5 ianuarie 1935 – Părintele Iosif Trifa răspunde Consiliului Arhiepiscopesc cu referire la legătura cu Oastea Domnului și la creaţia spirituală a Mişcării Oastea Domnului
Prea venerat Consiliu Arhiepiscopesc,
Cu referire la cele ce mi s-au comunicat din partea prea ven. Cons. Arhiepiscopesc sub nr. 32/1935 bis, răspund:
În legătura cu Oastea Domnului n-am avut absolut nici un fel de însărcinare şi încredinţare din partea nimănui. În consecinţă, n-am de prezentat în legătură cu această Mişcare nici un fel de dare de seamă.
Creaţia spirituală a Mişcării Oastea Domnului a venit pe de-a-ntregul din partea Domnului. El mi-a inspirat-o şi prin El am creat-o. El Singur mi-a dat însărcinarea în crearea acestei Mişcări. Lui singur am gestiuni de predat. El singur mă poate opri să nu mă mai ocup de ea.
Accentuez însă ceea ce am spus de atâtea ori: am respectat întru totul învăţăturile Sfintei noastre Biserici. Am lucrat în cadrul acestor învăţături şi voi lucra şi mai departe tot în cadrul acestor învăţături. Iar întrucât s-ar părea şi s‑ar dovedi că am ieşit din aceste învăţături, sunt gata să mă înfăţişez oricând în faţa forurilor bisericeşti competente.
Sibiu, 5 ianuarie 1935 , Pr. Iosif Trifa
Prea veneratului Consiliu Arhiepiscopesc – Sibiu
La această scrisoare urmează un lung răspuns de 16 pagini al mitropolitului Bălan. Se răspunde punct cu punct pe larg la scrisoarea de mai înainte a Părintelui Iosif către Consiliul Arhiepiscopesc.
Scrisoarea aceasta, cu un conţinut plin de insinuări, de răstălmăciri tendenţioase a fost folosită apoi, în curând, ca un act de trimitere a Părintelui Iosif Trifa în judecata Consiliului Bisericesc.
Punctele din ea au format capetele de acuzare.
Istoria unei jertfe, Vol. II / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2012
5 ianuarie 1985 – un grup de cincisprezece tineri şi copii care mergeau spre Buciumi la o adunare au fost reţinuţi nouă ore la un punct de miliţie, înfometaţi şi ameninţaţi şi ei tot pentru că mergeau la o aniversare frăţească. Se căuta în mod deosebit înfricarea fraţilor tineri şi intelectuali care aveau diferite funcţii, cu retrogradarea sau mutarea lor disciplinară.
”După ce adunarea din Vaslui a fost sancţionată cu amenzi grele, a urmat cea din Galaţi, apoi din Călmăţui, apoi din Buciumi, din Podoleni, din câteva localităţi din Bihor, din Bacău, din Arad şi din alte părţi. Dar ce s-a făcut în satul Plopu, comuna Dărmăneşti, judeţul Bacău, este ceva din cale afară de dureros. Acolo în ziua de duminică, 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, vreo treizeci-patruzeci de fraţi împreună cu femeile şi copiii lor – cam şaizeci în total – erau adunaţi, după ieşirea din biserică, într-un loc ca să se roage şi să cânte, petrecând în mod creştinesc de sărbătoare. Toţi erau fie pensionari, fie muncitori cinstiţi, angajaţi la întreprinderile locale de stat.
