Acela care, în deznădejdea sa, în durerea sa şi în apăsarea dispreţului prea îndelungat şi nedrept pe care l-a îndurat în vremea îndelungii sale suferinţe – şi care nu şi-a pierdut totuşi credinţa în Mâna lui Dumnezeu, ci a privit cu îndurerată speranţă, aşteptând să-i vină în ajutor – acela, totuşi, până la urmă, va vedea că nu s-a înşelat.
Va vedea că nu a nădăjduit în zadar,
că nu s-a rugat în zadar
şi că nu a aşteptat în zadar.
După ce vremea apăsării va fi trecut – pentru că şi apăsarea îşi are vremea ei – va vedea cum Dumnezeu va aduce ziua la care sufletul descurajat nici nu mai nădăjduia…
Sufletul meu, aş vrea să am acum cuvinte de flăcări cu care să te aprind şi să te înflăcărez,
căci nu ştiu cum să te mai fac să te trezeşti din toropeala descurajării care te-a cuprins acum şi care te ţine ca sub o lespede de gheaţă, de sub care să nu mai poţi vedea şi să nu mai poţi nădăjdui nimic!
Nu ştiu cum să te zgudui ca să te trezeşti, să-ţi deschizi ochii şi să mai poţi privi o dată măcar, cu o licărire de credinţă şi de nădejde,
spre Mâna lui Dumnezeu, pe care parcă ai şi uitat-o de tot de când te tot uiţi numai la mâinile oamenilor!
Spre puterea lui Dumnezeu, de care parcă ai şi uitat de când te tot temi
şi te tot fereşti mereu de puterea oamenilor.
Spre făgăduinţele lui Dumnezeu, pe care parcă nici nu ţi le mai aminteşti, de când te chinuiesc zi şi noapte numai ameninţările oamenilor.
O suflet al meu, trezeşte-te,
deschide-ţi ochii şi priveşte, nu la munţii cei neguroşi şi ameninţători, ci la Cerul cel senin, la Soarele cel puternic, la Stăpânul Cel Etern de deasupra lor!
Iată, de când te tot temi tu – şi totuşi nu s-au prăbuşit peste tine, căci n-a lăsat Dumnezeu!
Cât timp ai petrecut tremurând fără rost!
Câte ai fi putut face în vremea când te-ai uitat cu groază spre ei, dacă ai fi privit mai mult spre Hristos, decât spre oameni!…
De n-ar fi fost Domnul de partea ta, da, trebuia să te temi! Şi să tremuri.
De n-ar fi fost Domnul de partea ta, munţii şi stâncile acestea s-ar fi prăvălit peste tine de mult şi te-ar fi zdrobit de mult, de nici nu s-ar mai pomeni de tine astăzi. Dar El a fost cu tine şi ai scăpat!
Adu-ţi aminte prin ce ai trecut şi din ce te-a scăpat Domnul!
Ce munţi amari te ameninţau, dar ai scăpat!…
Oare prin puterea ta şi prin destoinicia ta ai fost izbăvit?
Oare oamenii, sau norocul, sau întâmplările te-au trecut cu viaţă până aici?
Nu, suflete adormit! Nu, suflete uituc!
Nu, suflete fricos! Nu, suflete nerecunoscător!
Ci, dacă n-ar fi fost Domnul de partea ta…,
dacă n-ar fi fost Mâna Lui, care a oprit munţii…,
dacă n-ar fi fost Puterea Lui, care a nimicit zăvoarele,
dacă n-ar fi fost dragostea Lui, care te-a îngrijit şi adăpat, şi hrănit, şi încălzit în pustiul crâncen şi amar prin care ai fost dus,
– ai fi mai scăpat tu oare din boală, din sete, din foame şi din frig? Nu, n-ai fi scăpat niciodată!
Oare ai fi mai putut tu rezista, fără să-ţi pierzi mintea, inima, nervii şi viaţa în iadul prin care ai trecut?
Nu, suflete, nu!… Dacă n-ar fi fost cu tine Dumnezeu, atât de repede ai fi ajuns şi tu, ca alţii, înghiţit de ape,
zdrobit de munţi,
ars de flăcări,
sfâşiat de fiare,
pierdut şi uitat pe veci!
Dar binecuvântează pe Dumnezeu, Care nu te-a dat morţii,
Care a rupt lanţul primejdios la timp
şi ţi-a salvat viaţa!
Nu uita aceasta niciodată, niciodată, niciodată,
ca să strigi neîncetat: Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a dat în dinţii lor!…
Da, binecuvântat să fii, Doamne, în veci şi în veci,
Tu, Care eşti mereu de partea celui ameninţat,
ca să-l aperi pe cel nevinovat şi credincios, în toate împrejurările
şi să-l izbăveşti din toate primejdiile morţii!
Binecuvântat să fii, Doamne, Care ai salvat poporul nostru din toate ameninţările vrăjmaşe atât de mari şi de îndelungate, dându-i lumina libertăţii şi a independenţei!
Te rugăm, du-l până la sfârşitul strălucit al mântuirii Tale, prin învierea vieţii lui.
Binecuvântat să fii, Doamne, Care ai trecut Biserica şi Lucrarea Ta până astăzi prin atâtea primejdii şi printre atâţia vrăjmaşi!
Te rugăm, să le duci biruitoare până la ceruri.
Binecuvântat să fii, Doamne Iisuse, Care m-ai trecut şi pe mine prin atâtea ameninţări, dar nu m-ai părăsit, ci m-ai scăpat,
stând de partea mea, până azi.
Ţine-mă, Doamne Iisuse, mereu de partea Ta, ca să fiu izbăvit până la sfârşit!
Amin.
Cântarea Psalmului 124
O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.
- De n-ar fi fost de partea noastră
El, Dumnezeul nostru, El
de n-ar fi fost de partea noastră
– să spună-acuma Israel,
- De n-ar fi fost cu noi El, Domnul,
când oamenii, cu mii de mii,
s-au ridicat în contra noastră,
- De vii ne-ar fi-nghiţit, de vii…
când li s-a fost aprins mânia,
când a venit al lor puhoi…
- Ne-ar fi ’necat atâtea ape
şi râuri sufletul din noi.
- Ne-ar fi trecut şi peste suflet
al lor năpraznic greu tumult
şi-atâtea valuri furioase
de mult ne-ar fi ’necat, de mult.
- Slăvit să fie Domnul nostru,
căci El ne-a stat într-ajutor,
El n-a lăsat să fim daţi pradă
şi nu ne-a dat în dinţii lor!
- Ca pasărea din laţul morţii
al nostru suflet a scăpat,
căzut-a lanţul rupt, noi, slobozi
şi izbăviţi, ne-am bucurat.
- Al nostru ajutor e-n Domnul
şi-n Sfântu-I Nume-avem noi scut,
El cerurile şi pământul
cu-a Lui putere le-a făcut!
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Când trăieşti o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului, Domnul «are grijă de tine» şi de toate lipsurile tale. El se îngrijeşte de tine ca de un copil mic al Lui. El ia în grija Lui toate necazurile şi greutăţile traiului tău. Toate îţi merg cu spor şi binecuvântare.“
Preot Iosif Trifa
*
Drumu-ncrederii-n viaţă să-l urmezi mereu frumos
când deplin în orice vreme poţi să birui curajos;
Adevărul este veşnic – El te-ajută-n orice greu,
ţine bine minte asta,
fiul şi urmaşul meu!
