Efeseni 6, 10-17
„…având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii…”
Adevărul este unul singur, iar acela este din Hristos şi este Însuşi Hristos. De altfel, Mântuitorul a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…»”
Oamenii sinceri şi curaţi la suflet nu iubesc minciuna de nici un fel. Ce stări
fericite se pot trăi în preajma unor astfel de oameni! Cu ei nu te temi că vei fi înţeles greşit şi nu găseşti în inima lor prejudecăţi sau viclenii. Iar aceşti Oameni (cu „O” mare), care ştiu să se comporte atât de minunat faţă de semenii lor, acelaşi respect îl au şi faţă de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, ei neputând să interpreteze greşit Sfintele Scripturi, pentru că sinceritatea şi bunul-simţ merg mână-nmână cu smerenia, care le crede pe toate aşa cum ni le-a lăsat Dumnezeu prin trimişii Săi, Sfinţii noştri Părinţi şi înaintaşi, fără să ispitească taine care nu ţin de mintea omenească.
Numai în astfel de inimi curate poate să sălăşluiască Adevărul.
Putem înţelege, din cele ce ne spune Sfântul Apostol Pavel, că cel mai important lucru pentru un luptător este să fie bine încins, şi nu este altceva mai potrivit în acest sens decât Adevărul, adevărul cel unic, învăţătura sănătoasă, şi nu un adevăr oarecare sau mai multe adevăruri.
Adevărul despre care vorbim nu este cel mărturisit numai cu vorba şi în vremurile cele bune, ci este Adevărul mărturisit şi atunci când împrejur este numai minciună, atunci când El şi purtătorii Lui sunt prigoniţi în diferite feluri. Acesta este adevărul care trebuie să încingă mijlocul credinciosului luptător.
„Adevărul când îl ai,
se cunoaşte-n ochi şi-n grai…,
că-s privirile senine,
fără teamă, nici ruşine…
Adevărul când îl ţii,
drept te duci şi drept revii…,
nu ţi-s căile sucite,
ci-s curate şi sfinţite…”
(Să cântăm Domnului – „Adevărul când îl ai”)
Adevărul este o sarcină care nu poate sta pe umerii oricui şi poate fi purtat doar de cei care pot avea curajul şi curăţia sufletească necesare pentru purtarea Lui. Cum poate fi purtător al Adevărului cel oportunist şi/sau fricos, acela care tremură la orice adiere de vânt şi este în stare să trădeze sau să vândă pe oricine, numai să-şi scape pielea?
„…Adevărul când îl spui,
n-avea frica nimănui…
orişicine-ar fi să-l ştie,
apără-l cu vrednicie…” (ibidem)
Avem atâtea mărturii frumoase despre cei care au ştiut să ţină Adevărul sus, în faţa tuturor, ajungând să-şi dea şi viaţa pentru El: începând cu Sfinţii Apostoli, continuând cu martirii primelor veacuri creştine, apoi cu cei care au apărat adevărul împotriva celor care strâmbau dreapta credinţă, unora tăindu-li-se limba, pentru ca să nu mai vorbească, sau mâna dreaptă, pentru a nu mai putea să scrie, sau fiind chiar ucişi de cei care-şi ziceau creştini. Dar toţi aceştia le-au primit pe toate cu seninătate, mulţumind lui Dumnezeu că au avut prilejul să-L mărturisească în felul acesta.
Şi lanţul acesta minunat a continuat până la noi, fiind împodobit cu atâţia eroi care, de dragul adevărului şi urând minciuna de orice fel, au luat atitudine, pentru a arăta lumii întregi în ce să creadă şi cum trebuie să creadă.
Datorită lor, avem noi astăzi această credinţă curată şi minunată; datorită jertfei lor, avem Sfânta Scriptură pe masa noastră şi ne putem ruga sau cânta Domnului.
Pentru dragostea faţă de Adevăr şi pentru crucea purtată în numele Lui, toţi aceştia au primit cununa binemeritată în ceruri, după cum încheie cântarea:
„…Adevărul când iubeşti,
asculta-l-vei până eşti…,
cât îl vei urma întruna,
el ţi-e crucea, el cununa…” (ibidem)
Ei s-au dus la Dumnezeu ca să-şi ia cununa, dar ne aşteaptă şi pe noi ca să călcăm pe urmele lor, ca vrednici urmaşi ai Domnului şi ai lor, eliberaţi de orice teamă şi cunoscând adevărata libertate pe care ne-o dă Adevărul, după cum zice Mântuitorul: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).
Slăvit să fie Domnul!
Mihăluţă ALECU
