Home PRICEPERE ŞI TEAMĂ

PRICEPERE ŞI TEAMĂ

PRICEPERE ŞI TEAMĂ

91. Dacă Dumnezeu i-a dat unui om mai mult decât îndrăznise să gândească sau să ceară, omul să nu uite asta.
Dacă după munca, după răbdarea şi economia sa, omul sau poporul a ajuns la o stare mai înaltă, mai bună şi mai largă decât se aştepta,
atunci – o, mai ales atunci – trebuie să recunoască cu toată teama şi smerenia şi să nu uite niciodată că totul se datorează numai lui Dumnezeu.
Lui, Care i-a dat priceperea prevederii şi i-a dat puterea muncii.

2. O, unde este înţeleptul om sau popor care vede aceasta?
Care, din economiile sale, nu uită să-I facă totdeauna parte şi lui Dumnezeu.
Roadele lui, el şi le-a strâns prin ajutorul Său?
Deci este drept să-I dea şi Domnului, la vremea roadelor, partea cuvenită Lui.
Cine n-are nici pricepere, nici teamă, – acela se va prăbuşi ori în zgârcenie, ori în risipă.

3. Păcatul poartă în el frica.
Oricine trăieşte în păcate are în sufletul său totdeauna groaza de judecată
şi frica de osânda de care se simte ameninţat mereu.

4. Cel nelegiuit priveşte spre cer cu ură şi cu groază, simţind că acolo el are un Judecător, nu un Tată.
Un vrăjmaş, nu un prieten.
De aceea cel rău fuge de Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acest Cuvânt îi judecă faptele sale.
Fuge de omul lui Dumnezeu, pentru că prezenţa lui îi osândeşte purtările.
Fuge de adunarea lui Hristos, fiindcă acolo i se descoperă păcatul.
Numai de Moarte şi de Judecată nu, nu va putea fugi.

5. Numai sufletul vinovat este fricos.
Numai sufletul mic este laş.
Numai sufletul blestemat este trădător.
Sufletul nevinovat este curajos.
Sufletul mare este demn.
Sufletul sfânt rămâne nedespărţit de Hristos, cu orice preţ, în orice stare, prin orice nenorociri.
Cain fugea (Fac 4, 16).
Absalom fugea (II Sam 13, 34; 18, 9).
Iuda s-a dus fugind (In 13, 30).
Căci criminalul fuge. Netrebnicul fuge. Vânzătorul fuge…
Dar fuge degeaba, căci osânda lor dreaptă fuge mai repede după ei. Şi totdeauna îi ajunge mai curând decât se aşteaptă.

6. Cel rău fuge spre păcat sau spre pierzare.
Înainte de a face răul, fuge, ca să-l facă cât mai repede, căci acesta este un blestem care îl urmăreşte după ce omul a primit în inima lui gândul crimei (In 13, 2).
După aceea fuge de la locul crimei, ca să nu fie prins.
Apoi fuge de teama urmărilor crimei săvârşite.
Fuge până ajunge în iad.
De acolo nu va mai fugi apoi niciodată…

7. Cine nu se teme de Dumnezeu nu se teme nici de păcat şi nu se teme nici de judecată.
Un astfel de om va cădea dintr-o dată sub osânda tuturor acestora.

8. Dar ferice de omul care se teme necontenit de orice rău,
fiindcă acela umblă totdeauna cu grijă.
Şi umblând cu grijă, nu cade niciodată.
Cine ştie ce îngrozitor este păcatul şi blestemul său, acela se fereşte de tot răul ce-l poate vedea şi ocoli.
Iar de cel ce nu-l vede şi nu-l poate ocoli, îl fereşte Dumnezeu.

9. Este câte un om cu un aşa duh de împotrivire, încât niciodată nu te poţi înţelege cu el.
Oricând spui tu da, el spune nu.
Oricând vrei tu aşa, el vrea altfel.
Şi chiar dacă laşi tu după el – îndată se va schimba tocmai împotrivă, fiindcă duhul lui este aşa.

