În vremea aceea, venit-a un legiuitor la Iisus, ispitindu‑L pe El şi zicând: „Învăţătorule, ce voi face să moştenesc viaţa cea veşnică?” Iar El a zis: „În Lege ce este scris? Cum citeşti?” Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Şi i-a zis lui: „Drept ai răspuns; aceasta fă şi vei fi viu!” Iar el, vrând să se îndreptăţească pe sine, a zis: „Şi cine este aproapele meu?” Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Un om oarecare se pogora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între nişte tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu‑l, s-au dus, lăsându-l abia viu. Şi, din întâmplare, un preot se cobora pe calea aceea. Şi, văzându-l pe dânsul, a trecut pe alături. Aşijderea şi un levit. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându‑l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se, a legat rănile lui, turnând untdelemn şi vin; şi, punându-l pe dobitocul lui, l-a dus la o casă de oaspeţi şi-a purtat grijă de el. Şi a doua zi, ieşind şi scoţând doi dinari, a dat gazdei şi a zis ei: «Poartă grijă de dânsul; şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere». Deci care dintre acei trei ţi se pare a fi de‑aproape celui ce căzuse între tâlhari?” Dar el a zis: „Cela ce a făcut milă cu dânsul.” Iar Iisus a zis lui: „Mergi de fă şi tu asemenea!” (Luca 10, 25-37).
Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul”, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin” a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre” (Apoc. 1, 5).
Dar să luăm aminte! Iisus este şi astăzi Samarineanul cel Milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori şi astăzi ne ies în drumul vieţii tâlharii sufletului nostru: păcatele şi ispitele care ne rănesc sufletul! Uită-te bine, cititorule, uită-te bine că tu eşti omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ţi-a dezbrăcat sufletul de haine şi te-a lăsat „mai mort fiind”. Nu simţi tu acest lucru? De nu-l simţi, apoi tu eşti un pierdut şi azi; mâine vei muri în păcatele tale. Dar, dacă, cercetându-ţi starea ta sufletească, te vei simţi rănit de tâlharii păcatelor – şi o dată cu aceasta vei simţi şi o durere pentru rănile tale sufleteşti şi o dorinţă vie care să-ţi umple ochii de lacrimi şi să-ţi deschidă gura să strigi: „Mântuitorule Doamne, vino şi mă scoate, ridică-mă, Doamne” – atunci să ştii, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să ştii că, în chipul samarineanului din chipul de mai sus, şi asupra ta Se pleacă Domnul şi Mântuitorul Hristos cu tămăduire şi mântuire sufletească.
O, ce Samarinean milostiv şi bun este nouă Domnul! Dar tocmai această bunătate şi milostivire cere ca şi noi să fim cu milă şi iubire faţă de aproapele nostru. „Mergi de fă şi tu asemenea” – i-a zis Iisus legiuitorului; şi aşa ne zice şi nouă. Fiecare creştin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samarinean milostiv pentru durerile, lipsurile şi rănile sufleteşti şi trupeşti ale aproapelui său. Dar, durere! Războiul şi vremurile grele de acum n-au făcut samarineni, ci au umplut drumurile de gheşeftari. Doară niciodată n‑au trecut creştinii „pe alături”, pe lângă durerile semenilor, ca acei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de „tâlhari” speculanţi care dezbracă, din spatele săracilor, al văduvelor şi al orfanilor, cămaşa, ca să facă un „câştig” din lacrimile şi din suferinţele lor.
Cititorule! Te-a rănit păcatul? Strigă-L pe Mântuitorul, căci numai El te poate scăpa şi tămădui! Legea scrisă îţi arată numai păcatul, dar nu-l poate şterge, aşa precum oglinda îţi arată că eşti murdar, dar nu te poate spăla. Strigă-L pe Mântuitorul, zicând: „Doamne, iată, stau căzut în drumul vieţii. Tâlharii (ispitele şi păcatele) mi-au ieşit în cale şi m-au rănit. Rănile mă dor şi nu este cine să le lege. Puterea mi se scurge şi nu este cine să mă ridice. Fie-Ţi milă de mine, Doamne! Iartă‑mă, ridică-mă şi mă ia în «grija» Ta cea sfântă şi mântuitoare!”…
Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an / pr. Iosif Trifa, – Sibiu: Oastea Domnului, 2000
