Home Actualitatea Părintelui Iosif Trifa

Actualitatea Părintelui Iosif Trifa

Actualitatea Părintelui Iosif Trifa

Timp de mai bine de patruzeci de ani, Oastea Domnului a fost marginalizată, persecutată şi considerată de regimul necredinţei, şi nu numai de acesta, secta cea mai periculoasă, una din piedicile de necontestat „în formarea conştiinţei comuniste a maselor“, sau… o „primejdie“ pentru Biserica Neamului. Astăzi, în climatul de libertate şi democraţie, Oastei Domnului i se recunoaşte dreptul la viaţă, fiind legalizată de către Stat şi Biserica-mamă.

Totuşi mai există destui dintre aceia – mireni sau clerici – care, rămânând tributari unor complexe emotive negative formate în trecut, mai consideră şi azi această Mişcare autentic ortodoxă drept o sectă, manifestând rezerve şi suspiciuni faţă de ea. Unii îi recunosc meritele pozitive dintre cele două războiaie mondiale în asanarea morală şi spirituală a societăţii noastre; dar, azi, – cred dumnealor – iese din actualitate. Programul ei misionar nu mai satisface pe omul modern, căci, vezi, Doamne, din nou ar trebui să facem un „salt“, pentru a ne sincroniza cu viaţa culturală şi spirituală a Occidentului şi a celor de peste Ocean.

Urmând acest itinerar, unii neagă chiar legitimitatea numelui acestei Mişcări, considerând că „Hristos n-a avut «oaste», nici Sfinţii Apostoli, nici urmaşii lor… Doar, de la botez, toţi suntem ostaşi…“. Nimic mai adevărat, dar iată replica întemeietorului pământesc al Oastei Domnului: „Rămas-au toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la botez? S-ar putea, oare, spune despre cei ce se-njunghie şi se omoară pe la cârciumi că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui? S-ar putea, oare, spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile şi fărădelegile, iar de cele sufleteşti nici nu vor să audă, că sunt nişte ostaşi ai Domnului? Da! Matricola botezaţilor este plină de «ostaşi ai Domnului», dar viaţa şi lumea sunt pline de dezertători ai acestei «oştiri»“ („Ce este «Oastea Domnului»“, Ed. a 6-a, pag. 220-221).

Atât Sf. Apostol Pavel („…iar tu te luptă şi suferă ca un bun ostaş al lui Hristos“ – II Tim. 2, 3), cât şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri sau de mai târziu văd în toţi acei ce s-au angajat efectiv în lupta împotriva păcatelor pe ostaşii lui Hristos. Aceasta pentru că viaţa noastră este o permanentă şi înverşunată luptă cu păcatul din noi, care, cum zice tot Apostolul Neamurilor, „ne înfăşoară aşa de lesne“. Şi tocmai în această luptă stă frumuseţea şi motivaţia vieţii noastre pe pământ.

Alţii sunt de părere că existenţa Oastei Domnului în Biserică ar duce, treptat, la un soi de elitism şi i-ar despărţi pe credincioşi unii de alţii. Aceasta este ca şi cum ai spune că Artileria, Infanteria, Aviaţia etc. dezbină Armata Română, fărămiţând-o. Atunci, ce motivaţie ar mai avea existenţa mănăstirilor şi a atâtor asociaţii existente în sânul Bisericii Ortodoxe, atât între cele două războaie mondiale, cât şi după 1990?

Iniţiatorul Oastei a început cu trei mari fronturi de luptă: beţia, sudalma şi tabagismul. A dus o luptă neîmpăcată împotriva acestor vicii nimicitoare de trup şi suflet.

În cartea «Alcoolul – duhul diavolului», sau în «Sudalma», ori în diferite articole şi istorioare, Părintele Iosif atacă puternic aceste metereze ale iadului, repurtând biruinţe după biruinţe. Oare s-au eradicat aceste păcate în aşa fel încât lupta împotriva lor nu mai este actuală? „Tot ce clădesc Biserica şi Şcoala – zice Părintele Iosif – dărâmă cârciuma. Ca un iad cu gura căscată stă cârciuma în Ziua Domnului, aşteptând să înghită pe oameni, după ieşirea din biserică. Iese omul din biserica lui Dumnezeu şi intră în «biserica» diavolului“. (Ibid. pag. 105).

Ce să mai spunem despre faptul că, după Revoluţia din Decembrie 1989, în loc să asistăm la modernizarea satelor, vedem cum dughenizarea şi cârciumizarea lor proliferează îngrijorător, semănând ruină în toate planurile vieţii poporului nostru. Mai mult, strigător la cer e faptul că chiar unii dintre aceia care au datoria să stăvilească fenomenul negativ au devenit proprietarii zeloşii ai unor „snack-uri“, baruri şi buticuri – adevărate ambasade ale iadului înfipte în mijlocul creştinătăţii adormite.

Un tineret dezorientat, cu o morală libertină, căzut în braţele unor filozofii orientale îmbrăcate într-o haină creştină sau prăbuşit în abisurile sonore, turbulente şi ucigaşe ale muzicii rock, delicvenţa minoră, criminalitatea, sinuciderile, crimele, violurile, desfrâurile cele mai respingătoare, avorturile – nişte crime legalizate – şi alte păcate pierzătoare de suflet suflă devastator peste societatea noastră, iar noi afirmăm cu inconştienţă şi nonşalanţă că lupta împotriva păcatului nu mai este actuală. Că, „dreptul la păcat“ este o dimensiune a vieţii omului modern. Şi, în acest peisaj, cufundat în tenebrele iadului, noi mai putem susţine că misionarismul laic şi voluntariatul Oastei Domnului nu mai sunt actuale? Dimpotrivă, acum, când cei fără cruce au pornit o adevărată „cruciadă“ bine instrumentată sub toate aspectele împotriva adevărurilor noastre de credinţă, acum când „poporul piere din lipsă de cunoştinţă“, îndemnul Părintelui Iosif de a pune Biblia în mâna poporului şi de a-l îndruma în înţelegerea ei şi de a-l ajuta în trăirea ei, prin pilda sfinţilor din toate timpurile, este mai actual ca oricând.

Numai dacă ne vom întoarce la patosul misionar şi jertifitor al primilor creştini, pe care Oastea Domnului l-a reaprins şi vrea să-i întreţină vie flacăra, vom putea să asigurăm şansele de viitor ale acestei naţii.

Părintele Iosif lupta pentru o arătură mai adâncă în ogorul Bisericii iar Oastea Domnului se străduieşte, în actuala confruntare de tendinţe şi idei, să opună valurilor de fărădelegi şi credinţelor desacralizate, de import, lipsite de Hristos – o credinţă lucrătoare şi roditoare. Mirenii trebuie să-şi reia locul lor în fronturile Bisericii Străbune, pentru a da, prin exemplul vieţii lor, un răspuns duhovnicesc, de pe meterezele credinţei străbune, tuturor problemelor ce frământă viaţa societăţii româneşti de azi.

Privind prin prisma celor câteva aspecte relatate în rândurile de mai sus, Părintele Iosif, acum, la împlinirea a 110 ani de la naşterea sa, rămâne mai actual ca oricând. Iar Oastea Domnului, la 75 de ani de la înfiinţarea ei şi-a dovedit maturitatea în luptele duse până acum, demonstrând, pentru cine mai are ochi de văzut şi urechi de auzit, că este un braţ viguros şi încercat al Bisericii Neamului în care ne-am născut şi trăim şi în care avem nădejdea mântuirii şi a alesei Învieri.

Slăvit să fie Domnul!

Iisus Biruitorul, nr. 9/1998

Prof. Gheorghe Precupescu
din ”Cruce și Înviere”
Tipărită cu binecuvântarea Î. P. S. Dr. Laurenţiu STREZA Arhiepiscop de Sibiu şi Mitropolit al Ardealului
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2008

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *