“… ca un rãspuns la datina cea pãgâneascã de a petrece noaptea de Anul Nou în beții, Oastea de la Sibiu a aranjat o mare petrecere duhovniceascã în noaptea de Anul Nou…
Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice unde se țin și adunãrile Oastei. Sala este plinã… Pãrintele Trifa rostește rugãciunea de deschidere și aratã rostul acestei petreceri. Aratã pãgânãtatea fioroasã ce se petrece în noaptea aceasta plinã de beții și pãcate. Aratã obiceiul ce este aici în Sibiu ca la miezul nopții toatã lumea chefuitorilor sã iasã în piața cea mare din centrul orașului cu strigãte de chef, de beții și de orgie de te ia groaza.
Ca un rãspuns la aceastã pãgânãtate noi ne-am strâns aici ca sã petrecem noaptea Anului Nou în rugãciuni și cântãri de slavã lui Dumnezeu. Aratã apoi ce însemnãtate are timpul în lucrarea mântuirii noastre.
Sosesc și preoții Nanu și Secaș… care rostesc și ei cuvântãri și rugãciuni înãlțãtoare.
A urmat un program plin de putere pânã la orele 11 noaptea când pãrintele Trifa face o propunere: Sã ieșim și noi la miezul nopții în piața cea mare. În întunericul acestei nopți sã ieșim cu lumini aprinse și cu cântãri duhovnicești. În duhul acestei lumi și al acestei nopți – sã ieșim cu Duhul Domnului, cu un fel de rãzboi duhovnicesc…
Propunerea place tuturor. Toatã adunarea e în animație sfântã. Facem rost de lumânãri și ne pregãtim. La miezul nopții cântãm: Zis-a Domnul privegheați… Pãrintele Nanu rostește o rugãciune de trecere în Anul Nou.
Ieșim în stradã, ne încolonãm câte 5, aprindem lumânãrile, suntem un convoi lung, impunãtor, aproape 150 de frați și surori. În acordurile cântãrii O, ce dulce-I Domnul Sfânt, plecãm spre front.
Din toate pãrțile lumea se strânge sã vadã ce este acest lucru: în noaptea de Anul Nou – un convoi de oameni cu lumânãri și cu cântãri religioase, cu trei preoți în frunte prin oraș… e ceva cu totul uimitor… lumea buimãcitã nu poate înțelege nimic… Lume tot mai multã se strânge în jurul nostru… ne asurzește vuietul frontului. În aer se ridicã rachete trase de cheflii, urlete de beție, cântece, țipete, pocnete de rachete – un adevãrat iad… Noi înaintãm cântând.
În piațã ne oprim… lumea dã nãvalã spre noi urlând și țipând… Noi cântãm Iisus Regele Cel Mare… Ne temem de o încãierare, dar Domnul e cu noi. Un beat strigã la mine: ha-a-a, ce cauți tu aici? Sãrmanul, mi se pãrea cã vãd pe gadareanul din Evanghelie care urla: ce, ai venit sã ne muncești pe noi? (Luca 8, 28). Prezența noastrã era pentru mulți un fel de muncire…
Când au început sã înțeleagã cine suntem, nu ne-a mai bruscat nimeni. Am început sã vedem chiar lacrimi în ochii multora. Când ne-am întors la adunare ne-au urmat mulți din care unii s-au predat Domnului…
Am cântat Cu noi este Dumnezeu… și pânã la orele 5 dimineața au urmat cuvântãri, rugãciuni și cântãri pline de putere și de mulțumire lui Dumnezeu… Am avut o noapte tainicã și minunatã, o noapte a Domnului…
Cu astfel de prilejuri am mai ieșit în piața Sibiului și în anii urmãtori, împreunã cu pãrintele Iosif la astfel de lupte. Atunci numãrul ne-a fost tot mai mare și programul tot mai bogat… De pe un scaun pe care îl duceam cu noi, rãsunau în mijlocul mulțimii puternice chemãri la mântuire, rostite de frați curajoși și înflãcãrați… Au fost multe împotriviri dar în urma lor au fost totdeauna și multe biruințe și multe roade pentru Domnul.
Curând dupã aceea frații ostași au început peste tot de Revelion nopțile Domnului, care au adus în poporul nostru alt fel de petreceri de Anul Nou. Inițiativa s-a generalizat – iar astãzi peste tot aceste petreceri au devenit o tradiție fericitã și binecuvântatã. În aceste minunate nopți ale Domnului multe mii de suflete au rupt-o cu viața cea veche începând o viațã nouã. În noaptea aceasta în care în urmã cu câțiva ani s-a nãscut Lucrarea cea nouã a Oastei Domnului, – mii și mii de suflete s-au nãscut din nou prin lucrarea Duhului și Cuvântului Sfânt, noaptea de Revelion fiind unul din cele mai potrivite prilejuri pentru astfel de hotãrâri mântuitoare. În astfel de nopți chiar și cei care se predaserã Domnului cu ani în urmã aveau minunatul prilej de a-și înnoi legãmântul pentru o tot mai deplinã și mai sfântã slujire – lucru pe care s-au obișnuit cutremurãtor, sã-l facã multe suflete.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I
