Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu. Cronologie în contextul istoric al Ţărilor Române

Viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu. Cronologie în contextul istoric al Ţărilor Române

Viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu. Cronologie în contextul istoric al Ţărilor Române

1654 – Naşterea lui Constantin, fiul lui Papa (Pavel) Brâncoveanu – boier din familia Craioveştilor şi descendent al Basarabilor – şi al Stancăi, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino.

1669 – Congregaţia De Propaganda Fide le cere misionarilor săi care activau pe teritoriul fostului regat maghiar să lase neatinsă tradiţia liturgică răsăriteană, insistând doar pe unirea în credinţă a ortodocşilor cu Roma. Acest lucru presupune acceptarea validităţii celor patru puncte doctrinare la care se face referire în actul de unire semnat la Florenţa în 1439 (primatul papal, Filioque, purgatoriul, azima). (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea. Unirea cu Biserica romană în Istoria Transilvaniei, vol. II, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007, p. 379)

1674– Constantin Brâncoveanu se căsătoreşte cu Marica, fiica lui Neagoe din Popeşti, nepoata lui Antonie-Vodă.

Boierul Constantin Brâncoveanu şi mama sa dau Mânăstirii Brâncoveni un sat împreună cu heleşteul lui.

1678 – Şerban Cantacuzino, unchiul lui Brâncoveanu, este numit de către turci în scaunul Ţării Româneşti. Momentul este echivalent cu intrarea într-o nouă etapă politică, prin pedepsirea cruntă de către domn a adversarilor săi.

1679 – Constantin Brâncoveanu devine agă şi apoi ispravnic al oraşului Bucureşti.

1680 – Şerban Vodă reuşeşte să impună ca mitropolit al Transilvaniei pe Sava Brancovici, fratele lui Gheorghe Brancovici, prietenul voievodului. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu. Viaţa.Domnia. Epoca, ed. a II-a, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014, p. 189.)

1682 – Constantin Brâncoveanu devine mare spătar şi dăruieşte Mânăstirii Bistriţa o Evanghelie ferecată.

1683 – Alianţa austro-poloneză iese biruitoare în confruntarea cu otomanii care se aflau sub zidurile Vienei. Spătarul Constantin Brâncoveanu isprăveşte zidirea bisericii de la Potlogi, aproape de Târgovişte, şi reface turnul Mânăstirii Bistriţa.

1684 – Crearea Ligii Sfinte, alianţă prin care Austria, Polonia, Veneţia şi Statul papal se obligă să se ajute reciproc împotriva Turciei şi să nu încheie pace în mod separat. După trei ani, în alianţă va intra şi Rusia. Legăturile dintre Şerban Cantacuzino (1678-1688), domnul Ţării Româneşti, şi împăratul Leopold se intensifică. Din cauza faptului că aceste relaţii erau mijlocite de contele Csaky, trimisul imperial în Balcani, şi de iezuitul francez Antoine Dunod, agentul Vaticanului, stat care de altfel avea un rol foarte important în politica vieneză, Şerban Vodă era totuşi circumspect, temându-se că o apropiere prea mare de Habsburgi va încuraja Vaticanul să ceară unirea ortodocşilor cu Roma. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 60.) Neîncrezător în politica anexionistă a Poloniei, Ştefan Petriceicu, domnul Moldovei, trimite o solie la Moscova în frunte cu mitropolitul Dosoftei pentru a tatona terenul.

1685 – Constantin Cantemir devine domn în Moldova, cu sprijinul lui Şerban Vodă

1686 – La unele curţi europene se vorbea despre o alianţă între Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, în faţa ameninţării comune: otomanii, la sud şi austriecii, la apus. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 60-61.)
1686 – 1687 – În urma bătăliilor de la Buda şi Mohacs, imperialii recuperează teritoriile maghiare stăpânite de turci timp de un veac şi jumătate.
1687 – Constantin Brâncoveanu urcă pe cea mai înaltă treaptă a dregătoriilor de stat, devenind mare logofăt. În urma tratatului de la Blaj, încheiat între austrieci şi principele Mihail Apafi, 12 oraşe transilvănene se obligă să întreţină armatele habsburgice.

1687-1688 – Contele Csaky şi iezuitul Dunod vin din nou la Bucureşti pentru a-l determina pe Şerban Vodă să lupte deschis împotriva Imperiului Otoman, care, după părerea lor, urma să se prăbuşească. Domnitorul muntean trimite de două ori ca sol în Rusia pe Isaia, arhimandritul Mânăstirii athonite a Sf. Ap. Petru şi Pavel, cu scopul de a fi susţinuţi în războiul antiotoman. La întoarcere, arhimandritul este prins de austrieci şi întemniţat timp de doi ani, fiind eliberat doar la intervenţia guvernului rus.

1688 – Apare Biblia de la Bucureşti, cunoscută şi sub numele de Biblia lui Şerban, tradusă de fraţii Radu şi Şerban Greceanu. Logofătul Constantin Brâncoveanu este trimis pentru negocieri în tabăra armatei austriece care, sub conducerea generalului F. Veterani, intrase în Ţara Românească pentru a-l forţa pe Şerban Vodă să o aservească Austriei. Moartea domnitorului Şerban Cantacuzino prilejuieşte alegerea ca domn, cu sprijinul stolnicului Constantin Cantacuzino şi a marelui spătar Mihai Cantacuzino, fraţii lui Şerban Vodă, a nepotului lor, logofătul Constantin Brâncoveanu. După cum mărturiseşte el însuşi, Brâncoveanu nu şi-a dorit domnia, dar a acceptat-o ca pe un jug şi pentru evitarea numirii unui domn străin. La înscăunare, boierii aprobă întru totul jurământul pus să se citească de către noul domn, care nu era altceva decât legământul de fidelitate faţă de domnitor. Alegerea sa este recunoscută la Constantinopol, unde rugămintea solilor a fost însoţită de mulţi bani. În schimb, la Viena nu este bine primită, din cauza amânării negocierilor bilaterale şi pentru că Brâncoveanu era recunoscut ca vajnic apărător al românilor transilvăneni. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 194-195; 198-199) Noul voievod muntean termină zidirea paraclisului de la Mogoşoaia Stările privilegiate din Transilvania acceptă protecţia imperială a Austriei o dată cu denunţarea suzeranităţii otomane.

1689 – În urma nemulţumirilor legate de politica moderată a lui Constantin Vodă faţă de Viena, generalul austriac Heissler ocupă Bucureştii şi cetatea Târgovişte, dar neaflând sprijin din partea boierilor munteni şi în faţa ameninţării tătarilor se retrage, după numeroase jafuri. O comisie condusă de cardinalul Leopold Kolonich propune, ca soluţie de regenerare a catolicismului pe teritoriul Ungariei, unirea bisericească. Iosif de Camillis este numit vicar apostolic pentru „grecii” din dieceza Muncaci şi din Ungaria.

1690 – Constantin Vodă pune piatra de temelie a Mânăstirii Hurezi, cel mai mare ansamblu de arhitectură medievală conservat în Ţara Românească. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II-a, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 214) Oastea munteano-tătară intră în Transilvania, la propunerea Porţii, pentru a impune ca principe pe Emerik Tokoly. Întâmpinaţi de imperiali la Zărneşti, aceasta repurtează o victorie fulgerătoare.

Apare, tipărit din porunca lui Constantin Vodă, Manualul împotriva schismei papistaşilor, alcătuit de Maxim Peloponesianul, elevul lui Meletie Pigas, carte care se va împărţi gratuit ortodocşilor. Din acelaşi îndemn, vede lumina tiparului, o altă lucrare, de data aceasta contra calvinismului, subintitulată Manual în contra rătăcirii calvine, alcătuit de patriarhul Dositei al Ierusalimului.

Încheirea unui tratat secret, rămas inactiv, între trimişii lui Constantin Cantemir, domnul Modovei, şi austrieci, prin care Moldova renunţa la protecţia Porţii şi intra în sfera de influenţă imperială.

