HRISTOS SE NAȘTE!
Să ne gătim sufletele și să-l întâmpinăm cu drag și bucurie!
† SILUAN
Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzit
Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,
Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler
și Dreptslăvitorilor Credincioși din Italia, San Marino și Malta,
Har, pace și bucurie, de la iubitorul de oameni Dumnezeu,
iar de la noi, părintească îmbrățișare și binecuvântare.
Iubiți frați și surori întru Hristos Cel născut în ieslea Bethleemului,
Nașterea după trup și arătarea în lume a Mântuitorului Hristos a adus și aduce, la fiecare prăznuire a sa, „bucurie mare, […], la tot poporul” (cf. Luca 2, 10), bucurie pe care o vestim și frățiilor voastre! Pentru noi, creștinii, prăznuire nu înseamnă doar o simplă „aducere aminte”, ci participarea sau părtășia la evenimentul ce se prăznuiește. Iar poarta ce ne deschide cerul și ne face părtași, aici, pe pământ, la cele dumnezeiești, este Sfânta Liturghie.
La Dumnezeiasca Liturghie, auzim citirile ce ne binevestesc Nașterea Domnului, ca, mai apoi, să ne facem părtași la însuși Sfântul Trup și la Preacuratul Sânge ale Celui pe Care Îl prăznuim. Și, prin venirea în noi a Trupului și Sângelui Mântuitorului Hristos, El „petrece întru noi și noi întru El” (cf. Ioan 6, 56). Iată ce ne spune troparul înainte-prăznuirii Nașterii Domnului (Minei, 20 decembrie):
Gătește-te, Bethleeme, că s-a deschis tuturor Edenul (Raiul)! Bine-gătește-te, Efrata, că Pomul Vieții a înflorit, în peșteră, din Fecioara! [Pentru] că și Rai Înțelegător pântecele aceleia s-a arătat, întru care este Dumnezeiescul Pom, din care, mâncând, vom trăi și nu vom muri ca Adam. Hristos Se naște, ca să ridice (gr. anasteson) chipul (gr. eikona) cel mai înainte căzut.
Părtășia la Rodul purtat de Pomul Vieții, ce Se arată din pântecele Preasfintei Fecioare, presupune – după cum ne spune troparul – o gătire și chiar o împodobire (gr. evtrepizein). Cântările de la înainte-prăznuirea Nașterii Domnului (20 decembrie) ne spun și cum să facem această bună-gătire:
Somnul lenei să-l lepădăm de la noi și, cu priveghere sufletească, pe Hristos, Care va să se nască din Fecioară Curată, să-L întâmpinăm, strigând: Binecuvântați toate lucrările Domnului pe Domnul!
Talantul faptelor bune înmulțindu-l, să-l aducem Dăruitorului, ca daruri, în loc de aur, de tămâie și de smirnă; lui Hristos Care vine să se nască din Fecioară, Dumnezeiasca Pruncă.
Căutând la Hristos Care S-a smerit, să ne înălțăm din patimile ce râvnesc spre cele de jos; cu râvnă bună, necugetând la cele înalte, să învățăm, prin credință, a ne smeri cu duhul, ca, pe Cel Ce S-a născut, cu fapte înălțătoare să-L înălțăm.
Așadar, se cuvine ca pregătirile cele dinlăuntru să aibă prioritate înaintea celor obișnuite, ce le privesc, de obicei, doar pe cele din afară. Să facem, deci, curățenie și în suflet, nu doar în casă, să ne spălăm și păcatele, nu doar așternuturile, să ne înnoim viața, nu doar hainele! Să ne înfruptăm din Trupul și Sângele Mântuitorului – „adevărată mâncare și adevărată băutură”! (cf. Ioan 6, 55) –, nu doar din bucatele cele pieritoare – oricât de gustoase ar fi! –, ca să putem oferi sălaș curat, călduros și frumos Pruncului Iisus, Care se naște, și să-L putem primi, cu bucurie, înlăuntrul nostru și nu într-o peșteră săracă și rece.
