„Şi Ghehazi a răspuns: Cu pace. M-a trimis stăpânul meu să-ţi spun: «Iată au venit acum la mine din muntele lui Efraim doi tineri dintre fiii proorocilor; dă-le un talant de argint şi două rânduri de haine»“ (IV Regi 5, 22).
Sfinţii Părinţi tâlcuiesc acest loc, spunând că cei doi tineri pentru care cerea Ghehazi talantul şi hainele nu erau tineri dintre fiii proorocilor, ci erau fraţii lui însoţitori: mincinosul şi lacomul. Întâi a minţit că l-a trimis stăpânul lui, apoi alunecă, cu ochii lacomi şi cu mâinile întinse ca un hrăpăreţ, după daruri. Inima lui, ochii, mâinile şi întreaga lui fiinţă erau îndreptate cu totul la carul lui Neeman, întocmai cum o fiară sălbatică, când pune ochii pe o pradă, face totul să pună şi gheara pe ea.
Într-o zi de toamnă, un lup fugărea o căprioară pe câmp. Şi era cu ochii ţintă după ea, cum să-i cadă în gheare. Era pe acolo o cale ferată pe care tocmai atunci trecea un tren. Căprioara a trecut chiar prin faţa trenului către pădure, iar lupul, care nu-şi lua ochii de la ea, a intrat sub roţile trenului. Ce s-a putut întâmpla se bănuieşte uşor…
Aşa se întâmplă şi cu cel hrăpăreţ şi lacom după lucrurile moarte ale lumii acesteia. Iar Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea“ (I Ioan 2, 15), căci lumea, împreună cu pofta ei, trece, şi aşa vor trece şi cei care caută lumea şi lucrurile ei; se vor duce o dată cu lumea. Dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne; numai acela va rămâne în veac (I Ioan 2, 17).
Cum o fi privit proorocul Elisei pe ucenicul său fugind în urma carului lui Neeman, cunoscându-i gândul? Dar ucenicul acesta nu mai simţea nici teamă, nici ruşine, căci începuse a aluneca deja pe panta abruptă a minciunii şi a lăcomiei. Acum Ghehazi ajunsese robul celor doi fraţi ai lui: mincinosul şi lacomul.
Ce greu ne avertizează pe noi Sfântul Cuvânt, când zice: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru“! (Ioan 8, 44).
Câtă vreme va fi stat Ghehazi lângă omul lui Dumnezeu, va fi văzut multe lucrări făcute de Domnul în faţa ochilor săi; a văzut şi cât era de ocrotit Elisei, proorocul Domnului, de oştirea cerească fără de număr (IV Regi 6, 17). După cum Dima, stând cu Sfântul Apostol Pavel, a văzut multe lucrări pe care le făcea Domnul prin el. Şi totuşi a venit un moment când l-a părăsit pe ucenicul Domnului (II Tim. 4, 9). Dima L-a părăsit, prin aceasta, pe Dumnezeu… Dar cu cine, oare, a rămas?… Ghehazi a minţit ca să-şi atingă scopul, dar s-a ales – vai! – cu ce grea suferinţă! Până la moarte! Şi până în veci de veci! (cf. IV Regi 5, 27).
„Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte“ (I Ioan 3, 9). Iar minciuna şi lăcomia sunt păcate cu care stăpânitorul acestui veac încearcă, şi chiar reuşeşte uneori, să-i abată de la urmarea lui Dumnezeu chiar şi pe cei credincioşi.
Să fim cu mare grijă şi cu privire la aceste două mari rele din viaţa celui ce-L caută pe Dumnezeu! Ca să rămânem în veci fii ai Săi, căci El ne-a răscumpărat cu un preţ mare (cf. Efeseni 4, 1).
Slăvit să fie Domnul!
Ştefan CIURLICĂ Plopu, Dărmăneşti – Bacău
