În ultima vreme, oriunde te-ai întoarce, te întâlneşti cu muzica: prin baruri, prin cofetării, prin case, prin maşini, prin autobuze, prin staţii… În sfârşit, peste tot: muzică! Nu mai poţi scăpa de ea! Şi îţi pui în mod firesc întrebarea: Este, oare, muzica o distracţie chiar inofensivă?
Mâhnirea este însă aceea că, din ce în ce mai mult, îţi este dat să auzi, de la cine te aştepţi mai puţin, întrebări de felul: „Ce rău a făcut cuiva muzica?“ Sau: „Pe cine a omorât ea?“ E acesta un semn dureros că o asemenea muzică poate fi considerată inofensivă chiar şi de către unii care pun preţ pe versetul biblic: „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona!“. Aceştia respectă versetul în cele referitoare la încălcările grave ale drepturilor lui Dumnezeu în lume, dar nesocotesc şi încalcă acest cuvânt atunci când este vorba de… muzică. Spun ei că e doar un lucru mic şi neînsemnat.
Să ne închipuim că inima noastră este o cetate. Iar Stăpânul acestei cetăţi este Dumnezeu. Prin rugăciuni fierbinţi, noi i-am edificat acestei cetăţi ziduri măreţe şi durabile. Iar prin comuniunea cu Dumnezeu şi părtăşia cu fraţii, i-am asigurat şi o apărare de nezdruncinat. Diavolul, vrăjmaşul nostru neînduplecat, dă târcoale şi geme neputincios căci, astfel întărită, n-o mai poate cuceri. Dar nu se lasă vicleanul învins! Are el un «cal troian» pe care şi-l pune în acţiune: muzica! Îl scoate înaintea noastră, iar el se ascunde, ca să nu vedem în asta lucrarea lui perfidă. Iar nouă, ca odinioară troienilor, acest «căluţ» ni se pare complet neputincios şi, totodată, chiar interesant. Astfel, îl primim în cetatea noastră, în inima noastră. Apoi… Cu durere, au putut fi văzute multe cazuri în care, tineri fraţi, din cauza muzicii pe care au luat-o, într-o clipă de neveghere, drept inofensivă, au ajuns din nou pe căile pierzării, căi de pe care îi adusese Domnul în staulul Său. La început, au ascultat şi cântări duhovniceşti şi cântece lumeşti, pentru ca, apoi, cele duhovniceşti să li se înceapă a părea cam obositoare, cam nesatisfăcătoare… Apoi, au părăsit de tot adunarea Domnului , luându-se cu duhul acestei lumi în care, la început, au intrat doar din puţină curiozitate. (Întocmai ca Dina – fata lui Iacov şi Lea, din Vechiul Testament – care ieşise şi ea, doar puţin, să vadă fetele Sihemului – cf. Genesa, cap. 34 – localitate lângă care şi-au aşezat cortul părinţii ei.)
Apoi, în setea mereu crescândă după întregul lanţ de deşertăciuni, au ajuns apoi în discoteci şi baruri, înfruptându-se acolo din plin din toată gama de fărădelegi pe care acestea le-o ofereau cu mărinimie. Şi, din fii ai lui Dumnezeu, au ajuns nişte bieţi robi ai diavolului, mai de plâns decât au fost înainte de a afla calea mântuirii pe care au părăsit-o.
Aşa s-a folosit vicleanul de acest „nevinovat“ «cal troian», ca să-i robească pe cei care mai înainte au fost nişte viteji neînfricaţi ai lui Hristos.
Să ştie orişicine: muzica lumească nu poate petrece împreună cu muzica duhovnicească, deoarece păcatul nu poate avea casă bună cu rugăciunea. Muzica lumească incită la desfrâu şi la tot felul de alte nelegiuiri. Şi dacă păcatul începe a se sălăşlui în sufletul celui care umbla cu Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt îl părăseşte, iar omul acela va merge din rău în tot mai rău…
Iubiţi fraţi şi surori tinere, care, într-un fel sau altul, intraţi în contact cu muzica lumească, fie că aveţi în familie persoane lumeşti care o ascultă, fie că munciţi într-un astfel de mediu, ori în orice alt fel aveţi de-a face cu ea, nu vă plecaţi urechea la ademenirile ei! Împotriviţi-vă acestei ispite!
Inima celui credincios este ca o casă măturată şi frumos împodobită, de unde diavolul a fost izgonit, după cum ne spune Evanghelia de la Matei, cap. 12. Să nu dăm prilej vrăjmaşului să se reîntoarcă! Căci apoi vor fi cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
Dumnezeu să ne ajute să biruim şi ispita aceasta!
Maria POPOVICI , Moldova Nouă – Caraş-Severin
