O, ce mare şi dumnezeiască este chemarea preoţiei!
Preoţia este o taină tocmai pentru că are această slujbă de mijlocire, adică de a se înfăţişa mereu înaintea lui Dumnezeu pentru oameni
– şi înaintea oamenilor pentru Dumnezeu.
În faţa lui Dumnezeu, să ceară ascultare şi dragoste pentru rugăciunile şi neputinţele omeneşti,
iar în faţa oamenilor, să ceară ascultare şi dragoste pentru voia lui Dumnezeu.
Înaintea lui Dumnezeu, să meargă mereu cu cererile oamenilor,
iar înaintea oamenilor, cu cererile lui Dumnezeu.
Spre Dumnezeu, cu respect şi cu teamă,
spre oameni, cu milă şi curăţie…
În toată această slujbă de legătură sfântă, preotul trebuie să fie mereu plin de cutremurul răspunderii pe care o cere chemarea aceasta mare
şi de care nu va mai scăpa niciodată.
Fiind rânduită de Însuşi Dumnezeu, această slujbă sfântă încă şi în Vechiul Testament, trebuia să fie împlinită în chip sfânt.
Pe multe pagini ale Sfintelor Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă cu grijă de toată înfăţişarea şi slujba preotului,
dându-i apăsate porunci cu privire la toate îndatoririle sale
şi chiar la îmbrăcămintea din afară.
Nimic nu este scăpat din vedere, pentru că Dumnezeu le vrea pe toate curate şi după rânduiala cerută de El.
Cel uşuratic poate nesocoti slujba aceasta sfântă, cel nebun poate să-i batjocorească însemnătatea ei
şi cel prost poate să râdă de toate acestea, ca şi de alte lucruri sfinte (Iuda 10),
dar cel temător de Dumnezeu le priveşte cu respect şi cu evlavie, ca pe fiecare cerinţă a lui Dumnezeu, fără să lepede şi fără să răstălmăcească nimic al ei (2 Petru 3, 16).
De aceea este atât de mare Taina aceasta a Preoţiei, iar cei care îşi iau această chemare, trebuie să fie pătrunşi de însemnătatea ei înfricoşată, clipă de clipă.
Fiind încununată cu cea mai mare binecuvântare în ceruri (1 Petru 5, 4),
preoţia este împreunată cu cea mai mare răspundere pe pământ. Atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor.
Căci Acela Care a rânduit slujba aceasta este Dumnezeul Înfricoşat de Strălucit şi Sfânt,
iar acei pentru care se face sunt înfricoşat de pretenţioşi şi de neînduplecaţi, adeseori.
Psalmul acesta pare scris îndeosebi pentru chemarea slujbei preoţiei.
Chiar de la început porneşte cu o mijlocire către Domnul, înfăţişându-I meritele înaintaşului credincios, pentru suferinţele şi credincioşia căruia cere mila Domnului.
Tot aşa, preotul se înfăţişează în numele Patimilor şi a Sfinţeniei Domnului Iisus Hristos.
Apoi versetele 7-8: Haidem la locuinţa Domnului, să ne închinăm… la Locul Domnului de odihnă, la Chivotul măreţiei Lui!…
Acestea toate ne amintesc de Casa Domnului, de Altarul Lui, de Euharistia Lui…
Ce lucruri cutremurător de sfinte!…
De aceea versetul 9 strigă preotului înştiinţarea să se îmbrace în neprihănire!…
Iată porunca şi datoria permanentă a celui care mijloceşte şi învaţă pe alţii în slujba Domnului!
Fiindcă totul este sfânt acolo unde el pătrunde şi unde stă, trebuie să fie sfânt şi când intră acolo şi când iese.
Când intră, trebuie să se îmbrace el, slujitorul.
Iar când iese, este îmbrăcat de către Stăpânul său.
Căci dacă în versetul 9 datoria de a se îmbrăca în neprihănire o are preotul, în versetul 16 făgăduinţa că îl va îmbrăca în mântuire este a Domnului.
Pe acela care îşi dă toate silinţele să se îmbrace în neprihănirea unei vieţi trăită în curăţie, ca astfel să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu neîncetat, pe acela Dumnezeu îl îmbracă într-o frumoasă lumină cerească, pe care poporul o vede şi o admiră, urmând-o (Ieşire 34, 29-30).
Slavă Ţie, Dumnezeul şi Stăpânul sufletelor noastre,
Care ai rânduit nu numai o Casă Sfântă la care să ne ducem, spre a ne ruga Ţie (Isaia 56, 7; Luca 19, 46),
ci şi o preoţie sfântă, care, în lăcaşurile Tale sfinte, să facă o slujbă sfântă înaintea Ta, pentru acei care doresc să se închine Ţie cu evlavie!
Pentru Marele Mijlocitor dintre noi, oamenii, şi Tine, Îţi mulţumim Ţie,
căci mijlocirea Lui ne-a iertat păcatele noastre şi ne-a dat o stare aleasă în faţa Ta.
Dar starea aceasta cere îndatoriri pe care noi nu le putem îndeplini fără sfinţenie şi cere o înfăţişare pe care noi, cei mai mulţi, n-o avem.
De aceea, ca altădată cei nevrednici, ne apropiem de ucenicii aceia care stau, prin slujba lor, mai aproape de lăcaşul Tău
şi Îţi înfăţişăm prin ei dorinţele noastre (Ioan 12, 20-21).
De aceea, Te rugăm, în chip deosebit pentru aceştia să le dăruieşti conştiinţa răspunderii şi a chemării lor, rânduită de Tine în Casa Ta,
pentru a-şi da toate silinţele să se îmbrace în neprihănirea Ta,
ca să-i putem vedea mereu şi îmbrăcaţi de Tine cu o tot mai frumoasă lumină a mântuirii.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Preotul este – trebuie să fie – organul prin care lucrează şi vorbeşte Duhul Sfânt. Cu câtă putere lucrează un astfel de preot! Nu este în lumea aceasta un grai mai puternic decât graiul ce-l spune Duhul Sfânt prin predica preotului, din uşa Altarului. Nu este în lumea aceasta un învăţător mai puternic decât un preot aprins de focul Duhului Sfânt. Nu este în lumea aceasta o doctorie atât de sfântă şi dulce ca o Taină administrată de Duhul Sfânt.»
Preot Iosif Trifa
Cântarea Psalmului 132
O cântare a treptelor.
- Doamne,-adu-Ţi aminte, Doamne, de David şi-amarul lui!
- Aminteşte-Ţi juruinţa ce-a făcut el Domnului,
- Când a zis el: N-o să intru-n cortu-n care locuiesc,
nu mă voi sui în patu-mi, ca să stau să m-odihnesc,
- Nu-mi voi da eu somn la gene, ochii nu-mi vor aţipi
- Până când o locuinţă pentru Domnul voi găsi.
- Iată, vorbă despre dânsa în Efrata-am auzit
şi acolo în ogorul lui Iarim eu am găsit.
- Haidem toţi la locuinţa-I, haidem să I ne-nchinăm,
spre-al picioarelor Lui sfinte aşternut să ne-aplecăm!
- Scoală-Te, o Doamne, vino l-al Tău loc de odihnit,
Tu şi-al măreţiei Tale chivot sfânt şi strălucit!
- Ai Tăi preoţi să se-mbrace ca ai neprihanei fii,
credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurii.
- Doamne, pentru-al Tău rob David, nu-l lăsa pe unsul Tău!
- Domnul a jurat lui David adevărul sfânt al Său,
a jurat şi nu va-ntoarce de la ceea ce-a jurat:
Fiu din trupul tău voi pune pe-al tău tron de împărat.
- Dacă fiii tăi ţinea-vor legământul, calea Mea,
pe-al tău scaun de domnie şi-ai lor fii pe veci vor sta.
- Da, cu drag ales-a Domnul pe Sionul Său iubit,
l-a dorit ca locuinţă sfântă Lui, când a grăit:
- Loc de-odihnă pentru Mine pe vecie este-aci,
căci Eu l-am dorit pe-acesta şi în el voi locui.
- Hrana lui cu-mbelşugare o voi binecuvânta,
pe săracii lui cu pâine pururea-i voi sătura.
- Îmbrăca-i-voi pe-ai lui preoţi în al mântuirii in,
credincioşii lui vor scoate glas de bucurie plin
- Şi puterile lui David voi nălţa acolo Eu,
pregăti-i-voi Eu acolo candelă la Unsul Meu.
- Cu ruşine îmbrăca-i-voi toţi vrăjmaşii, câţi ar fi,
dar cununa lui statornic peste el va străluci.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Deosebirea dintre un sfânt şi un păcătos ar fi următoarea: păcătosul se ascunde de Dumnezeu, pe când sfântul se ascunde în Dumnezeu.»
Fericitul Augustin