10. Cu un om ce are duh de împotrivire, trebuie să fii foarte chinuit şi când vorbeşti, şi când taci.
Trebuie să-l laşi cum face el – şi să nu îndrăzneşti să-l mustri niciodată.
Fiindcă oricâtă dreptate ai avea tu, el nu va recu-noaşte niciodată că a greşit.
Nu va primi niciodată o mustrare
şi nu va respecta niciodată o hotărâre bună.

11. Dacă n-ar fi fost marea neascultare de la înce-put, n-ar fi fost nici mustrarea pentru ea.
Şi dacă n-ar fi fost împotrivirea faţă de mustrare, n ar fi fost nici pedeapsa.

12. Prima neascultare a adus mustrarea. Iar împotrivirea la mustrare a atras după ea blestemul o-sândei.
Şi cu cât se înmulţesc neascultările şi împotrivirile, cu atâta omul se scufundă mai adânc în întunericul şi în osânda care vin neapărat pentru ele.
Şi deodată cu ele.

13. Omul care se împotriveşte la prima mustrare este iertat uşor sau este pedepsit uşor.
Cel care se împotriveşte la mai multe mustrări este iertat mai greu şi pedepsit mai greu.
Dar cel care se împotriveşte tuturor mustrărilor, aceluia i se întâmplă întocmai cum este scris: va fi zdrobit dintr-o dată şi fără leac, pe totdeauna.
Şi merită să fie zdrobit aşa pentru că şi el, prin împotrivirile sale neîncetate, a zdrobit atâtea inimi şi atâtea vieţi.

14. Sunt unii oameni care, cu toate că se numesc credincioşi, nu le place chiar orice cuvânt al lui Dum-nezeu, – ci numai unele, care le convin.
Aceştia sunt cei care nu vor să asculte decât ce le convine.
Şi nu vor să facă decât ceea ce le gâdilă firea lor lumească.
Fiindcă ei nu iubesc voia lui Dumnezeu, ci îşi iubesc voia lor înşişi.

15. De asemenea, şi înţelesul cuvintelor sfinte unii oameni îl aleg.
Ce le convine, înţeleg literal. Ce nu le convine, înţeleg simbolic,
numai să nu sufere firea lor şi interesul lor lumesc.
Pentru că ei ar vrea să câştige şi foloasele lumii acesteia,
dar să nu le piardă nici pe cele din lumea cealaltă.

16. Ca o cunună împărătească împodobită cu măr-găritare scumpe şi strălucitoare este scumpul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Şi precum meşterul iscusit şlefuieşte şi încearcă fi-ecare mărgăritar aşezat la locul lui în cununa cea de aur preţios a împăratului,
– tot aşa a fost căutat şi găsit, încercat şi aşezat în strălucita Carte a Vieţii fiecare cuvânt.

17. Dar toate Cuvintele Sfintelor Scripturi sunt de la Dumnezeu.
Marii oameni sfinţi care le-au scris au fost inspiraţi de Duhul Sfânt
şi, prin ei, Însuşi Dumnezeu ne-a făcut nouă cunos-cute voile Sale, Căile Sale, Condiţiile Sale mântuitoare pentru noi.

18. Aleşii lui Dumnezeu din toate timpurile, din toate straturile, din toate părţile, marii oameni îndru¬maţi direct de Dumnezeu au vorbit la fel cu toţii.
Au grăit Acelaşi Adevăr.
Au mărturisit despre Aceeaşi Putere.
Şi au arătat spre Aceeaşi Lumină.

19. Ferice de cine a avut o mamă bună şi credin-cioasă.
O astfel de mamă face mai mult decât toţi învă¬ţă-torii din lume.
Ce sădeşte o mamă în inima fiului său rămâne aco¬lo până la moarte,
pentru că lacrimile mamei sunt mai puternice decât orice foc.

20. Lacrimile mamei ard – sau încălzesc – adâncuri în care nu pot pătrunde nici un alt fel de flăcări.
Iar cuvintele mamei se întipăresc în suflet cu slove pe care nici vânturile nu le mână,
nici ploile nu le şterg
şi nici valurile nu le acopăr.
Binecuvântează, Doamne, mamele, surorile, soţiile şi fiicele scumpei Tale Lucrări.
Amin.

Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *