Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate!
Când judeci după înfăţişare, totdeauna eşti în primejdie să-L osândeşti pe Hristos.
Când judeci după înfăţişare, adesea îi prigoneşti pe credincioşii Lui,
găseşti totdeauna pricină de poticnire la alţii,
afli lucruri nepotrivite în Cuvântul lui Dumnezeu,
purtări nepotrivite la fraţi,
scăderi la vorbitori,
defecte la păstori…
Când judeci după înfăţişare, uşor îl poţi osândi pe un sfânt şi lăuda pe un prefăcut.
Uşor poţi vedea răul bine şi binele rău,
vezi duh ce este literă şi literă ce este duh,
îl vezi drept pe cel strâmb şi strâmb pe cel drept.
Iar în felul acesta Îl vei osândi totdeauna pe Hristos,
vei nesocoti totdeauna harul
şi vei călca totdeauna voia lui Dumnezeu,
căci vei începe mereu cu privirea părţii din afară a blidului.
Te vei mulţumi cu îmbrăcămintea „cuviincioasă” şi „modestă”, fără a te gândi că aceasta acoperă deseori trupuri dezgolite.
Te vei mulţumi cu zâmbetele prefăcute şi cu vorbele mieroase, fără să ştii că acestea acopăr cea mai primejdioasă rătăcire duhovnicească.
E grozav uneori ce urâte inimi pot fi în frumoasele trupuri!
Te vei mulţumi cu purtările „evlavioase”, fără a te uita că acestea acopăr adesea mortăciuni sufleteşti.
Te vei mulţumi cu reguli frumoase,
cu program şi muzică frumoasă,
cu o biserică sau o adunare îngrijită în exterior,
dar goală de iubire, goală de căldură, goală de putere, goală de părtăşie, goală de sfinţenie, goală de Hristos.
Goală de tot ce face farmecul şi bucuria intimităţii frăţeşti în Duhul Sfânt.
Goală de orice rod duhovnicesc.
O astfel de biserică, o astfel de adunare uşor va ajunge apoi plină de dezbinări, de bârfiri, de certuri şi de tot felul de păcate cunoscute şi necunoscute, văzute şi ascunse.
Înfăţişarea din afară însă va fi mereu „fără cusur”.
Ochiul care se va opri la ceea ce se vede va putea fi mulţumit.
Oare aşa judecă şi Dumnezeu?
Să fim înţeleşi bine, şi nu rău: nu îndreptăţim păcatul, nici dezordinea, nici stricăciunea de nici un fel şi sub nici o formă. Nu le acoperim nici la noi, nici la alţii şi nu le cruţăm nici pe cele din afară, nici pe cele dinăuntru.
Dar cele dinăuntru sunt nespus mai primejdioase şi mai vinovate.
Toţi cei ce fac răul sunt vinovaţi, dar cei care, făcându-l, încearcă să-l mai şi acopere cu litera sfântă, cu îmbrăcămintea cuviincioasă a îndreptăţirii, cu forma îndeplinită şi cu evlavia „perfectă”, sunt nespus mai vinovaţi.
Să fim cu foarte mare grijă când primejdia aceasta va fi cu noi, sau între noi, sau în noi.
Nu vă înşelaţi privind numai la înfăţişare, vorbind prea mult numai despre ea şi oprindu-vă numai asupra ei.
Mărturisiţi-L cu putere sufletelor pe Hristos şi nu încetaţi a face lucrul acesta nicicând, mai ales privind lăuntrul sufletelor.
Când vă luptaţi voi cu înfăţişarea din afară, adesea veţi izbuti foarte puţin sau deloc. Firea pământească se apără chiar şi cu versetele Duhului.
Dar când veţi face ca Hristos să lupte cu aceste lucruri, biruinţa este asigurată prin transformarea lăuntrică a oamenilor. Când se vindecă boala dinlăuntru, uşor se vindecă apoi şi în afară.
Voi să luptaţi mereu pentru a curăţi partea dinăuntru a sufletelor, prin primirea lui Hristos, prin sfinţirea duhului, prin vindecarea inimii,
căci, în felul acesta, Hristos va face apoi cu uşurinţă şi sigur curăţirea şi părţii din afară: îndreptarea purtărilor, cuvintelor, hainelor, părului…
Altfel rămâne totul numai o amăgire care îi poate înşela pe alţii
sau pe noi înşine,
dar nu pe Dumnezeu.
Doamne Iisuse, Cunoscătorul adânc al tuturor celor ascunse,
curăţă tot ce e rău în ascunsul nostru şi tot ce este prefăcut şi străin între noi.
Primeneşte mereu lăuntrul nostru prin puterea şi lucrarea Cuvântului şi a Duhului Sfânt,
iar nouă dăruieşte-ne ochi curaţi şi inimă hotărâtă, să vedem răul şi să-l înlăturăm şi din noi, şi dintre noi.
Pentru ca rădăcina de amărăciune să nu dea lăstari niciodată în afară,
ci să ferim întinarea celor neştiutori şi nevinovaţi.
Amin.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