Episcopia ortodoxă a Maramureşului este reactivată prin hirotonirea, cu sprijinul principelui calvin Apafi, a lui Iosif Stoica, în scopul de a zădărnici eforturile lui Iosif de Camillis de a cuprinde acea regiune în arealul unirii cu Roma. (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania…, p. 381)

1691 – Domnitorul muntean reia relaţiile diplomatice cu Viena, deşi încrederea de care se bucura acum în faţa imperialilor scăzuse. Una din caracteristicile politicii lui Brâncoveanu faţă de austrieci era aceea de a apăra integritatea Bisericii Ortodoxe împotriva tendinţelor catolicizante ale Vaticanului, susţinute de iezuiţii atât de influenţi în politica externă a Curţii de la Viena. El nu concepea închinarea ţării către imperiali atâta vreme cât turcii nu erau izgoniţi din Balcani şi nu primea garanţii că atât Austria, cât şi Vaticanul, nu se vor amesteca în politica internă a Ţării Româneşti şi în viaţa religioasă a românilor. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 225)

Emiterea Diplomei leopoldine care va servi drept constituţie a noii provincii transilvane prin recunoaşterea uniunii celor trei naţiuni medievale (uniotrium nationum) şi a statutului religiilor recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană.

La tipografia mitropolitană apare lucrarea Mărgăritare a Sfântului Ioan Gură de Aur, în traducerea fraţilor Radu şi Şerban Greceanu. Constantin Vodă dăruieşte mânăstirii Hurezi satul cu acelaşi nume.

Constantin Brâncoveanu îl aduce în ţară pe tânărul tipograf Andrei din Iviria, care va deveni mai târziu cunoscutul mitropolit Antim.

1692 – Emiterea Patentei leopoldine care stipulează că preoţii uniţi sunt egali în drepturi şi imunităţi cu cei romano-catolici, fapt care demonstrează că unirea bisericească devenise pentru imperiali o problemă de stat. Actul dădea un imbold serios mişcării de unire. (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania…, p. 381)

Construirea bisericii Oţetari din Bucureşti.

1692 – Teofil devine mitropolit al Transilvaniei, numit în funcţie sub tradiţionalele condiţii calvinizante.

1693 – Sfinţirea bisericii Mânăstirii Hurezi, un monument al artei brâncoveneşti.

Apare Evanghelia greco-română, realizare tipografică de seamă a tânărului tipograf Antim.

1693-1695 – Domnia lui Constantin Duca, ginerele lui Constantin Brâncoveanu, care susţinea ideea ieşirii Moldovei din sistemul stăpânirii turceşti şi a intrării în alianţa cu Rusia. (Pompiliu Teodor, Monarhia feudală (1601-1716) în Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 273)

1694 – La îndemnului învăţatului stolnic Constantin Cantacuzino, Constantin Vodă pune bazele învăţământului superior din Ţara Românească, organizând în incinta Mânăstitrii Sfântul Sava din Bucureşti o şcoală cu limba de predare greaca modernă, cunoscută sub numele de Academia domnească. Organizată după model occidental, Academia primea şi studenţi străini, greci, sârbi, albanezi, care erau bursierii şcolii. Prin acest gest, se vădeşte intenţia domnului de a contribui la pregătirea elementelor antiotomane din Balcani. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 413-414; 421-422)

Talentatul tipograf şi călugăr Antim Ivireanul organizează o tipografie la Mânăstirea Snagov, cu sprijinul voievodului muntean.

Încheierea restaurării curţii domneşti de la Târgovişte, reşedinţa de vară a lui Constantin Brâncoveanu.

1695 – Constantin Brâncoveanu primeşte titlu de principe al Imperiului Austriac, cu titlul de Illustrissimus. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, Ed. Saeculum I. O., Bucureşti, 2014, p. 62)

Spătarul Mihai Cantacuzino încheie zidirea bisericii Mânăstirii Sinaia.

1695-1700 – Prima domnie a lui Antioh Cantemir în Moldova, domnitor decis să iasă, cu sprijnul Rusiei, din sfera dominaţiei otomane. (Pompiliu Teodor, Monarhia feudală…, p. 273)

1696 – Constantin Vodă rezideşte Mânăstirea Mamul din Oltenia, veche ctitorie a Buzeştilor.

1697 – Sinod de unire întrunit la Alba Iulia sub conducerea mitropolitului Teofil, prin care ortodocşii acceptă cele patru puncte doctrinare impuse de catolici.

Bazându-se pe cercetările istoricilor Ştefan Lupşa şi Silviu Dragomir, Pr. Prof. Mircea Păcurariu contestă istoricitatea sinodului; între argumentele aduse se numără: absenţa superintendentului calvin de la sinod, falsificarea semnăturii ierarhului, decalajul între lucrările sinodului şi semnarea documentelor, folosirea unei titulaturi netradiţionale în ceea ce-l priveşte pe mitropolitul ortodox. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 291-292)

Se încheie zidirea bisericii Mânăstirii Adormirii Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, ctitorie a lui Constantin Vodă şi a unchiului său, spătarul Mihai Cantacuzino.

Episcopul Mitrofan de Buzău, ucenicul Mitropolitului Dosoftei, publică un Triod slavon cu fragmente în româneşte, Mineiele, traduse de Radu Greceanu, cu tipicul, paremiile şi sinaxarul în limba română, ceea ce a constituit pentru acea vreme o adevărată revoluţie culturală. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 102-103)

La tipografia de la Snagov, egumenul Antim tipăreşte Antologhionul grecesc.

Tot la Snagov apare Manualul despre câteva nedumeriri şi soluţiuni a lui Ioan Cariofil, carte de controversă teologică scrisă la cererea stolnicului Constantin Cantacuzino. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 143)

Constantin Brâncoveanu ctitoreşte biserica din Făgăraş.

Marea bătălie de la Zenta, în urma căreia austriecii, sub conducerea lui Eugeniu de Savoia, repurtează o victorie strălucită contra turcilor.

1698 – Realizând că Imperiul Otoman se află în declin şi că austriecii urmăresc doar expansiunea teritorială, Constantin Brâncoveanu face propuneri Rusiei în vederea unui război antiotoman. Guvernul rus n-a dat curs propunerii voievodului, deoarece Rusia era angajată în tratative cu otomanii în cadrul negocierilor de la Karlowitz.

Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei îl hirotoneşte ca întâistătător al ortodocşilor din Transilvania pe Atanasie Anghel. Noul mitropolit este pus să semneze un îndreptar dogmatic, liturgic şi canonic alcătuit de patriarhul Dositei al Ierusalimului şi de mitropolitul muntean. Ca şi înaintaşii săi, noul ierarh primeşte din partea voievodului multe daruri, numeroase veşminte şi cărţi, precum şi înnoirea ajutorului anual de 6000 de bani. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 292-293)

Din porunca domnitorului muntean, se zideşte clopotniţa Mitropoliei, care există şi astăzi.

Reconstruirea bisericii Sfântul Dimitrie din Târgovişte.

Începerea zidirii palatului de la Potlogi, unul din monumentele artei brâncoveneşti, care se păstrează şi astăzi.

Dieta Transilvaniei ordonă efectuarea unei anchete în rândul ortodocşilor, cu scopul de a scoate la iveală cu care dintre cele patru religii recepte vor să se unească.

Cardinalul Leopold Kollonich adresează un „manifest” către preoţii ardeleni, prin care preciza că se vor bucura de privilegiile preoţimii catolice doar aceia care vor recunoaşte cele patru puncte doctrinare „florentine” (primatul papal, azima, Filioque, purgatoriul). (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 293)

