Oastea Domnului

Te-ai intrebat vreodata ce inseamna a fi om?

 Te-ai oprit o clipa din nebunia cotidiana, sa privesti spre oamenii care azi fac parte dintr-o lume, moderna, avansata, civilizata?… Eu am facut asta recent si cu tristete in suflet, iti marturisesc faptul ca, dintre zeci de indivizi, putini sunt oameni… Restul sunt doar cochilii goale ce fac mereu aceleasi lucruri ca niste robotei condusi de un singur scop: banul. Nu stiu sa mai mangaie si nu vor sa fie mangaiati. Nu vad omul de langa ei decat prin masina pe care o detine sau prin job-ul pe care il are. Nu ii intereseaza ce porti in suflet, important e ce ai pe card. De ce, Doamne? De ce oamenii au decazut intr-un asemenea hal? Nu stiu daca ai observat, dar cu toate ca societatea moderna ne ofera atatea cai de a comunica intre noi, nu comunicam… Ne plangem tot timpul ca societatea e vinovata de tot si asteptam fara sa facem ceva, ca sa se intample o minune si sa traim ca in paradis. Oamenii uita ca ei formeaza societatea si schimbarea vine de la fiecare indivin in parte. A dori sa se schimbe totul fara ca tu sa te implici, inseamna a tanji dupa o utopie si trebuie sa realizam ca dorinta noastra se indreapta de fapt catre o armonie individuala si sociala. Aceasta armonie nu a existat niciodata, intotdeauna a fost un haos. Societatea a fost impartita in diferite culturi, in diferite religii, in diferite natiuni, dar parca acum, e mai rau ca niciodata. Daca privim cu atentie, vom observa ca omul este divizat in el insusi, iar acestea sunt proiectiile conflictului sau interior. Nu starea natiunii e vinovata de faptul ca oamenii sunt reci, distanti… Cauza nu se gaseste in exterior. Exteriorul este doar o reflectare a omului, a fiintei sale launtrice.

Nimeni nu a acordat o atentie prea mare individului, si aceasta este cauza fundamentala a tuturor problemelor. Insa datorita faptului ca individul pare atat de mic si societatea atat de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupa care individul se va schimba la randul lui. Dar lucrurile nu stau deloc asa, caci „societatea” nu este altceva decat un cuvant; exista numai indivizi, nu exista societate. Societatea nu are suflet, in cadrul ei nu se poate produce nici o transformare.

Port mereu in suflet… poruncile Divine. Ecoul lor strabate dincolo de zgomotul cotidian: Sa il iubesti pe aproapele tau…Sa ierti…Sa nu judeci… Se pare ca a iubi pe aproapele tau a devenit cea mai grea misiune… E atat de greu sa iti pastrezi caldura din suflet cand totul in jurul tau e rece. E greu sa cauti privirea omului ce mereu te evita… Si pentru ce? Pentru a privi intr-un ecran care nu ii ofera decat iluzii desarte. Nu poti sa ii arati lumina, daca omul prafera intunericul, blestemand viata lipsita de culoare. Nu vrea nimic spiritual, pentru ca omul nu mai exista decat fizic. Nu vrea sa-L simta pe Dumnezeu, nici macar nu vrea sa ii vorbesti despre Dumnezeu. Nu vrea sa simta viata…Se apropie ziua care ne va reaminti ca Domnul Iisus Hristos, a murit pe cruce, din dragoste pentru noi… Si omul contemporan vorbeste despre iepurii care vin cu cadouri…Cadouri cat mai scumpe, cu care sa se faleasca si sa isi prezinte valoarea in societate. Omule, daca Lumina Sfanta te va gasi cu celebrul miel pe masa si cu iepurii incarcati cu lucruri materiale, sa te gandesti macar cateva secunde ca Dumnezeu sta cu mana intinsa si asteapta clipa in care te vei decide ferm sa renasti in credinta, prinzandu-te atunci si pe tine ca pe Apostolul Petru dintre valuri, spre a te invesnici cu El, impotriva damnatiunilor eterne.

Cu aleasă considerație şi dragoste în Hristos – Domnul, Florina Petre.

Lasă un răspuns