Mai zilele trecute am fost la preumblare printr-o stradă de aici din Sibiu, ce se numeşte strada Şcolii de Înot. În strada aceasta, la numărul 38, am văzut un lucru interesant. O casă frumoasă pe care stă lipită scrisoarea: Casa Maj. Sale Regelui.
Am rămas nedumerit în faţa ei. Cum? Se poate ca M. Sa regele să aibă aici în strada asta lăturalnică o casă de locuit? Pe urmă am aflat taina acestei case. Casa este a societăţii vânătorilor şi numirea ce o poartă i s-a dat din cinste şi dragoste faţă de M. Sa Regele, care este şi el un vânător pasionat. Se cheamă numai „Casa M. Sale Regelui”, dar regele nu locuieşte în ea şi n-a fost niciodată în ea.
De câte ori trec pe lângă casa aceasta, mă gândesc ce adânc înţeles creştinesc este în numirea ei. Mă gândesc la cuvintele Apostolului Pavel: „Au nu ştiţi că voi sunteţi casa lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi… au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt?” (I Cor 3, 16 şi 6, 19).
Frumoasă şi măreaţă numire ne dă Apostolul Pavel. El spune că noi suntem „casa lui Dumnezeu” şi „Duhul lui Dumnezeu locuieşte în noi”. Însă, vai, cei mai mulţi creştini sunt în chipul casei din strada Şcolii de Înot. Ei poartă numai frumoasa firmă de „creştini”, dar aievea nu au nimic cu această numire. Ei poartă numai măreaţa firmă de „casa lui Dumnezeu”, Împăratul cerului şi al pământului, dar acest împărat nu locuieşte în casa sufletului lor şi poate că n-a intrat niciodată în ea.
Ei poartă numai măreaţa firmă de „casă a Duhului Sfânt”, dar Duhul Sfânt nu locuieşte în ei şi poate n-a intrat niciodată în casa sufletului lor.
O! ce viaţă minunată trăieşte un creştin ce a ajuns să fie „casa lui Dumnezeu şi lăcaş al Duhului Sfânt”. Viaţa lui e plină de dar şi de putere… viaţa lui este plină de darurile şi „de roadele Duhului Sfânt, care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelung răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, înfrânarea poftelor” (Gal 5, 22).
Un astfel de creştin se vede în chipul de alături. Inima lui este plină de lumina şi darurile Duhului Sfânt.
De praznicul Duhului Sfânt, eu te întreb, iubite cititorule: eşti tu o casă a lui Dumnezeu şi lăcaş al Duhului Sfânt sau eşti în chipul casei din strada Şcolii de Înot?
Fă-ţi tu singur socoata!
«Lumina Satelor» nr. 24 / 12 iunie 1927, p. 1
«Oastea Domnului» nr. 24 / 8 iunie 1930, p. 1
din vol. ”Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare”

