27 de istorioare despre sudalmă (VI)

Un leac contra sudălmii
– o întâmplare din războiul cel mare –

Un soldat credincios îşi sfătuia camaradul de la cavalerie să nu mai înjure, şi Dumnezeu îi va ajuta să scape teafăr din focul războiului.
– Foarte bine! Dar ce să fac în clipa când îmi vine sudalma pe limbă? întreabă suduitorul.
– În clipa aceea, dă-te îndată jos de pe cal, pune-te în genunchi şi te roagă lui Dumnezeu să te apere de ispita aceasta.
A doua zi, soldatul suduitor trecea călare prin focul de la front. Calul tot mereu se speria de bubuitul tunurilor şi soldatului îi veni să-l înjure. Dar, aducându-şi aminte de sfatul camaradului său, se dădu îndată jos de pe cal şi îngenunche să se roage.
Exact în clipa aceea trecu un şrapnel aprins peste cal, zdrobind şaua şi spatele calului. De nu s-ar fi coborât să se roage, şrapnelul îl rupea pe el în bucăţi. Moar¬tea l-ar fi aflat înjurând şi l-ar fi omorât pe loc. Ascultând astfel sfatul prietenului său, a scăpat şi de la păcat şi de la moarte.
Şi din clipa aceea n-a mai înjurat.
Iată un leac bun contra sudălmii. De câte ori simţi ispita sudălmii, fă şi tu aşa, iubite cititorule. Apleacă-te pe genunchi şi te roagă bunului Dumnezeu să te apere de ispita aceasta. Aşa făcând, „glonţul“ şi „şrapnelul“ sudălmii cu care vrăjmaşul diavol vrea să-ţi omoare sufletul va trece în gol peste capul şi sufletul tău.

Într-o mâncare de post
Într-o mâncare de post e de-ajuns să cadă câţiva picuri de untură, pentru ca mâncarea să nu mai fie de post.
Aşa şi în „mâncarea“ rugăciunilor noastre şi a vorbelor noastre cele bune, e destul să cadă o sudalmă, pentru ca să se „spurce“ toată „mâncarea“.

L-a adus la mântuire o hulă
Era într-o cârciumă. Între pahare, ajunge vorba despre Oastea Domnului. Cârciumarul, de colo, e gata cu hula:
– Să ştiţi, fraţilor, că Oastea aceea e lucrul dracului. Oamenii ăia se strâng nopţile şi fac slujbă diavolului cu fel de fel de destrăbălări.
– Ei! Asta-mi trebuia mie, grăi un beţiv… De când tot căutam eu pe cineva care face slujbă diavolului… Să ştiţi că am să mă duc şi eu în adunarea lor.
Beţivul se ţinu de cuvânt. În seara următoare se duse la adunarea Oastei, încredinţat că va afla acolo slujba diavolului. Rămase însă surprins şi uimit de ceea ce îi văzură ochii şi îi auziră urechile.
Cuvântările, cântările, rugăciunile şi lacrimile ostaşilor îi săgetară inima. Peste câteva săptămâni, era un om schimbat.
Cârciumarul pierduse un client. Tocmai prin hula lui, un suflet pierdut Îl aflase pe Domnul şi mântuirea.

Limba lui Satan
Sudalma e limba, e graiul lui Satan.
Precum Duhul Sfânt Îşi grăieşte limba Lui prin oamenii Lui – prin oamenii cei credincioşi – întocmai aşa şi Satan îşi grăieşte limba lui prin oamenii lui, prin suduitori.
Suduitorii vorbesc în limba lui Satan, în limba iadului. Vai de sufletul lor!

Suduitorul şi câinele
Suduitorul e mai rău decât câinele pentru că pe câine oricât l-ar bate stăpânul lui, nu se întoarce niciodată să-l muşte. Dar suduitorul, nebunul, Îl suduie pe bunul Dumnezeu, Îl suduie pe Făcătorul lui, pe Binefăcătorul lui, Care îi dă pâine, sănătate şi viaţă.
Ce groaznică nebunie!

 Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *