruncilor. Precum pomii încărcaţi de multe roade au ramurile plecate în jos, iar pomii cei fără roadă stau drept în sus şi nu fac rod câtă vreme ramurile lor merg în sus, din care pricina adesea înadins se atârna pietre de ramuri, ca să se plece în jos şi atunci rodesc; aşa şi sufletul, cât se smereşte, atât rodeşte şi cu cat rodeşte cu atât se smereşte, căci cu cât se apropiau sfinţii de Dumnezeu cu atât se socoteau mai păcătoşi decât toţi oamenii. Să va povestesc ce îmi adusei aminte. Odată vorbeam de smerenie. Un oarecare din boierii gazieni, auzind căci, cu cât cineva se apropie de Dumnezeu se socoteşte mai păcătos, se mira şi zicea: “cum este cu putinţă aceasta?”, şi neştiind voia să afle. Eu îi zisei: “boierule, cum eşti socotit în oraşul tău?”. Şi mi-a zis: “mare şi întâi stătător al oraşului”. Şi întrebându-l dar, când mergi în Cezareea cum eşti socotit, îmi răspunse: “mai jos mult, decât boierii acelui loc”. şi iar am zis: “dar când mergi la Antiohia, cum ti se pare că eşti?”. El îmi zise: “ca un om de rând”. Dar când mergi la Ţarigrad şi te apropii de împăratul, cum te socoti? şi îmi răspunse: “ca un sărac”. Atunci îi zisei eu: “aşa este şi la păcătoşi”. Avraam când a văzut pe Domnul, s-a făcut pământ şi cenuşa; Isaiia zicea: “O, ticălosul de mine, cat sunt de necurat!”. La fel şi Daniil, când era în groapa cu lei şi a venit Avacum cu pâine, zicându-i: “Primeşte bucata aceasta ce ti-a trimis-o Dumnezeu”, a răspuns cu mare smerenie: “Si-a adus aminte de mine Dumnezeu?”. Vedeţi ce smerenie avea inima acestui bărbat? Era în groapa cu lei, care nicidecum nu-l vătămau, şi învrednicindu-se de cercetare dumnezeiasca, nu s-a socotit a fi ceva, ci cu înfricoşare s-a mirat, zicând: “Si-a adus aminte de mine Dumnezeu”. De asemenea şi cei trei tineri, fiind în văpaia cuptorului, care de şapte ori fusese ars de tiranul şi nicidecum vătămându-se, fiind acoperiţi şi feriţi de îngeri, nu s-au socotit a fi ceva, sau că pentru bunătatea lor s-au învrednicit acelei cercetări, ci cu totul smerindu-se, ziceau că nu sunt vrednici sa-si deschidă gura măcar, ci pentru Avraam cel iubit, Isaac sluga, şi Israil sfântul se rugau să nu fie părăsiţi pana la sfârşit. Vedeţi smerenia sfinţilor, cât de smerite sunt inimile lor în vreme de cercetare! Chiar şi atunci când însuşi Dumnezeu îi alegea sa-i trimită spre ajutorul oamenilor, ei se cucereau şi se sfiiau. Aşa se ruga Moise: “Trimite Doamne pe altul, că eu sunt gângav şi peltic la limbă”, iar Ieremia zicea: “mai tânăr sunt eu”. în scurt, toţi sfinţii aveau această smerenie în inima lor, din săvârşirea poruncilor, cum am zis, şi fugeau de proslăvire. în ce chip cineva fiind îmbrăcat cu haine de aur, de vei arunca asupra-i vre-un petic de haină murdară, fuge ca să nu-si mânjească haina lui cea cinstită, tot aşa şi sfinţii fiind îmbrăcaţi cu faptele cele bune, fug de slava oamenilor ca să nu se apuce de ea. Iar cei ce iubesc slava deşartă se aseamănă cu cei goi; că precum aceia de găsesc vreun petic, se nevoiesc sa-si acopere ruşinea cu el, asemenea şi cei goi de faptele cele bune, caută slava oamenilor cu care să-si acopere goliciunea lor.

Cum este, sau cum se naşte în suflet această smerenie, nu poate cineva a o spune cu cuvântul. Numai sufletul ce se va învrednici de a o câştiga o cunoaşte din fapte. Odată, grăia avva Zosima pentru smerenie. Un filozof, găsindu-se acolo şi vrând să afle adevărul, îi zise: “Spune-mi părinte, cum te numeşti pe tine păcătos? Nu ştii că ai fapte bune, nu vezi că eşti sfânt, nu vezi că faci poruncile lui Dumnezeu? Iar dacă le faci pe acestea cum te socoţi pe tine păcătos?”. Bătrânul, însă, nu-i răspunde alta, fără numai îi zicea: “Nu ştiu cum să-ţi spun, decât numai că sunt aşa”. Dar filozoful necontenit iscodind, bătrânul iar a început a-i zice cu prostimea sa cea sfăntă: Nu mă supăra mai mult, că eu, în scurt, aşa sunt!” Văzând eu că bătrânul se tulbura îi zisei: “Nu cumva este acest lucru ca şi filozofia, şi ca meşteşugul doftoricesc, care daca le învaţă şi le deprinde bine cineva, devine obicei, o a doua fire, atât la filozof, cât şi la doftor?”. Aceasta însă, se face puţin cate puţin, din lucrare, dar cum se face aceasta şi cum a ajuns el la această deprindere a lucrului, nu se poate spune, nici arăta. Pentru că, precum am zis, pe îndelete s-a făcut aceasta, fără a simţi cum se alcătuieşte această deprindere a meşteşugului. Aşa este şi smerenia: din lucrarea poruncilor se naşte obiceiul smereniei sufletului, dar nu se poate povesti cu cuvântul cum s-a făcut deprinderea şi obiceiul acelei fapte bune. Auzind avva Zosima aceasta, s-a bucurat şi îmbrăţişându-mă, mi-a zis: “Ai aflat lucrul, aşa este precum ai zis”. Şi s-a liniştit şi filozoful primind cuvântul.

