Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Naşterea din nou

Naşterea din nou

Naşterea din nou

Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul nostru o altă minune: lucrarea tainică şi dumnezeiască a naşterii din nou.

Taina Pocăinţei care, este o lucrare a Duhului Sfânt, recunoscută ca una dintre cele şapte Taine ale Bisericii, numită în alt fel şi taina convertirii, sau taina naşterii din nou, este acea lucrare dumnezeiască pe care o face, şi trebuie s-o facă, în viaţa fiecărui om, Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt.

„Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu – a spus Mântuitorul către Nicodim, adăugând – dacă nu se naşte cineva din Apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3, 3-5). Desigur, înţelegând pentru această naştere din nou prin Apă, Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, după cum explică Însuşi Mântuitorul în Ioan 4, 14: „…apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică…“

Şi după cum arată şi Sfinţii Apostoli în epistolele lor:

Sf. Pavel în Tit 3, 5: „…El ne-a mântuit prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt“. Sau în Romani 10, 17: „…credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu“.

Sf. Iacov în cap. 1, vers. 18: „El de bunăvoia Lui ne-a născut prin Cuvântul Adevărului…“

Sf. Petru în Ep. I, cap.1, vers. 23: „Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac…“

Sf. Ioan în Ep. I, cap. 3, vers. 9: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în El şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu“.

Deci, este vorba de acea tainică lucrare şi schimbare pe care o fac în viaţa aceluia care crede şi care se întoarce, Cuvântul lui Dumnezeu, Apa cea vie. Şi Duhul lui Dumnezeu, Puterea cea vie şi cerească.

Această lucrare e o taină şi o minune dumnezeiască, după cum limpede a spus Mântuitorul: „…este ca şi cu vântul căruia îi auzi vuietul, dar nu ştii nici de unde vine, nici încotro merge“ (Ioan 3, 8).

Sau,  este ca şi cu sămânţa pusă în pământ, creşte şi rodeşte totul.

Sau este ca altoiul pus în pom: schimbă şi înnoieşte totul.

Sau este ca aluatul pus într-o frământătură:  dospeşte şi îmbunătăţeşte totul…

Această schimbare şi înnoire o făcuseră Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu mai întâi în viaţa slujitorului Său, Iosif, de care Se folosea acum spre a face acest lucru şi în alţii. Iar în el această schimbare şi această înnoire se adânceau şi se desăvârşeau mereu. Fiindcă aşa lucrează totdeauna Domnul Iisus: sufletul acela prin care Duhul Sfânt vrea să aducă pe mulţi la o stare după voia lui Dumnezeu, trebuie să fie el însuşi mai întâi născut din nou, apoi curăţit şi sfinţit spre a fi cât mai potrivit pentru lucrarea ce Dumnezeu vrea să o facă prin el.

Dumnezeu, în tot ce face, este înţelept şi bun! Lucrând, El Îşi desăvârşeşte mereu unealta prin care lucrează.

Învăţând, El îl face tot mai învăţat pe învăţătorul prin care învaţă pe alţii.

Ducând lumină, El îl face tot mai luminos pe acela prin care luminează pe alţii.

Precum un zidar trebuie să se afle totdeauna mai presus decât lucrarea pe care o face el, tot aşa se cere neapărat să fie şi lucrătorul lui Dumnezeu. Mai întâi să aibă el o stare şi o viaţă mai înalte, mai sfinte, mai smerite şi mai pline de roadele Duhului Sfânt, căci numai după aceea va putea face ca aceste lucrări să se facă şi în alţii.

Trebuie mai întâi ca lucrătorul Domnului să se sfinţească el însuşi în toată fiinţa şi trăirea lui, pentru ca apoi să poată duce şi pe alţii la sfinţirea fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14).

Iată cum mărturiseşte Părintele Iosif despre naşterea sa din nou, despre schimbarea şi înnoirea făcute de Dumnezeu în starea şi în viaţa lui:

„…Dacă această gazetă place, şi dacă scrisul ei a început să câştige suflete pentru Hristos, apoi lucrul acesta nu stă în meşteşugul penei de scris, ci în sufletul care scrie această gazetă. Puterea acestei gazete stă tocmai în aceea că o scrie un suflet care s-a hotărât pentru Hristos. O scrie un suflet care şi crede el însuşi mai întâi ceea ce scrie. Şi care face el însuşi mai întâi ceea ce îi învaţă pe alţii să facă.

Căci şi eu «m-am schimbat», după ce m-am hotărât (după ce m-am născut din nou) – lucrul acesta este firesc, este normal. Ar fi foarte nefiresc să fi rămas tot neschimbat şi după ce m-am hotărât să trăiesc pentru Hristos. O hotărâre ce nu schimbă pe om n-ajunge nimic. E o hotărâre fără Hristos şi fără nici o putere.

Eu nu mă ruşinez să spun că m-am schimbat după ce m-am hotărât să trăiesc cu Hristos şi pentru Hristos. O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul meu după ce m-am hotărât să trăiesc aşa cum spune Evanghelia!…“

«Lumina Satelor» nr. 46, din 25 nov.1923

Desigur, acestea sunt taina şi explicaţiile izbânzilor minunate ale Părintelui Iosif şi ale Lucrării Oastei. Acestea vor fi întotdeauna puterea şi condiţia fără de care nici un lucrător şi nici o lucrare evanghelică nu poate avea roade.

O, dacă ar crede şi dacă n-ar uita acest mare adevăr nici unii dintre cei care au venit şi vor mai vrea să vină în această Lucrare dumnezeiască a Evangheliei lui Hristos Domnul! O, dacă s-ar încredinţa cutremurător cu toţii acei care vor să lucreze în ea că fără o sfântă şi totală schimbare şi înnoire în viaţa şi în fiinţa lor, nu vor putea sluji niciodată pe Domnul. Şi nici nu vor putea vedea niciodată mântuirea Lui.

Condiţiile acestea, puse celui mai dintâi ostaş şi lucrător dintre noi, sunt obligatorii şi celui mai din urmă.

Pe urmele lui Hristos este dator să calce întocmai ca primul, oricare dintre cei care vin şi doresc să intre în această Lucrare, până la sfârşit.

Cine intră într-o coloană, dar nu ţine nici cadenţa şi nici alinierea cu coloana, este un încurcat şi un încurcător. Va sfârşi prin a fi în curând aruncat afară ca un netrebnic.

Traian Dorz, din ”Istoria unei jertfe”, vol I,

Ed. «Oastea Domnului», 1998, pg. 90-92

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!