Să învățăm, și noi, smerenia Pruncului Celui Mântuitor, să-L primim „cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu iubire” și să-I urmăm, în toate zilele, în grăire și în făptuire, călăuzindu-ne după poruncile Lui, căci „cel care are poruncile Sale și le păzește, acela este care Îl iubește” (cf. Ioan 14, 21). Că „aceasta este porunca Lui Dumnezeu, ca să credem întru Numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, și să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă” (1 Ioan 3, 23). Iubirea la care suntem chemați nu (mai) este doar la măsura iubirii față de noi înșine, ci este la măsura iubirii cu care ne iubește Însuși Hristos Domnul: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții precum Eu v-am iubit pe voi.” (Ioan 15, 12). „Iar Dumnezeu își arată iubirea Lui față de noi, că, încă fiind noi păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5, 8), căci „mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are, ca să-și pună cineva sufletul pentru prietenii (cei pe care îi iubește ai) săi” (Ioan 15, 13).
Tot ceea ce ne descoperă și ne arată, prin exemplul Său, Mântuitorul Hristos este FIRESCUL – așa cum a fost creat dintru început. Iubirea pe care El ne-o arată și la care El ne îndeamnă (poruncește) nu se reduce la sentimente de simpatie și la preferințe, „că și păgânii fac la fel”. Măsura iubirii pe care ne-a revelat-o Fiul lui Dumnezeu – Care a devenit (și) Fiul Omului – este aceasta: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei care vă năpăstuiesc și vă prigonesc, ca să fiți (și voi) fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 44-45).
Nașterea Celui Care ne-a iubit și ne iubește cu această iubire o prăznuim noi astăzi și Lui ne-am închinat viața și devenirea noastră întru veșnicie! Lui să ne închinăm, și astăzi, „ca unui Împărat și Dumnezeu” – cum spunem la Botez – și Lui și îndemnurilor Lui să urmăm, cu credință și cu iubire, în toate zilele vieții noastre! Altfel, riscăm să rămânem creștini cu numele, la „fără frecvență”, „având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind (prin fapte) puterea ei” (2 Timotei 3, 5).
Ne dorim credincioși sau ucenici evlavioși și ascultători? Să păzim noi, cei pe care ei ne cheamă „părinte”, calea lui Hristos! Să ajungem noi, cei care așteptăm cinstire și prețuire, să-i iubim pe cei care vin spre noi, așa cum sunt, „fiind ei încă păcătoși”, ca iubirea Fiului lui Dumnezeu să răzbată prin iubirea noastră și să trezească, în conștiința celor pe care-i păstorim, simțământul filiației față de Tatăl Ceresc, iar Duhul să le susure, în inimă, și lor: „Avva – Tată!” (cf. Romani 8, 15; Galateni 4, 6).
Tați creștini și mame creștine, doriți copii ascultători, cinstitori de părinți și care să vă prețuiască jertfirea, pentru binele lor, a celor mai frumoși ani din viața voastră? Atunci fiți voi înșivă ascultători, cu credință, cuvintelor Mântuitorului Hristos, și „toate celelalte – de care știe prea bine Dumnezeu că aveți nevoie! – se vor adăuga vouă” (cf. Matei 6, 33)! Și mai luați aminte la încă un lucru important: copiii voștri nu fac ce le spuneți voi să facă, ci fac doar ce vă văd, pe voi, că faceți! Nu e de ajuns să le spuneți să se roage, dacă voi nu vă rugați! Nu e de ajuns să le spuneți să citească Evanghelia, dacă voi nu o citiți! Nu e de ajuns să le spuneți să se spovedească și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, dacă voi nu vă spovediți și nu vă împărtășiți decât „din an în Paști”! Nu e de ajuns să le spuneți să fie milostivi și iertători, dacă voi nu sunteți milostivi și nu iertați! Ce faceți voi, vor face și ei! Cum sunteți voi, vor fi și ei! Așadar, fiți voi iubitori de Dumnezeu și de aproapele și la fel vor fi și copiii voștri!
Toți cei care suntem părinți – duhovnicești sau după trup –, să învățăm să ne pocăim, ca și pentru noi înșine, cu drag, nu din „datorie”, pentru toți cei pe care îi avem în grijă, precum și pentru înaintașii noștri, mai înainte adormiți, ca să stăvilească Domnul – Cel „Care Se pocăiește (gr. metanoon) de răutățile noastre” –, în noi și în cei care ne-au precedat, moștenirea cea păcătoasă, pentru care ei n-au știut să se pocăiască, la vremea lor.
Rugăciunea noastră de pocăință se cuvine să-i cuprindă, mai ales în vremurile frământate pe care le trăim, nu doar pe cei apropiați sau pe cei aflați în grija noastră, nu doar propriul neam, ci și neamul românesc – în care ne-a fost dat să ne naștem – și neamul creștinesc, precum și întregul neam omenesc, pe care îl cuprinde, prin înomenirea (enanthropesis) Sa, Însuși Hristos Dumnezeu-Omul, Care voiește „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoașterea adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4)! Să adăugăm, la aceasta, și un gând de rugăciune compătimitoare pentru toți cei aflați în suferință, copii, tineri, adulți sau vârstnici, pentru cei pribegi prin lumea aceasta, pentru cei lipsiți de cele minim necesare unei viețuiri decente, pentru văduve și orfani și pentru toți cei îndoliați, dar și pentru surorile noastre ce sunt în pragul nașterii pruncilor pe care-i poartă în pântece sau îi aduc pe lume, chiar în ceasul acesta; pentru toți cei care, în ciuda atâtor garantate libertăți de conștiință, sunt prigoniți, și în zilele noastre, pentru credința lor; pentru cei răvășiți de neînțelegeri sau de despărțiri, pentru cei care au ajuns să se judece, pentru cei care se află în închisoare și pentru tot sufletul creștinesc și omenesc dosădit (necăjit) și întristat, care mai nădăjduiește doar în mila și cercetarea lui Dumnezeu. Că tot gândul și binefacerea, îndreptate către unul dintre frații noștri aflați în necaz și în suferință, este primit de Mântuitorul Hristos, ca fiind îndreptate către El Însuși! Și, precum iubirea și binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă, peste noi și peste lume, în toată vremea, la fel și „programul” nostru de viețuire creștinească, de pocăință și de rugăciune compătimitoare, de hrănire cu „toată darea cea bună și cu tot darul cel desăvârșit, ce se pogoară de la Părintele Luminilor”, se cuvine să fie CONTINUU, până la ultima noastră suflare!
Urmând aceste principii, ne înscriem pe calea ce ne duce în împărăția lui Dumnezeu, în fericita veșnicie, împreună cu Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, împreună cu Preasfânta și iubitoarea Sa Maică și cu toți Sfinții!
Anul 2025, ce se pregătește să înceapă, este unul plin de semnificații și de fericite aniversări. Întâi de toate, este Anul Centenar al Patriarhiei Române. Din anul 1925, Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie, ea fiind autocefală (adică conducându-se de un întâistătător propriu, ales) încă din anul 1865, adică de acum 160 de ani. Pe parcursul întregului an 2025, îi vom evoca pe cei care au călăuzit Biserica noastră, de-a lungul primului centenar al ființării ei, ca Patriarhie, vom evoca binecuvântările ce s-au revărsat, în acest răstimp, peste poporul român cel binecredincios, de pretutindeni, și ne vom bucura de cele mai prețioase roade ale viețuirii în credință, după poruncile lui Hristos – Sfinții!
Biserica noastră va proclama, în mod solemn, la început de an 2025 (mai precis în data de 4 februarie), un buchet bogat de Sfinți care, de-a lungul unui veac, au mărturisit credința cea mântuitoare, prin viețuirea și, uneori, prin pătimirea lor până la sânge. Pe toți aceștia îi găsiți înscriși în calendarul tradițional, pe care îl puteți achiziționa din bisericile noastre, precum și în Calendarul Tuturor Sfinților de peste an, pe care îl editează Episcopia noastră, prin osteneala obștii monahale a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de pe lângă sediul nostru de la Roma.
Fie ca Praznicul Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru și al întregii lumi, Iisus Hristos, să vă facă, pe toți, părtași la iubirea Celui Care a venit la noi, în chip smerit, umplându-vă inima și viața de harul Său cel mântuitor!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, binecuvintează, mângâie, miluiește și mântuiește pe poporul Tău și toată lumea Ta!
Cu părintească îmbrățișare fiecăruia dintre voi,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
La luminatul Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din reședința noastră episcopală din cetatea Romei, în ziua de 25 Decembrie, anul mântuirii 2024.
