Tinerii, idealişti, care se pregătesc pentru primirea darului preoției, de multe ori, în expunerea idealului lor, sunt întâmpinați de unii preoți cu cuvintele: ,, Acesta este idealism tineresc, care se spulberǎ când cobori în realitate”. Tânărul, ruşinat, de cele mai multe ori, pleacă fruntea şi nu mai zice nimic, căci, de, cel care-i spune aceste cuvinte are ,,experiență”.
Dar dacă toate acestea aduc grave răni viziunii lui idealiste, venirea în contact cu un preot, care este întruparea visului lui, îi aduce o nespusă bucurie. Idealul său se cimentează în aşa fel, încât nu-l mai pot nărui toate ironiile unor ,,mercenari ai altarului”.
Un ,,adevărat preot” este Păr. Radu Aurel, din comuna Hăghig jud. Trei-scaune. Şi-a făcut studiile teologice la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În august ce urmează se împlinesc doi ani de când e preot în comuna susnumită.
Desigur, este mâna lui Dumnezeu care trimite câte un astfel de preot în aceste părți ale Secuimii, unde elementul românesc abia se mai recunoaşte.
Conştient de ceea ce trebuie să fie un preot în asemenea împrejurări, a început să lucreze cu toată puterea de preot tânăr, plin de har şi de învățătură. A început cu adunări la ,,Casa culturală”, de două ori pe săptămână. Văzând pericolul sectar, care-l înconjură din toate părțile, în toamna trecută s-a hotărât să organizeze: ,,Oastea Domnului”.
În vacanţa de Crăciun, venind de la Bucureşti şi făcând un popas de 24 ore la Sfinția Sa, am avut fericirea să asist la adunarea Oastei. Erau încă puțini şi nu ştiau nici o cântare. Am cântat toată seara citind în ochii tuturor o fericire suprapământească şi un dar aprins de a învăţa şi ei. Și au învăţat.
În ziua de 7 Aprilie 1933, venind în vacanţa de Paşti, am poposit din nou în acea comună de pe malul străbunului Olt. Păr. Radu nu avea fixată pentru seara acea adunare. Pe la ora 6 d. m. vine un ostaş şi întreabă: ,,Domnule Părinte, nu facem puțină mişcare cu Oastea? – Ba da, dar nu ştie nimeni- Să-i înştiinţăm. – Când, la ora 8 seara, am intrat în sala de adunare, sala era plină. Bătrâni, tineri, copii, aşteptau înflăcărați venirea iubitului lor Păstor. Am rămas înmărmurit. De unde la Crăciun nu ştiau nici o cântare, acum cântau cu toții de-ţi făcea impresia unei oşti foarte vechi. Am petrecut în cântări, cuvântări şi rugăciune.
Păr. Radu îşi pregăteşte credincioşi pentru facerea legământului cu Domnul. Desface săptămânal 15 numere din foile: ,,Oastea Domnului” şi ,, Lumina Satelor”.
Dar duhul misionar, care stăpâneşte pe acest preot, nu-i permite să-şi mărginească activitatea în graniţele parohiei sale, ci îi îndeamnă la dese misiuni în comunele vecine, unde ține conferinţe şi arată cu ajutorul unui aparat de cinematograf viața Mântuitorului şi alte filme înălţătoare.
Citeam pe faţa acestui ,,adevărat preot”, fericirea convingerii că preotul ideal, aşa cum ni l-a arătat Mântuitorul, nu este o închipuire pe care omul n-o poate ajunge niciodată, ci este cea mai posibilă realitate, atunci când urmezi sfatul pe care Sf. Ap. Pavel îl dădea lui Timotei: ,,De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste, de chibzuință” (II Tim. I 6-7).
Zosim Oancea, stud. ostaş Facultatea de Teologie Bucureşti
Articol din foaia ,,Oastea Domnului”,1933 (Anul 4, nr. 18 )
