Noi cinstim pe eroii patriei noastre care s-au jertfit, care au luptat atâtea zeci şi sute de ani pentru ca noi, în generaţia noastră, să ajungem la eliberarea noastră naţională, la dezrobirea noastră naţională de sub jugul atâtor stăpâniri străine care ne-au dominat şi au robit sute de ani poporul nostru. Şi binecuvântăm în veci memoria tuturor acelora care s-au jertfit pentru ca să ajungem noi la eliberarea noastră naţională. Nu vom uita pe nici unul dintre aceşti eroi; şi, în rugăciunile noastre, să-i pomenim mereu, că ei şi-au dat uneori toată viaţa lor şi sângele lor pentru ca noi să ne bucurăm de această libertate astăzi.
Dar cu atât mai mult n-ar trebui să-i uităm niciodată pe acei de care Dumnezeu s-a folosit ca să ne dezrobească pe noi sufleteşte. În 1918-1919, Dumnezeu ne-a dezrobit patria noastră de toate stăpânirile care ne robeau trupeşte. Dar îndată după această dezrobire, Dumnezeu a vrut să ne dea o dezrobire mai completă: dezrobirea noastră de sub stăpânirea patimilor şi păcatelor, care ne robeau mai tiranic şi mai nenorocit. Şi această dezrobire a venit prin Lucrarea Oastei Domnului; şi Dumnezeu ne-a trimis-o prin profetul Său şi alesul Său, care a fost Părintele Iosif.
Acum prea puţin se poate vedea marea minune şi marea importanţă pe care a făcut-o Dumnezeu şi ne-a arătat-o Dumnezeu prin acest om. Va veni vremea însă când tot poporul nostru, când toată Biserica noastră va preamări pe Dumnezeu că, în acel moment al eliberării noastre naţionale, El ne-a trimis pe acest om care a venit să ne aducă dezrobirea noastră spirituală. Că în zadar este o eliberare de sub stăpânirea unui tiran păgân pământesc, dacă ne domină şi ne stăpâneşte un păcat, două păcate, zece păcate care ne distrug familia, ne distrug sufletul, ne distrug credinţa şi ne distrug viaţa şi neamul. Pentru că în zadar ne putem noi bucura de o bunăstare materială, dacă suntem orbi şi robi la nişte păcate nenorocite care ne distrug pe noi, sufletul nostru şi mântuirea noastră sufletească pentru totdeauna.
Şi Dumnezeul nostru, Care n-a vrut să ne dea o libertate naţională fără o libertate spirituală, ne-a trimis-o, îndată după prima, şi pe a doua. Pentru ca noi, după cum ne bucurăm şi cinstim pe cei prin care am primit-o pe prima, să nu-i uităm şi să-i binecuvântăm şi mai mult pe cei prin care am primit-o pe a doua.
Pentru că libertatea noastră naţională este frumoasă şi fericită şi-L binecuvântăm pentru ea, în ea, pe Dumnezeu. Dar dacă noi suntem robii beţiei, robii desfrânării, robii patimilor păcătoase, robii corupţiei, robii lăcomiei, robii certurilor, ai dezbinărilor şi ai urii dintre noi, la ce ne foloseşte chiar atât de mult o libertate care ne satisface partea din jos a trupului nostru, stomacul şi ce-i sub stomac, dacă nu avem o libertate care să ne elibereze inima, gândirea, mintea şi sufletul nostru de sub povara păcatului, care nenoroceşte familiile noastre, nenoroceşte sufletele noastre, nenoroceşte tineretul nostru, îi nenoroceşte pe părinţii noştri, îi nenoroceşte pe toţi acei care cad pradă păcatului?
Oastea Domnului a fost trimisă de Dumnezeu, nu de un om, să aducă în mijlocul poporului nostru această dezrobire, începând cu eu, începând cu individul, începând cu omul, cu sufletul, cu fiecare separat; apoi cu familiile, apoi cu întreg poporul. Şi binecuvântat să fie Dumnezeu, Care a avut grijă ca noi să putem ajunge o astfel de stare şi la un astfel de adevăr.
Oastea Domnului este o minune, este un miracol, este un fenomen unic în lume. Dumnezeu S-a îndurat de poporul nostru în chip aşa de minunat! Şi, prin această Lucrare, vedeţi ce bucurii putem noi avea! Ce frumoase vot fi nunţile noastre, aniversările noastre, privegherile morţilor noştri, înmormântările noastre, revelioanele noastre, Paştele noastre, Crăciunul nostru, toate sărbătorile noastre, îmbinate şi îmbibate cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu petrecerile acelea sfinte şi frumoase pe care le-au avut înaintaşii noştri din primul secol, dar pe care, o dată ce au venit stăpânirile păgâne, ele au nimicit aceste bune obiceiuri şi au strecurat în sufletele noastre obiceiurile lor păgâneşti, degradante, murdare, necredincioase, întinând tot ce a fost curat şi frumos în sufletul nostru de la început.
Acum Dumnezeu a făcut această revelaţie ca o naştere din nou a întregului nostru popor. Priviţi ce frumoase sunt feţele tinerilor noştri, feţele tinerelor noastre! Ce frumoşi sunt mirii noştri împodobiţi cu sfinţenia şi cu credinţa! Ce frumoase sunt aceste nunţi, unice în istoria tuturor popoarelor! Nimeni nu mai are aşa sărbători frumoase. Şi nouă Dumnezeu ni le-a dăruit în această Lucrare. Şi cât de aproape simte sufletul poporului nostru căldura dragostei lui Dumnezeu arătată lui prin toate aceste binecuvântări!
De aceea, alipiţi-vă de această Lucrare. Hotărâţi-vă pentru Domnul! Căci atunci ascultaţi glasul părinţilor noştri, nu numai glasul lui Hristos şi glasul apostolilor Săi. Ci acest glas sfânt, multiplicat şi răspândit prin cronicarii noştri, prin înaintaşii noştri, ajuns până la noi, mărturisindu-ne testamentul cel sfânt al lui Hristos lăsat lor de înaintaşii lor şi lăsat nouă de înaintaşii noştri.
Alipiţi-vă de Dumnezeu! E o binecuvântare cum nu se poate mai mare această Lucrare a lui Dumnezeu. Sufletul poporului nostru simte salvarea lui prin această Lucrare. Oameni de răspundere din poporul nostru au ajuns să se convingă că singura salvare a poporului nostru şi a credinţei noastre este în această Lucrare care face o renaştere duhovnicească şi evanghelică în viaţa noastră, începând cu individul. Acesta este omul cel nou pe care-l preconizează toţi acei care voiesc binele neamului nostru. Omul cel nou corect, cinstit, demn, vrednic, pe care te poţi bizui oriunde, care-şi face datoria cinstit la locul său de muncă, nu din frica maistrului sau a celor care-l supraveghează, ci din dragoste pentru Dumnezeu, Care ne porunceşte nouă, fiecăruia dintre noi, să fim şi-n mijlocul pădurii, şi-n mijlocul nopţii, şi-n mijlocul singurătăţii sfinţi în toată purtarea noastră şi să ne purtăm în chip vrednic totdeauna, căutând folosul altora, nu folosul nostru. Prin felul acesta, acest om nou este acela pe care toţi doresc să-l aibă, pentru că el este acela care va garanta continuitatea fericită a familiei. Un soţ care-şi iubeşte familia, care-şi aduce banul muncit pentru întreţinerea copilaşilor săi în chip cinstit. Un om care se supune stăpânirii nu din frică, ci din îndemnul cugetului; căci Cuvântul lui Dumnezeu spune: „…supuneţi-vă stăpânirii, fiindcă nu este stăpânire decât rânduită de Dumnezeu”; „Rugaţi-vă pentru mai-marii voştri, ca să puteţi duce o viaţă paşnică, liniştită şi frumoasă în mijlocul lor”; „Cinstiţi şi rugaţi-vă pentru cetatea voastră, căci fericirea voastră depinde de cetatea voastră”.
Lucrarea aceasta a Domnului ne-a făcut să iubim pământul ţării noastre, să-l muncim cu dragoste şi să rămânem pe el şi lângă el orice s-ar întâmpla cu el. Noi n-avem alt loc nicăieri, decât aici. Dumnezeu ne-a aşezat aici. Asta este patria noastră. S-o iubim!
Un cuvânt frumos a spus Domnul de trei ori în decursul istoriei omenirii. O dată, când l-a făcut pe om şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi stăpâniţi pământul”. Altă dată, când i-a scos, ca dintr-o altă naştere, din potop. I-a spus lui Noe cel dintâi cuvânt: „Creşteţi, vă înmulţiţi şi umpleţi pământul”. Şi Mântuitorul a lăsat în Cuvântul Său această voie: „Creşteţi!”. Asta înseamnă, în primul rând, creşterea noastră spirituală, naşterea noastră în Domnul. Fiecare creştere presupune o naştere întâi. Naşterea noastră în Domnul, naşterea noastră prin credinţă, naşterea noastră din nou, apoi creşterea noastră: creştere în dragoste, creştere în cinste, creştere în respect, creştere în punctualitate, în demnitate, în tot ceea ce este frumos, vrednic şi preţuit înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. În toate acestea să creştem. Şi după aceea să creştem în jurul nostru copii ai noştri, trupeşti şi sufleteşti, generaţii de credincioşi, care să ducă mai departe, până la marginile ţării sau lumii şi până la marginile istoriei, mesajul acesta al lui Dumnezeu, Care vrea să vadă fericit fiecare individ şi întreg poporul. În primul rând poporul nostru şi după aceea să ne folosească pe noi la mântuirea şi la fericirea altor popoare.
Acesta este sensul nunţii şi acesta este înţelesul cel minunat al prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru. Am dori din toată inima ca aceste suflete minunate şi frumoase pe care Dumnezeu ne-a adunat în această seară împreună aici şi cărora ne-a spus aceste adevăruri să ni le însemnăm… să ni le însemnăm. Să le scriem, cum spune profetul, pe tăbliţa inimii noastre şi să le punem în fruntea noastră, şi să-i învăţăm pe copiii noştri şi pe copiii copiilor noştri aceste adevăruri, cum a spus Neagoe Basarab fiului său Teodosie: „Învaţă tu, fiul meu, şi învaţă pe fiul tău şi pe fiii fiilor tăi aceste adevăruri, pentru că ele vor garanta fericirea voastră, independenţa voastră, mântuirea voastră şi ca individ, şi ca familie, şi ca neam”.
Pe acestea am vrea şi noi să vi le lăsăm.
din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Pechea – sâmbătă, 14 iulie 1984
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. IV
