Dacă Dumnezeul şi Tatăl nostru este Dumnezeul Păcii (1 Tes. 5, 23)
şi dacă Domnul nostru Iisus Hristos este Împăratul Păcii (Evrei 7, 2),
dacă Ierusalimul de Sus, care este mama noastră, este Casa Păcii (Gal. 4, 26; Isaia 2, 2-4),
iar noi suntem fiii păcii (Luca 10, 6),
atunci în toate căile noastre şi în toate gândurile, faptele şi dorinţele noastre, noi vom avea cel mai înalt preţ pentru pace şi pentru alergarea după ea (Ps. 34, 14; 2 Tim. 2, 22).
Nu este pentru adevăratul credincios pe lumea asta nimic mai vrednic de dorit şi de căutat, de urmărit şi de atins, decât pacea.
Pacea în conştiinţa sa.
Pacea în familia sa.
Pacea între fraţii săi.
Pacea în viaţa poporului său şi a lumii întregi.
Niciodată şi în nici o împrejurare omul cel cu adevărat din Hristos nu se va putea aşeza pe altă poziţie decât acea a păcii şi a împăcării, în tot ce atârnă de Hristos şi de dânsul.
Căci îndată ce se va lăsa stăpânit de gânduri care nu vin pentru pace şi iertare, ci pentru dezbinări şi răzbunare,
atunci, omul s-a despărţit de Hristos,
a căzut din Har,
s-a robit lui satana
şi va fi folosit de duhul răutăţii pentru răutăţi.
Nici un adevărat credincios şi sub nici un motiv nu va provoca tulburări în sânul familiei sale trupeşti sau sufleteşti.
Iar dacă din pricini străine de el aceste tulburări au venit, fiul păcii va căuta pacea, va alerga după ea şi se va ruga mereu numai pentru ea.
Va plânge pentru ea şi va face totul pentru ea, până va reuşi s-o aibă.
Pentru că oricât de credincios ar vrea să se arate cineva, dacă el poate trăi ani de zile în stare de ceartă sau de dezbinare cu ai săi, el este un făţarnic şi un netrebnic.
Oricine poate trăi în neînţelegere şi în ruptură, cu fraţii şi cu Lucrarea Domnului, dă o dovadă puternică şi tristă despre starea lui rea şi nici o dovadă despre starea lui bună.
Nici un adevărat credincios nu poate trăi – nu un timp îndelungat, dar nici măcar până la un apus de soare, nici până la apusul aceleiaşi zile – în ceartă sau duşmănie cu nimeni.
Ci dacă s-a întâmplat nenorocirea izbucnirii unei certe,
din orice cauză ar fi izbucnit această ceartă, omul păcii va face totul şi din tot sufletul său,
– chiar lăsându-se pe el păgubaş
şi chiar lăsându-se pe el de ruşine şi de vină – numai să se poată restabili iarăşi pacea, în măsura în care se mai poate. Şi în măsura în care depinde de el.
Niciodată n-ar trebui, de fapt, să se ajungă nici până la ceartă, căci cel înţelept şi răbdător se fereşte cu grijă să nu ajungă acolo.
Dar dacă totuşi nu din vina lui s-a ajuns, atunci el este de o mie de ori mai dator pentru pace, decât cel vinovat.
Sufletul meu şi fiul meu iubit, tu să fii totdeauna numai pentru pacea cu toţi semenii tăi, după porunca Stăpânului tău!
Pentru că numai aşa vei avea pace cu Cuvântul Domnului, cu care călătoreşti pe drumul vieţii şi care, ori de câte ori nu-l asculţi, este învinuitorul tău şi pârâşul tău la Domnul.
Dacă te-ar învinui toţi, însă nu te învinuieşte Cuvântul Domnului, sau conştiinţa ta curată, sau duhul părtăşiei curate, atunci niciodată tu nu te nelinişti!
Domnul Însuşi îţi va face dreptate, arătând că cel mai vrednic, cel mai bun şi cel mai credincios este acela care este totdeauna pentru pace, în orice vreme şi în orice cauză, din toată inima sa. Numai nu cu preţul păcii lui Hristos!
Slavă veşnică Ţie, Împăratul Păcii,
Care ai venit să aduci Vestea Bună, Evanghelia Păcii, tuturor celor de aproape şi de departe!
Slavă Ţie, Iisuse, Mântuitorul nostru Preaiubit, Care, prin Trupul Tău, ai înlăturat vrăjmăşia dintre noi şi Dumnezeu, Părintele şi Stăpânul nostru,
şi ai acoperit cu Preţul Sângelui Tău strigătul Legii şi al poruncilor care ne învinuiau înaintea Dreptăţii!
Tu ne-ai cuprins în Tine, îmbrăcându-ne în răscumpărarea Ta, spre a ne înfăţişa astfel vrednici să fim iertaţi, să fim primiţi,
să fim înfiaţi şi să fim iubiţi pe vecii vecilor, de Dumnezeu, pe Care Îl jignisem.
Slavă Ţie, prin Care am ajuns la această dumnezeiască şi fericită pace! (Efes. 2, 13-18).
Te rog, ajută-ne pe toţi şi ajută-mă şi pe mine să mă port toată viaţa mea în aşa fel, încât duhul curat al păcii să se bucure totdeauna de mine şi să lucreze prin mine.
Nu mă lăsa, Doamne, nici o clipă stăpânit de un alt duh decât de Duhul Sfânt, de duhul păcii, de duhul iertării şi al iubirii.
Fă-mă gata să sufăr totul,
să nădăjduiesc totul,
să acopăr totul,
să uit totul
şi să fac totul pentru pace!
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Făcătorul de pace devine cel mai apropiat colaborator al lui Dumnezeu şi cel mai activ mădular al Bisericii.»
Sf. Vasile cel Mare
*
«Pacea cea adevărată este pacea sufletului, este pacea cea dinlăuntrul nostru! Sufletul îşi are şi el lipsurile lui şi cerinţele lui pe care trebuie să le ascultăm. O pace adevărată fără această ascultare a sufletului nu putem avea!»
Preot Iosif Trifa
*
Fiul meu, tu orişiunde şi oricând putea-vei face
fă de-a pururi ca să fie numai pace, numai pace,
căci pe-aceia care pace şi-mpăcare vor căuta
Dumnezeu întotdeauna fiii Lui îi va chema!
Cântarea Psalmului 120
O cântare a treptelor.
- Către Domnul strig de-a pururi
eu în strâmtorarea mea,
El mi-ascultă rugăciunea
şi-mi dă izbăvirea Sa.
- Doamne, sufletul meu scapă-l
de-orice buze care mint,
de-orice limbă-nşelătoare
iubitoare de argint.
- Ce-ţi dă El, ce-ţi dă El ţie,
limbă-nşelătoare? – fier
- de săgeţi străpungătoare,
jar aprins de ienuper!
- Vai, căci locuiesc la Meşec,
stau în corturi la Chedar,
- Lângă cei ce urăsc pacea
stat-am timp prelung şi-amar.
- Eu sunt numai pentru pace,
dar, de-ndată ce vorbesc,
ei sunt gata doar de luptă,
de război se pregătesc.
