Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 21 septembrie – Psalmul 107, v. 43: Cine este înţelept?…

21 septembrie – Psalmul 107, v. 43: Cine este înţelept?…

21 septembrie – Psalmul 107, v. 43: Cine este înţelept?…

Înţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă sau să stea.

Care ştie la timp ce şi când să facă sau să nu facă un lucru,

când să vorbească sau să tacă,

ce să ia sau ce să lepede…,

care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau din tot ce primeşte.

Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său, vede şi face binele,

cunoaşte şi alege adevărul,

iubeşte şi păstrează măsura.

Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare neno-rocire şi din fiecare greşeală învaţă înţelesul folositor şi păstrează sufletul priceput.

El, din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă, strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.

Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic, iar în mijlocul tuturor încercă-rilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine şi pe Dumnezeul Cel Adevărat, priveşte totul în chip mântuitor, de jos în sus.

Priveşte din smerenie spre slavă,

din Trecut spre Viitor

şi din sine spre alţii.

 

Acela, căpătând priceperea cunoaşterii tainelor ascunse în lucruri,

în fiinţe şi în întâmplări,

va dobândi fericirea nu numai pentru sine, ci şi pentru toţi cei care îl ascultă,

fiindcă ochii lui vor vedea nu numai ceea ce este înainte sau aproape,

ci şi în toate celelalte întinderi, mai mult decât ai celor-lalţi.

Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lu-crările lui Dumnezeu,

în toată desfăşurarea lor, din lumea asta văzută şi din cea nevăzută,

din cea vie şi din cea fără viaţă…,

din cea trecută şi din cea prezentă.

Căci Dumnezeu lucrează cutremurător de vizibil şi de măreţ în toată desfăşurarea vieţii şi a căilor zidirii Sale.

Ce minunat desfăşoară psalmul acesta,

pe toată întinderea văzută sau numai bănuită,

frumuseţea şi înţelepciunea rânduielii şi a lucrărilor lui Dumnezeu!

Cu oamenii, Dumnezeu lucrează cu bunătate,

cu lucrurile – frumos,

cu vremile – iubitor.

Dar numai omul cel înţelept ia seama la aceasta!

Numai cel înţelept vede câtă bunătate şi răbdare are Dumnezeu pentru oameni.

Câtă frumuseţe şi lumină are El pentru lucruri

şi câtă înţelepciune şi ordine are El pentru vremuri.

 

Suflete dragă, poate că noi nu putem avea toţi fericirea unei înţelepciuni care vede şi prevede înainte, spre a ne lua, din timp, măsurile ca să nu ajungem niciodată rău.

Poate că nu putem avea nici înţelepciunea unei stăpânite cumpătări, pentru ca la timpul fiecărui lucru să ştim alege partea cea bună şi să nu scăpăm prilejul cel potrivit.

Dar înţelepciunea unei atente priviri

şi a unei veghetoare luări-aminte asupra vieţii noastre şi asupra lucrărilor lui Dumnezeu o putem avea. Şi trebuie s-o avem!

 

Cele prin care am trecut şi le-am suferit, şi le-am păţit, şi le-am petrecut, trebuie să ne înveţe să ştim, fără îndoială, deosebi mai bine şi mai deplin binele de rău, adevărul de minciună şi aurul de gunoi.

Cine nu învaţă nici din propria lui păţanie, acela este un nebun şi un netrebnic!

Cât ai învăţat tu din suferinţa prin care ai trecut?

Cât ai învăţat să-ţi recunoşti vina pentru care ai fost dus în foc?

Cât ai învăţat s-o mărturiseşti, s-o osândeşti şi s-o urăşti?

Cât ai învăţat să te smereşti, să te înfrânezi, să te corec-tezi?

Cât ai învăţat să te supraveghezi şi să te porţi aspru cu tine însuţi, spre a nu mai tăgădui cu fapta ceea ce spui cu gura?

Cercetându-te, vei vedea câtă înţelepciune ai dobândit. Şi ce speranţă mai poate fi de tine!

 

Prea Înţelepte, Preabun şi Răbdător Dumnezeul nostru,

fii în vecii vecilor prealăudat pentru felul în care Tu ai lucrat şi lucrezi în totul şi pretutindeni!

Fii lăudat pentru minunăţia şi frumuseţea lucrărilor Tale din afara noastră

şi pentru toată bunătatea şi răbdarea Ta faţă de noi toţi!

Te rugăm, dăruieşte-ne fiecăruia înţelepciunea de a contempla minunile Tale,

de a pătrunde Adevărul Tău,

de a înţelege gândurile Tale

şi de a împlini voia Ta.

Dăruieşte-ne înţelepciunea care vine dintr-o atentă observare a tuturor lucrărilor Tale.

Dintr-o atentă luare-aminte a tuturor celor ce se întâm-plă în viaţa noastră

şi a tuturor încercărilor prin care ne treci pe noi

sau credinţa şi frăţietatea noastră.

Pentru ca, luând bine seama la toate, viaţa noastră să ajungă plină de lumina unei adânci credincioşii rodnice şi sănătoase,

vrednice înaintea Ta şi înaintea oamenilor.

Amin.

 

 

Cântarea Psalmului 107

 

  1. «Lăudaţi pe Domnul, căci e bun în veac,

căci în veac Îi ţine îndurarea Sa!»

  1. Astfel să grăiască cei ce-I sunt pe plac,

ce i-a izbăvit El din mâna cea rea.