De asemenea şi bătrânii, ne-au spus unele lucruri ca să ne facă să pricepem această smerenie, dar cum este obişnuinţa ce se face dintr-însa n-au putut să o spună. De vreme ce însuşi părintele Agaton, fiind pe moarte şi întrebat de fraţi: “Si ţie iţi este frică părinte?”, a zis “Cât am putut, am silit firea mea la păzirea poruncilor, dar om sunt, ştiu eu dacă a plăcut lui Dumnezeu fapta mea? Că alta e judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor!”. Iată, ne-a dat ochi să o vedem şi minte să o pricepem, dar cum este şi cum face în suflet, nu s-a aflat nimeni să o spună, nici nu a putut să o priceapă, precum am spus de atâtea ori. Ceea ce pricinuieşte smerenia, însă, ne-au spus-o părinţii, căci zice la Pateric: un frate a întrebat pe un bătrân zicând: “ce este smerenia?”. Şi a răspuns bătrânul: “Smerenia este o mare şi dumnezeiască faptă, iar calea smereniei sunt ostenelile cele trupeşti ce se fac cu mintea şi cugetarea cea cu prostimea de a se socoti pe sine întru toate mai mic decât toţi, precum şi rugăciunea cea neîncetată”. Aceasta este calea smereniei, dar smerenia în sine este dumnezeiască şi nepricepută. Dar oare de ce a zis că ostenelile trupeşti duc sufletul la smerenie? Căci, în cugetarea despre prostimea sa, a se socoti pe sine, adică, mai nevrednic decât toţi, am spus-o mai sus că se împotriveşte mândriei şi este smerenia cea dintâi; căci, cum ar putea să se socotească mai mare decât fratele său, să se semeţească în ceva, să defaime sau să hulească pe cineva cel ce se socoteşte mai prejos decât toţi? Am arătat de asemenea că rugăciunea necontenită se împotriveşte mândriei celei de-a doua. Pentru că cel cucernic şi smerit, cunoscând că nu este cu putinţa a face vre-o faptă bună fără ajutorul lui Dumnezeu, neîncetat se roagă ca să facă Domnul milă cu dânsul şi sa-i ajute a face binele. Şi orice lucru săvârşeşte, crede că din darul lui Dumnezeu l-a făcut şi nu se mândreşte ci întotdeauna se roagă să nu se lipsească de acest ajutor, ca să nu se vădească neputinţa lui. Astfel, necontenit cu cât de sileşte spre fapte bune, cu atât se smereşte şi cu cât se smereşte cu atât sporeşte întru smerenia sa. În ce chip şi ostenelile trupului pleacă sufletul spre smerenie şi cum se face aceasta lucrare, să va spun acum.

După ce a căzut sufletul în călcarea poruncii, s-a robit ticălosul, precum zice Sfântul Grigorie, de pofta trupească şi s-a supus patimilor şi neînfrânării. Oarecum s-a smintit şi s-a făcut sufletul ca un trup, pentru care zice şi Scriptura: “Nu va rămânea Duhul meu întru aceşti oameni, pentru că sunt trupuri”. Împreună cu trupul pătimeşte şi sufletul şi se pleacă cu voinţa ticălosul, la săvârşirea păcatelor ce se fac cu trupul, precum aceea a zis bătrânul că şi ostenelile trupeşti aduc pe om la smerenie. Că intr-un fel se afla sufletul celui sănătos şi în altul al celui bolnav; într-un fel al celui sătul şi în alt fel al celui flămând. Şi iarăşi, într-un fel este sufletul celui călare şi în altul al celui ce umblă pe jos; altfel al celui ce şade în scaun, altfel al celui ce şade jos pe pământ, altfel al celui dezbrăcat şi altfel al celui împodobit cu haine luminoase. Din acestea, smerindu-si trupul, împreună se smereşte şi sufletul. Pentru aceasta a petrecut bătrânul afara patruzeci de nopţi şi n-a intrat sub acoperământ până ce n-a făcut trupul lui cosit ca fiarele cele sălbatice. Însă osteneala, atunci foloseşte, când nu se face prin cârtire, ci spre smerenie. Deci, bine a zis bătrânul că şi ostenelile trupeşti aduc smerenie. Sfântul Dumnezeu să ne dăruiască şi noua smerenie, că din mari răutăţi izbăveşte pe om si-l acoperă de multe ispite. Căruia se cuvine slava şi puterea în veci, Amin!

AVVA DOROTEI
ÎNVĂŢĂTURI FOLOSITOARE DE SUFLET
(Editura BUNAVESTIRE Bacău 1997)

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *