1. Prima modalitate ar putea fi „mărturia pozitivă, frumoasă – că a fi creştin înseamnă să ai o verticalitate în viaţă, să ai un punct de reper veşnic, care este Dumnezeu. Să fii cinstit. să fii corect, să iubeşti, să-ţi iubeşti semenii, să ne iubim unii pe alţii …” (Iisus Biruitorul nr. 19/2007 – Predica ÎPS Sale Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei şi al Europei de Nord la Ad. de Tineret de la Sibiu 2007).
2. O altă modalitate ar putea reprezenta exemplul Părintelui Sofronie, întemeietorul Mănăstirii Ortodoxe Essex, care în „toate cărţile scrise şi în toate predicile, n-a condamnat niciodată pe nimeni. N-a condamnat nici pe catolici, nici pe protestanţi, nici pe nimeni.
Ci el a vrut să aducă o mărturie vie, dar cu adevărat vie, despre ce înseamnă Ortodoxia, despre ce înseamnă monahismul ortodox, despre ce înseamnă spiritualitatea noastră, liturghia noastră, icoana ortodoxă, toată viaţa noastră.
Şi prin aceasta el a câştigat.
Prin aceasta s-a impus el în toată Europa…
Dragii mei, sunt sigur că dacă Părintele Sofronie ar fi fost un om care să vadă numai negativul, să-i vadă pe oameni că-s numai rătăciţi, numai să condamne, nu s-ar fi apropiat prea mulţi de el.
Cred că Hristos, Care ne iubeşte pe toţi, Se coboară în iadul nostru, Se coboară în mizeria noastră, Se coboară acolo în Occident.
Căci „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit şi Harul lui Dumnezeu”…” (ibidem)
Nelu D.
