Este minunat să ştim că avem o nădejde vie în Domnul Iisus Hristos. Mulţi oameni au doar o vagă nădejde, o speranţă, în sensul unei nelinişti temătoare: „Voi reuşi, oare, să ajung la ţel? Sper că da!“ O nădejde vie este cu totul altceva. Ea este o certitudine care are o pecete: moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos!
Aceasta este semnătura lui Dumnezeu, în mila Sa, prin care ne-a născut din nou la această nădejde vie în Fiul Său, Iisus Hristos. Nevoia de nădejde a omului este menţionată, de altfel, în Sfânta Scriptură: „Oricine trăieşte tot mai trage o nădejde“ (Ecles. 9, 4). Ţine de fiinţa omului ca el să aibă o nădejde. Aceasta este prima dovadă a faptului că el a pierdut ceva ce posedase cândva şi, în adâncul inimii, nutreşte speranţa că va recâştiga lucrul pierdut. Şi acesta este motivul pentru care există mii de orientări religioase.
Setea este dovada faptului că omul are nevoie de apă. Apa îi potoleşte această sete. De ce ar bea un om apă, dacă nu i-ar fi sete? Foamea este dovada faptului că un om are nevoie de hrană. De ce ar mânca un om dacă nu i-ar fi foame? Nădejdea este dovada faptului că trebuie să existe ceva mai bun, ceva de care lăuntrul nostru are nevoie. Nădejdea este setea şi foamea sufletului nostru; de aceea ea este şi un semn al nedesăvârşirii omului. Dacă el ar fi desăvârşit nu ar mai simţi nevoia după această speranţă, deoarece nu i-ar mai lipsi nimic. Însă omul este într-o permanentă căutare. Prin urmare, în fiecare om se află nevoia de a nădăjdui. Iată de ce toţi visează la o lume mai frumoasă, mai bună! Iată de ce toţi se află în căutarea unei lumi în care există înţelegere şi acceptare reciprocă, o lume sănătoasă. Căci aici, în lumea aceasta, fiecare doreşte pacea şi totuşi în atâtea locuri există război.
Nădejdea are un nume: Iisus Hristos! Această nădejde produce o bucurie a slavei viitoare. În epistola I către Timotei, se scrie: „…Iisus Hristos, Nădejdea noastră“. Nădejdea în El potoleşte foamea şi setea sufletului nostru şi împlineşte dorinţa noastră după viaţa veşnică.
Fiecare om care L-a întâlnit pe Domnul şi-a atins scopul nădejdii sale. Viaţa creştinului – prezentă şi viitoare – este purtată de această nădejde vie.
Noi trăim în nădejdea vieţii, nu în deznădejdea morţii. Să devenim conştienţi cu adevărat de faptul că avem o nădejde şi că ultimul lucru nu îl constituie lipsa de speranţă, ci împlinirea speranţei. Cu alte cuvinte, moartea şi întristarea, frica şi neliniştea, întrebarea şi căutarea, îngrijorarea şi povara, toate sunt pentru noi, cei care credem în Domnul Iisus, doar temporare. Ceea ce rămâne veşnic este El Însuşi, Împărăţia Sa şi tot ce a dobândit El pentru noi. „Însă nădejdea aceasta nu înşală“ (Rom. 5, 5).
Slăvit să fie Domnul!
Adina ARDELEAN – Cicir, Arad
