Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 9 decembrie – Psalmul 141, v. 2: Ca tămâia să fie rugăciunea mea

9 decembrie – Psalmul 141, v. 2: Ca tămâia să fie rugăciunea mea

9 decembrie – Psalmul 141, v. 2: Ca tămâia să fie rugăciunea mea

Încă din vremea de demult, Domnul a poruncit lui Moise să facă un altar al tămâierii,

pe care nu numai la rugăciunile de dimineaţa şi seara, ci necurmat să ardă tămâie înaintea Domnului, însoţind şi îndemnând neîncetat la rugăciune (Exod 30, 1-8).

Boabele de tămâie, de forma lacrimilor, aminteau totdeauna celor care se rugau că rugăciunea, cea cu adevărat ca tămâia, trebuie să fie făcută cu lacrimi.

Mireasma tămâiei amintea că rugăciunea trebuie să fie curată şi plăcut mirositoare înaintea lui Dumnezeu.

Adică izvorâtă dintr-o inimă smerită şi nefăţarnică, fără gânduri sau păcate ascunse.

Şi să fie pentru un scop bun, mântuitor, vrednic înaintea lui Dumnezeu şi nu pentru lucruri nevrednice.

 

Fumul tămâiei, străveziu şi uşor,

prin înălţarea lui, amintea mereu închinătorilor că rugăciunile lor trebuie să aibă avânt, putere, limpezime şi sinceritate.

Focul tămâiei le poruncea ca totul să fie fierbinte şi strălucit,

atât conţinutul, cât şi forma rugăciunii,

atât inima, cât şi cuvintele celui care se ruga,

atât credinţa, cât şi cântarea ce se înalţă spre Dumnezeu…

Iar altarul şi timpul tămâierii porunceau ca rugăciunea să fie necurmată

şi să fie sfântă,

şi să fie vrednică de Dumnezeu,

şi să fie făcută cu evlavie şi cu cutremur,

şi să fie făcută de către toţi cei care stăteau în Casa Rugăciunii.

Numai înălţată în acest fel, rugăciunea noastră poate fi după dorinţa şi după cerinţele lui Dumnezeu. Şi numai o astfel de rugăciune, înălţată ca fumul jertfei lui Abel, să ne aşteptăm ca să fie bineplăcută şi bineprimită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

 

În lumina acestor gânduri dumnezeieşti, o, ce nevrednice de Dumnezeu apar multe din rugăciunile noastre.

Rugăciuni lipsite de lacrimi,

rugăciuni lipsite de mireasma unor dorinţe curate şi smerite,

rugăciuni lipsite de sinceritate, de putere şi de căldură…,

rugăciuni lipsite de cutremurul inimii

şi lipsite de statornicie, de stăruinţă, de credinţă şi de frumuseţe.

Lipsite astfel, rugăciunile noastre se lasă greoaie şi tulburi în jos, ca fumul lui Cain, în loc să se înalţe spre cer!

 

O sufletul meu şi fiul meu, nu-i deajuns numai că tu te rogi,

ci trebuie să iei bine seama şi cum trebuie să fie rugăciunea ta,

ca să ai un bun folos de ea, tu sau alţii!

Ia mai întâi bine seama ca starea ta sufletească să fie mereu ca un altar. Dar şi starea ta trupească să fie curată.

Din tăria credinţei tale, zidită puternic în Casa Domnului, să se nalţe rugăciunea ta cu toată evlavia.

Şi din frumuseţea curăţiei tale, păstrată prin ascultarea şi statornicia slujbei tale, şi din focul dragostei tale curate şi statornice să se înalţe spre Dumnezeu rugăciunile tale.

 

Ia apoi seama nu numai la ceea ce înfăţişezi şi ceri tu în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu,

ci tot aşa de atent să fii şi la felul cum te înfăţişezi cu toată fiinţa ta şi cum ceri ceea ce spui Domnului!

Nu numai sufletul tău să se înfăţişeze în chip vrednic, ci şi trupul tău să fie aşa.

Sfântul Apostol Petru, când a văzut pe Domnul la Marea Tiberiadei, după Înviere (Ioan 21, 7), s-a îmbrăcat şi s-a încins şi aşa s-a aruncat în mare, ca să alerge înaintea Domnului.

Căci nici chiar într-o împrejurare grea nu-i îngăduit să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu în chip nepotrivit trupeşte!

Dacă slujitorii Domnului trebuie să se înfăţişeze îmbrăcaţi în podoabe sfinte,

în virtuţi cu totul deosebite înaintea Sa,

apoi chiar şi cei mai neînsemnaţi închinători n-au voie să fie lipsiţi cel puţin de buna-cuviinţă şi de evlavie.

Altfel rugăciunea lor este nevrednică.

 

Preasfânt Dumnezeul Cerurilor

şi Atotputernic Împărat al Slavei,

binecuvântare veşnică Numelui Tău veşnic!

Tu, Care Te înconjori cu măreţia şi strălucirea ca şi cu o haină,

Tu, Căruia Ţi se închină strălucitele oştiri ale cerurilor

şi pe Care Te ascultă cu cutremur toate puterile

eşti vrednic şi veşnic închinat şi mărit!

Cine dintre noi, Doamne, se poate înfăţişa înaintea Ta după cum se cuvine

şi care fiinţă omenească nu se cutremură de nevrednicia ei înaintea Ta?

Care rugăciune este făcută oare după cuviinţă şi ce stare ar trebui să avem oricare dintre noi spre a fi primit de Tine?

Căci nici unul, Doamne, nu suntem vrednici…

Ci numai mila şi bunătatea Ta dacă se îndură de noi, pentru vrednicia Domnului nostru Iisus Hristos, atunci mai putem nădăjdui în mântuirea şi iertarea Ta.

De aceea, Bunule Tată Sfânt, în numele Domnului Iisus, înălţăm rugăciunile noastre

şi, pentru rugăciunile Lui, Te rugăm, să ni le primeşti, făcându-le Tu Însuţi după voia Ta,

ca să poată fi primite şi ascultate de Tine.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Dacă cineva nu se socoteşte păcătos, rugăciunea lui nu este primită de Dumnezeu.»

 

Sf. Isac Sirul

 

*

 

Dacă nu poţi cu tărie să te rogi adânc mereu,

fă-o măcar câteodată cum aşteaptă Dumnezeu:

fă măcar o dată seara şi o dată dimineaţa;

curăţia rugăciunii îţi va curăţi viaţa!

Author: Gradinaru Dragos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!