 

Refren:

 

  1. O, de-ar lăuda toţi oamenii, mereu,

pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt,

şi pentru minunile şi darul Său

faţă de toţi oamenii de pe pământ!

 

  1. Şi pe care El i-a strâns din multe ţări,

de la Răsărit şi de la Scăpătat,

de la Miazănoapte pân’ la Mare,-n zări,

  1. Pribegeau prin loc pustiu şi neumblat,

 

Pribegeau prin locuri şi pe căi pustii,

negăsind cetate ca să poată sta,

  1. Suferind şi foamea şi-a setei urgii,

de durere-ntr-înşii sufletul tânjea.

 

  1. În necaz, atunci, spre Domnul au strigat

şi El i-a scăpat din tot necazul lor,

  1. I-a călăuzit pe-un drum adevărat

şi-a dat o cetate la al Lui popor.

 

  1. Setea sufletului pururea uscat

cu cereşti izvoare El a potolit

şi cu bunătăţi cereşti le-a săturat

inima flămândă, sufletul lipsit.

 

  1. Cei ce-au stat în umbra morţii-ntunecaţi

vieţuind în fiare şi-n ticăloşii,

  1. Pentru că-nspre Domnul fost-au răsculaţi

şi-au nesocotit cuvintele Lui vii,

 

  1. Le-a smerit El inima prin suferinţi,

au căzut şi nimeni nu i-a ajutat.

  1. Atunci au strigat spre Domnul rugi fierbinţi

şi din tot necazul Domnul i-a scăpat.

 

  1. El din întuneric şi din greu i-a scos,

din a morţii umbră El i-a izbăvit,

i-a scăpat din negre temniţe de jos,

le-a rupt legătura ce i-a fost robit.

 

Refrenul:

 

  1. O, de-ar lăuda toţi oamenii, mereu,

pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt,

şi pentru minunile şi darul Său

faţă de toţi oamenii de pe pământ!

 

  1. El cu-a Lui putere tare-a sfărâmat

porţi de-aramă grele, neclintit de mari,

El cu-a Lui putere-a rupt şi-a dărâmat

fiare şi zăvoare, şi oţele tari.

 

  1. Cei nebuni, prin traiul lor cel vinovat,

prin fărădelegi, erau nefericiţi,

  1. Sufletul li-era de toate dezgustat,

erau lângă-a morţii porţi nenorociţi.

 

  1. În strâmtoarea lor pe Domnul L-au chemat,

El i-a izbăvit din tot necazul lor,

  1. Şi-a trimis Cuvântul şi i-a vindecat,

i-a scăpat din groapă, dându-le-ajutor.

 

Refrenul:

 

  1. O, de-ar lăuda toţi oamenii, mereu,

pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt,

şi pentru minunile şi darul Său

faţă de toţi oamenii de pe pământ!

 

  1. Să-I aducă jertfe-alese de cântări

şi-ale mulţumirii jertfe necurmat,

să-I vestească-n lume marile-I lucrări

cu al bucuriei strigăt înălţat!

 

  1. Cei ce-au mers pe mare în corăbii tari

şi făceau negoţ pe ape,-n depărtări,

  1. Au văzut cum Domnul face lucruri mari,

au văzut minuni în fund adânc de mări.

 

  1. El a zis – şi-a pus furtuni de vânt şi-au scos

ridicând a mării valuri mari şi iuţi,

  1. Se suiau spre cer, se coborau în jos,

ei, în faţa morţii, toţi erau pierduţi…

 

  1. Ameţiţi de tot, ca beţi, s-au clătinat,

toată iscusinţa nu le-a folosit.

  1. Dar în strâmtorări spre Domnul au strigat

şi de-a lor necazuri El i-a izbăvit.

 

  1. A oprit furtuna, linişte-a adus,

ale mării valuri El le-a potolit.

  1. Ei s-au bucurat că orice val s-a dus

şi că-i duse Domnul la liman dorit.

 

Refrenul:

 

  1. O, de-ar lăuda toţi oamenii, mereu,

pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt,

şi pentru minunile şi darul Său

faţă de toţi oamenii de pe pământ!

 

  1. Să-L înalţe-n adunarea de norod

şi să-L laude în sfaturi de bătrâni.

  1. El preface apa-n loc fără de rod

şi-n pământ uscat preface El fântâni,

 

  1. Ţara roditoare în pământ sărat,

pentru rătăcirea celor ce-s în ea,

  1. Şi tot El preface iaz din loc uscat

şi pustia-n ape-o poate El schimba.

 

  1. El aşază-acolo-n ea pe cei lipsiţi,

ei fac o cetate, loc de locuit,

  1. Seamănă ogoare, vii sădesc, tihniţi,

şi culeg în cântec rodul lor muncit.

 

  1. Îi binecuvântă El – şi se-nmulţesc,

numărul de vite nu le va scădea.

  1. Dacă pier, fiindcă alţii-i asupresc

cu poveri, cu sarcini sau cu silă grea,

 

  1. El dispreţ revarsă peste toţi cei tari

ca pribegi s-alerge locuri fără paşi,

  1. Dar ’mulţeşte-a lor familii mici şi mari,

izbăvind pe cei lipsiţi şi nevoiaşi.

 

  1. Cei neprihăniţi văd asta, bucuroşi,

iar nelegiuiţii gurii frâu îşi pun.

  1. Să ia-n seamă-acestea câţi sunt credincioşi

şi să vadă toţi cât Domnul e de bun!

 

*

*   *

 

«Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preţ pentru el ca mântuirea sufletului!»

 

Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă

 

 

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!