La un moment dat, au năvălit acolo cu ţipete, cu înjurături şi ameninţări oamenii ordinii publice, bruscând şi îngrozind pe cei ce erau adunaţi. Pe unii copii i-au împins pe sub pat, pe femei le-au înjurat, pe unii bărbaţi i-au tras de mustăţi, numindu-i huligani, anarhişti, paraziţi şi cu alte calificative de acestea. I-au scos pe toţi afară, i-au pus cu spatele la un zid, apoi i-au fotografiat ca pe nişte răufăcători, pentru a-i afişa la „gazeta locală”… Li s-au întocmit la fiecare proces-verbal de amendă pentru huliganism, pentru anarhism, pentru parazitism etc. şi au fost amendaţi fiecare cu sume de la o mie până la trei mii de lei. S-a adunat astfel o sumă de patruzeci şi opt mii lei de la cei mai paşnici, mai cinstiţi şi săraci oameni din locul acela. Înfricaţi şi ameninţaţi în cel mai nemilos fel, bieţii oameni, nevinovaţi şi necunoscători ai acestor legi, s-au împrumutat pe unde au putut sau au vândut ce aveau şi au plătit pe loc cu toţii amenda, temându-se de pedepsele şi mai grele cu care erau ameninţaţi în caz că nu plătesc imediat.
E lesne de închipuit ce stare sufletească s-a creat în rândurile tuturor celor ce au văzut şi auzit aceste lucruri.
În celelalte locuri, procedeele n-au diferit prea mult de cele petrecute la Plopu.
La Ciucea, tot în ziua de 5 ianuarie, un grup de cincisprezece tineri şi copii care mergeau spre Buciumi la o adunare au fost reţinuţi nouă ore la un punct de miliţie, înfometaţi şi ameninţaţi şi ei tot pentru că mergeau la o aniversare frăţească. Se căuta în mod deosebit înfricarea fraţilor tineri şi intelectuali care aveau diferite funcţii, cu retrogradarea sau mutarea lor disciplinară.
În această atmosferă din ce în ce mai grea şi cu perspective de a se agrava mereu, am simţit că este totuşi nevoie să încercăm ceva spre a uşura cât de puţin starea aceasta de lucruri. Peste tot unde fraţii aveau confruntări cu autoritatea, noi ne auzeam cele mai grele şi mai nedrepte învinuiri. La conferinţele preoţeşti li se spunea preoţilor de către protopopi şi episcopi că cea mai primejdioasă sectă în momentul de faţă pentru Biserica Ortodoxă este Oastea Domnului. Prin urmare, trebuie făcut totul pentru nimicirea ei. La institutele şi seminarele teologice li se spunea sistematic tinerilor teologi care urmau să devină preoţi acelaşi lucru. De pe amvoanele celor mai multe biserici, în timpul predicilor duminicale, li se spunea credincioşilor la fel. În diferitele rapoarte către autoritatea de stat erau repetate cu insistenţă mereu aceste neîntemeiate şi răutăcioase acuze, fără ca să-şi dea nimeni osteneala de a se convinge personal dacă este sau nu ceva adevărat din toate. Şi aici, ca şi în închisoare, rău poate să-ţi facă oricine fără să fie împiedicat cu nimic – dar bine, nimeni.
Ce atmosferă îngrozitor de nedreaptă şi înjositoare ni s-a creat! Trebuie deci să fie făcut totuşi ceva, măcar spre a ajunge să putem demonstra cuiva competent marea, îndelunga, nemaisuportabila nedreptate ce ni se face în felul acesta. Noi care ne străduim toţi, fără excepţie, din convingerile conştiinţei noastre creştineşti şi româneşti, să fim cei mai cinstiţi şi cei mai loiali fii ai Bisericii şi cetăţeni ai statului, suntem numiţi, priviţi şi trataţi, de zeci de ani, ca şi cei mai mari vrăjmaşi şi răufăcători ai acestora. De ce? De ce? Şi asta de peste cincizeci de ani în timpul cărora nimic din vorbele şi faptele noastre sau din atitudinea noastră n-a îndreptăţit niciodată pe nimeni dintre cei ce ne-au învinuit ca să poată dovedi aceste învinuiri.
Istoria unei jertfe, Vol. IV / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului
PS. Rugăm frățietatea Oastei Domnului să ne aducă la cunoștință și despre alte evenimente, mai ales despre acele evenimente care nu au fost încă prinse în scrierile Oastei. Mulțumim anticipat de orice informație care va însemnată în istoria Oastei!
