Întotdeauna apropierea unei mari primejdii, pe care nu o mai poți nici amâna, nici ocoli, umple sufletul îngrozit de ea cu o unicã și mare dorințã: aceea de a se grãbi venirea și trecerea ei cât mai repede.
E dovada cã sufletul are o mare credințã când, în astfel de clipe de înspãimântatã așteptare, poate sã se înalțe și poate sã se atingã mãcar cât de puțin de Dumnezeu.
Când în fața nãvãlirii vrãjmașului amenințãtor, la care privești cu ochii mãriți de groazã, poți sã te sustragi pe o clipã acestei temeri
și poți sã te avânți spre Dumnezeu cu toatã puterea ultimei nãdejdi, ca sã-I smulgi puterea și liniștea curajului de care ai nevoie atunci
și sã-L grãbești în ajutorul tãu, cu un ceas ori cu o clipitã mai înainte de a fi zdrobit de copitele cailor vrãjmașului tãu, ce mare lucru e acesta!
E o dovadã de mare credințã, pentru cã în clipa unei asemenea primejdii sunt rare acele suflete care mai pot sã se roage.
Pentru cã priveliștea vrãjmașului care se nãpustește este totdeauna înfricoșãtoare.
Priveliștea morții care ți se apropie fioros și grabnic este atât de cumplitã și atât de copleșitoare, încât mintea este atât de nimicitã,
cã se pierde cu totul și nu-și mai nici aduce aminte de rugãciune.
De aceea sufletul înțelept trebuie totdeauna sã se pregãteascã mai din timp pentru ceasul grelei încercãri cu priveghere și cu rugãciune (Mat. 26, 41; 1 Petru 4, 7 și 5, 8).
Sã se pregãteascã din vreme, pânã nu vine clipa aceea grea și nimicitoare, când nu mai poate face nimic.
Cãci chiar când vine clipa nenorocitã, sufletul nu se poate nici ruga
și nu mai poate nici priveghea spre a se feri.
Întotdeauna când Biserica Domnului a trecut, în lupta ei pe pãmânt, prin vremuri de secetã duhovniceascã
sau de prigoniri și de piedici pentru mãrturisirea Cuvântului lui Hristos, privegherile au fost slabe.
În strâmtorãrile și opreliștile din lucrarea de vestire a adevãrului Evangheliei, mulți au cãzut.
Atunci rugãciunile stãruitoare ale tuturor fiilor ei credincioși cereau Domnului grãbirea trecerii acestei vremi de asuprire
și grãbirea venirii vremii de pace și de libertate (1 Tim. 2, 1-4).
Pentru cã atunci când vezi cum prigonitorul îngrozește sufletele ascultãtorilor Domnului și cum cautã sã înșele cu frica sau cu ademenirile sale pe atât de mulți, te doare inima și-ți sângerã sufletul vãzând cum se dezbinã Lucrarea Adevãrului cu învãțãturi greșite de cãtre atâția învãțãtori stricați…
Sau când vezi cum duhurile rãpitoare amãrãsc și furã sufletele neștiutoare cu șiretenia lor și cu tot felul de înșelãtorii și promisiuni,
atunci mintea și inima atâtora chiar dintre cei mai aleși (Mat. 24, 24), se întunecã și se clatinã.
Când vezi cum dezbinãtorul și tulburãtorul dinlãuntrul Lucrãrii Domnului lucreazã cu atâta satanicã hãrnicie spre a grãbi nimicirea ei, mai ajutați fiind și de cãtre toate iscoadele vrãjmașului din afarã
și de cãtre toate puterile vicleșugului —
atunci într-adevãr ce-i mai rãmâne Lucrãrii Sfinte decât singurã nãdejdea în intervenția puterii lui Dumnezeu
și singura dorințã mare: sã vadã venind cât mai grabnic izbãvirea lui Hristos!
În astfel de vremuri, rugãciunea tuturor rãmãșițelor credincioase ale Oștirii lui Hristos trebuie sã fie un fierbinte și un necontenit strigãt de grãbire a izbãvirii lui Dumnezeu.
O Marele și Puternicul nostru Dumnezeu și Mântuitor,
Te rugãm ia aminte la starea grea în care se gãsește uneori Biserica și Lucrarea Ta, din pricina vrãjmașilor Tãi din afara și din lãuntrul ei.
Te rugãm ascultã atunci strigãtele rugãciunilor necurmate cu care credincioșii Tãi, îndurerații și puținii care au mai rãmas,
Te cheamã pe Tine grabnic în ajutorul lor.
Înlãturã-l, Doamne, pe potrivnicul care amenințã și chinuiește, izbãvindu-i pe nevinovații Tãi din mâinile lor fioroase și crude.
Grãbește, Doamne, venirea vremii de har în care Cuvântul Tãu Sfânt și mântuitor sã poatã fi mã
rturisi iarãși larg și puternic…
Fã ca Duhul Tãu, Doamne, sã poatã mișca și renaște alte noi suflete,
umplând locul celor pierduți și plecați,
ca sã se primeneascã, întregindu-se iarãși, Lucrarea Ta
și sã creascã încã și mai puternic în numãr și în roade poporul Tãu.
Pentru mântuirea sufletelor care nu Te cunosc acum încã pe Tine, dar care, atunci când Te vor cunoaște, Te vor asculta, Doamne, și Te vor iubi atât de mult,
pentru minunatele roade pe care le vor aduce Ție mlãdițele care vor fi altoite abia atunci, numeroase și binecuvântate.
Te rugãm și Te rugãm, Iisuse Doamne, grãbește-Te în aceastã lucrare.
Amin.
Cântarea Psalmului 70
Un psalm al lui David. Ca aducere aminte
- Grãbește, Dumnezeul meu,
din greu mã izbãvește,
în ajutorul meu, când strig,
o Doamne, Te grãbește.
- Fã sã rãmânã rușinați
cei care viața-mi catã,
sã dea napoi cei ce-mi doresc
pieire-apropiatã.
- Cei care râd și zic «aha»
sã fugã de rușine,
- Iar cei ce cautã Fața Ta
se bucure de Tine.
Câți mântuirea Ți-o iubesc
în veci sã-Ți zicã Ție
«Slãvit sã fie Dumnezeu»
pe veci de veșnicie.
- Eu sunt sãrac și sunt lipsit,
grãbește-Te spre mine
și-ajutã-mi, Dumnezeul meu,
mã scapã din suspine.
Cãci Tu ești ajutorul meu,
Izbãvitorul Tare,
o Domnul meu, nu zãbovi,
adu-mi a Ta scãpare…
