9. A cânta înseamnă a lăuda şi a ne ruga.
Lauda şi rugăciunea bucuroasă şi fericită sunt cân¬tarea prin care ne arătăm noi mulţumirea şi recunoştinţa cu dragoste către Dumnezeu,
pentru binefacerile Sale faţă de noi şi faţă de toţi…
10. A spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare şi cu credinţă puternică,
cu cuvântul şi cu fapta noastră trăită
voia lui Dumnezeu.
A cânta înseamnă a trăi în lăuntru prezenţa lui Dumnezeu,
a spune înseamnă a trăi-o în afară.
A cânta înseamnă a contempla pe Dumnezeu,
a spune înseamnă a activa pentru El.
A cânta înseamnă meditaţie, învăţare, adâncire şi cunoaştere a lui Hristos,
a spune înseamnă osteneli, jertfe şi lupte pentru Cauza Lui.
Binecuvântat este numai cel ce le întruneşte pe amândouă.
11. Amândouă aceste feţe ale vieţii din Duhul Sfânt în fiinţa noastră şi prin fiinţa noastră
alcătuiesc cele două jumătăţi ale uneia şi aceleiaşi lucrări.
12. Dumnezeu nu Se poate folosi în chip fericit şi rodnic de noi în afară dacă mai întâi nu s-a făcut în lăuntrul nostru partea sănătoasei înnoiri şi adânciri.
Fiindcă niciodată nu va putea face în afară o curată lucrare pentru Dumnezeu acela care mai întâi nu şi-a curăţat bine partea dinăuntru a blidului său (Mt 23, 25).
13. Când totuşi un astfel de vas nesfinţit pe dinafară, adică nenăscut din nou,
care, rostind Numele Domnului, nu se depărtează de fărădelege,
– când un astfel de om se amestecă în lucrarea lui Dumnezeu, el nu va face nimic bun în ea niciodată.
Ci va face totul rău sau ducător la rău.
Fiindcă nu râvneşte după cunoaşterea Domnului, ci după foloasele lumeşti (Flp 3, 10).
14. Acest fel de om nu va medita asupra Cuvântului mai întâi, cercetându-se pe sine cu sinceritate şi cu smerenie, pentru a rămâne mereu în lumina Domnului.
Nici nu va căuta cu rugăciune, cu pocăinţă şi cu frică să se apropie de altarul acestei slujbe.
Ci va învăţa ca pe o poezie câteva versete şi istorioare, iar dacă are memorie mai bună, va alcătui din ele, de fiecare dată, câte o predicuţă, cu care îşi va împlini o datorie
sau îşi va face un interes,
– dar nu va face o zidire.
Va face totul doar pentru folosul său lumesc, dar nu spre folosul Domnului, ci spre paguba cauzei lui Dumnezeu (Flp 2, 21).
15. Din astfel de oameni netăiaţi împrejur cu inima (Fapte 7, 51),
diavolul face apoi capii tuturor relelor din Lucrarea şi din Biserica lui Hristos.
Dintre aceştia se ridică răzvrătiţii şi dezbinătorii Bisericii Domnului.
Dintre ei se aleg călcătorii legământului şi ai învăţăturii drepte şi sănătoase (I In 2, 24; II In 9).
Din ei ies vârfurile tulburărilor şi ale dezbinărilor fraţilor (Rom 16, 17).
Ies purtătorii unui duh străin şi ai unei evanghelii străine (Gal 1, 8-9).
Ies desfrânaţii şi defăimătorii (I Cor 5, 11).
Ies stâncile ascunse, norii seci, pomii uscaţi, stelele căzătoare (Iuda 12-13)…
cu care se va judeca odată focul Înfricoşătorului Dumnezeu, de Care ei nu s-au temut (Evr 10, 29-31).
16. Nu este nici un adevărat credincios care să nu dorească binele fiilor săi
şi să nu lupte cu toată puterea sa, până la moarte,
pentru mântuirea familiei sale şi a urmaşilor săi.
Dacă totuşi este cineva aşa, acela nu este credincios, ci este mai rău ca un păgân (I Tim 5, 8).
17. Câtă vreme copiii ascultă îndrumările
şi cât ei urmează pilda părinţilor lor credincioşi,
atâta vreme şi binecuvântările Domnului se vor revărsa larg şi fericit peste viaţa lor luminoasă şi îmbelşugată.
Căci este totdeauna binecuvântat acel fiu pentru care se roagă fierbinte şi neîncetat un părinte credincios.
18. Sub paza rugăciunii şi grijii părinteşti, mintea fiilor ascultători se întregeşte, se înalţă şi creşte luminos,
iar inima lor capătă o tot mai frumoasă curăţie şi o tot mai mare bogăţie a virtuţilor credinţei Domnului.
Aceasta le va deveni apoi lumina cărărilor vieţii
şi armele de atac şi de apărare în toate luptele, cu toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti
pe care vor avea şi ei să-i întâlnească pe căile vieţii lor.
19. Începând bine şi mergând bine, copiii credincioşi vor şi sfârşi bine,
lăsând, la rândul lor, şi ei în urma lor tot nişte fii astfel de binecuvântat crescuţi.
Ce privelişte fericită este totdeauna o astfel de familie…
Dar cât de rari sunt astfel de părinţi credincioşi…
20. Dar cât de şi mai rari sunt astfel de fii credincioşi care să preia cu bucurie de la părinţii lor solia sfântă a credinţei ascultătoare de Hristos
şi să o ducă, la rândul lor, tot aşa de fericit mai departe, spre urmaşii lor!
De ce oare atât de des trebuie să întâlnim părinţi credincioşi plângând cu durere în faţa lui Dumnezeu pentru copiii lor neascultători?
Desigur, sunt nefericiţi aceşti părinţi pentru viaţa asta.
Dar fiii lor sunt mai nefericiţi de o mie de ori – şi pentru viaţa veşnică.
Dumnezeul milei, îndură-Te şi izbăveşte-i!
Amin.
13. DURERE ŞI RĂBDARE
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006