din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti
„Să învie Dumnezeu, să se ruşineze vrăjmaşii şi să fugă de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El” (Ps 67, 1).
Prea iubiţi fraţi şi surori întru Domnul!
De câte ori noi ne adunăm în chipul acesta, de atâtea ori luptăm pentru Domnul. Eşti un om tăcut, o femeie care numai la luptă nu te gândeşti, care nu poţi ucide nici măcar un gândac. Cu toate acestea, eşti un luptător. Fără să te gândeşti, fără să cauţi aceasta, tu totuşi te lupţi.
Toţi cei ce se adună mărturisind pe Domnul, bucuroşi că se pot vedea cu alţii care au aceeaşi dorinţă, toţi cei ce se adună ca să cânte laude Domnului, să se îmboldească a făptui lucrurile Domnului, oricât ar fi ei de potoliţi şi de dulci în vorbele şi gândurile lor, sunt tot nişte luptători.
Doar omul nu se luptă numai cu armele. Ba am putea spune, fără a greşi, că cel ce se luptă cu armele este mai slab decât cel ce se luptă cu duhul. Da, noi avem armele duhului şi prin aceasta, suntem şi noi luptători şi putem fi mai tari decât cei ce se luptă cu armele.
La începutul începuturilor, creştinii au fost pe lume foarte puţini. În ziua Rusaliilor, când apostolii s-au ridicat în Ierusalim să-L propovăduiască pe Domnul, erau numai ei şi puţini alţi câţiva creştini. Domnul Hristos i-a avut pe cei 12 apostoli şi apoi pe alţi 70, împrăştiaţi în largul ţării evreieşti.
În ziua Rusaliilor, erau la un loc numai cei 12 apostoli, iar dintre ceilalţi numai câţiva. Cu toate acestea, Sf. Apostol Petru, plin de Duhul Sfânt, s-a ridicat şi a vorbit în faţa mulţimii care-L răstignise pe Domnul. Vrăjmaşii de mai nainte ai Domnului erau acolo de faţă. Au încercat să-i oprească pe apostoli şi le-au spus să nu mai propovăduiască. Cu toate acestea, Sfinţii Petru şi Ioan au răspuns neînfricaţi: „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4, 20).
Ei stăteau în clipa aceea ca o tabără înaintea altei tabere. Nu se temeau de ea. Stăteau împotriva ei. Nu se supuneau ei.
Nu erau prin aceasta nişte luptători ?
Nu aveau arme pipăite, dar avea bărbăţia credinţei; şi luptător fără bărbăţie nu se află. Acela poate avea arme cu el, dar nu-i sunt de nici un folos dacă nu are şi bărbăţia. De aceea, puterea de luptător se trage din suflet, nu din armă. Sufletul este cel ce mânuieşte şi arma. Dacă ai bărbăţia sufletului şi ţii piept cu ea, tu eşti luptător.
În felul acesta, fraţilor şi surorilor, creştinii pot fi şi ei luptători, fără a purta arme cu ei.
Voi v-aţi, adunat aici fără gând de vreo luptă. Fiecare din noi este plin de drag şi bunăvoinţă către semenul său. Oricare din voi este gata să sară în ajutorul fratelui. Toţi sunteţi plini de inimă de a nu-l vătăma cu nimic pe fratele vostru, ci a face toate chipurile pentru ca să-l aduceţi la acelaşi gând al credinţei şi să se bucure şi el împreună cu voi.
Este acesta felul luptătorului? Nu, ferească Dumnezeu! Luptătorul este un om care se împotriveşte cuiva, care stă neabătut în faţa cuiva.
Atunci cum sunteţi luptători voi, că nu aveţi pe nimeni împotrivă şi nici nu vă gândiţi să păşiţi împotriva cuiva ?
Şi cu toate acestea, iar mă întorc la vorba de la început: şi voi sunteţi luptători, fraţilor şi surorilor întru Hristos. Pe negândite şi pe neştiute, cu bunătatea şi dragostea în suflet, tot luptători sunteţi şi, fără să ştiţi, tot staţi împotriva cuiva.
Se înţelege că staţi nedumeriţi şi vă întrebaţi: Dar împotriva cui stăm noi, că nu vedem pe nimeni în faţa noastră? Suntem numai noi între noi, în mare şi frumoasă adunare, bucuroşi de a ne vedea cât de mulţi suntem, de a putea cânta Domnului şi a spori puterile noastre, de a umbla pe căile Lui.
va urma
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