Sinodul ortodox întrunit la Alba Iulia, în vederea perfectării unirii cu Roma, emite „Manifestul de unire”. Pr. Prof. M. Păcurariu contestă validitatea actului şi istoricitatea sinodului, pe baza următoarelor argumente: diferenţa flagrantă de fond dintre textul primei pagini, redactat în româneşte, care defineşte unirea mai mult ca un act de lealitate faţă de împărat şi textul celei de-a doua pagini, scris în latineşte, care se referă la acceptarea „din insuflare dumnezeiască” a întregii doctrine catolice, mai ales a celor patru puncte; absenţa semnăturii mitropolitului; aspectul formal al documentului care nu are caracteristicile unui act redactat în cadrul unui sinod; faptul că protopopul secretar al sinodului nu iscăleşte ca de obicei alături de mitropolit, ci în rând cu ceilalţi protopopi; transcrierea în latineşte a denumirii localităţilor de reşedinţă a protopopilor este plină de greşeli. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 296-297)

1699 – Pacea de la Karlowitz, prin care turcii recunosc încorporarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, cu condiţia ca austriecii să nu mai ridice pretenţii asupra Ţării Româneşti şi a Moldovei. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 249)

Constantin Vodă scoate din ruină biserica domnească de la Târgovişte, împodobind-o cu pictură nouă.

Se tipăreşte la Snagov Mărturisirea credinţei ortodoxe şi expunerea despre cele trei vârste, scrisă în limba greacă de Ioan Comnen, dedicată voievodului muntean.

Se încheie zidirea Mânăstirii Colţea, ctitoria spătarului Mihai Cantacuzino.

Trimis la Bălgrad de Constantin Vodă la cererea mitropolitului Atanasie, meşterul tipograf Mihai Iştvanovici tipăreşte o Bucoavnă.

Constantin şi Ştefan, primii doi fii ai lui Constantin Brâncoveanu, pun piatra de temelie la biserica nouă din Brâncoveni.

În Chiriacodromionul, carte de învăţătură pentru duminici şi sărbători, apărut la Bălgrad, domnul muntean era pomenit ca „luminător al credinţei pravoslavnice” şi se asigura că în Biserica Ortodoxă din Transilvania nu s-a introdus nici o inovaţie dogmatică. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 79)

Apare, la Snagov, lucrarea polemică a lui Maxim Peloponesianul, Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papiştaşilor, în care se combăteau cele patru puncte „florentine”.

Printr-o nouă diplomă, Curtea de la Viena răspunde oficial solicitării promotorilor români ai unirii de a se recunoaşte legal egalitatea de statut a preotului unit cu cel romano-catolic.

1700 – Constantin Duca este readus, cu sprijinul lui Brâncoveanu, în scaunul domnesc de la Iaşi, însă urmează o politică diferită de cea a domnitorului muntean.

Constantin Vodă dăruieşte Mitropoliei transilvănene moşia Merişani din judeţul Argeş, pentru a-l determina pe mitropolitul Atanasie să nu sfâşie unitatea religioasă a românilor. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 444)

În aceeaşi perioadă, Constantin Vodă ctitoreşte Mânăstirea Sâmbăta de Sus.

Domnul muntean dăruieşte bisericii Sfântul Nicolae din Târgovişte un clopot turnat în Apus.

Sinod de unire cu Roma la care participă 54 de protopopi din Transilvania şi Maramureş, fiecare însoţit de către doi preoţi şi trei mireni. Pr. Prof. M. Păcurariu afirmă că sinodul este o invenţie istoriografică a iezuitului Baranyi Pal, care a trimis, în numele mitropolitului Atanasie, un manifest către preoţi, anuntându-i despre hotărârile unioniste luate la pretinsul sinod. Între dovezile contra istoricităţii sinodului se numără: nemenţionarea lui în nici un izvor contemporan, pomenirea participării la sinod a clerului şi mirenilor din Maramureş, deşi se ştie că ei n-au fost implicaţi în problema uniaţiei. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 300-301)

1701 – Mitropolitul Atanasie Anghel semnează la Viena actul de unire cu Biserica Romei, demers care poate fi socotit actul de naştere a Bisericii unite din Transilvania, dependentă de arhiepiscopul romano-catolic de Esztergom, şi actul de încetare a existenţei Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei pentru o lungă perioadă de timp.

Diploma leopoldină emisă cu ocazia semnării la Viena a actului de unire cu Roma prevedea între altele: instiuirea instituţiei „teologului” iezuit cu scopul de a controla tot ce face noul conducător al uniţilor din Transilvania, interzicerea corespondenţei cu Ţara Românească, dreptul împăratului de a numi episcopii. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 303)

Curtea de la Viena acceptă formal revendicarea românilor ca laicii uniţi să aibă dreptul de a participa la viaţa publică. Actul va rămâne literă moartă din cauza angajamentului luat de împărat faţă de Stările transilvănene majoritar protestante. (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania…, p. 389)

Poziţia lui Constantin Vodă faţă de unirea ortodocşilor transilvăneni cu Roma a fost una de opoziţie. Lupta antiunionistă a fost dusă de Pater Ianoş, un negustor transilvănean bogat, susţinut de domnul muntean, alături de Teodor Dindar, secretatul lui Brâncoveanu, şi de David Corbea, ambasadorul domnesc de mai târziu pe lângă ţarul Petru I. În urma intervenţiilor repetate ale domnului muntean la Viena, împăratul a emis două diplome prin care se interzicea forţarea românilor de a trece la Biserica unită. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 255, 269)

Patriarhul Calinic al Constantinopolului, patriarhul Dositei al Ierusalimului şi mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei îl anatematizează pe Atanasie Anghel, noul episcop al uniţilor. Uniaţia a reprezentat şi o rupere a legăturilor culturale şi religioase dintre Transilvania şi Ţara Românească. Chiar oamenii cardinalului Kolonich mărturiseau că prin ruperea acestor legături s-a înlăturat o primejdie politică, aceea a influenţei pe care domnul muntean ar fi putut s-o exercite mai departe în Ardeal. (Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu în vol. Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 166-167)

Constantin Vodă iniţiază o reformă fiscală prin generalizarea sistemului ruptorii la întreaga populaţie. Ea putea fi plătită numai în bani, în patru rate, şi constituia un avantaj nu numai pentru că era o dare fixă, ci şi pentru că permitea un răstimp pentru strângerea sumelor respective. Darea se stabilea pe cap, nu şi pe bucate. Cu toată strădania iniţiatorului ei, reforma n-a putut fi aplicată constant din cauza fluctuaţiilor pretenţiilor turceşti. Analizată prin prisma destinaţiilor băneşti, politica fiscală a voievodului muntean se prezintă ca o luptă permanentă pentru asigurarea importantelor sume cerute de Poartă. Datele statistice existente atestă faptul că din sumele încasate de vistierie trei sferturi reveneau Porţii Otomane, şi numai un sfert se cheltuia în ţară. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 158-159; 161)

La porunca lui Constantin Vodă, ieromonahul Antim de la Snagov tipăreşte un Liturghier greaco-arab, prima carte ortodoxă cu caractere arabe. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 143)

Apare, în limba greacă, lucrarea eruditului Sevastos Kymenitis, directorul Academiei domneşti, intitulată Eortologion, în care se tratează probleme legate de cronologie şi sărbători.

Constantin Vodă ctitoreşte biserica din Ocna Sibiului.

1702 – Brâncoveanu trimite la Moscova pe David Corbea, în fruntea unei solii, cu scopul de a-i transmite ţarului Petru I că muntenii, sârbii şi bulgarii sunt gata să susţină un război al Rusiei contra otomanilor. Propunerea nu a găsit ecoul dorit, deoarece ruşii obţinuseră unele privilegii de la turci şi nu erau dornici de a începe un război.

Apare la Bucureşti, Cuvântul panegiric la cel întocmai cu Apostolii, marele Constantin, întocmit de către Ştefan Brâncoveanu.

La tipografia domnească de la Bucureşti este tipărit Cuvântul panegiric la Ştefan, întâiul mucenic al lui Hristos alcătuit de către Ştefan Brâncoveanu.

Din îndemnul voievodului Constantin, ieromonahul Antim de la Snagov tipăreşte un Ceaslov greco-arab.

Constantin Vodă finalizează zidirea bisericii Sfântul Ioan Grecesc din Bucureşti şi a palatului de la Mogoşoaia.

1703 – La uneltirile lui Alexandru Mavrocordat, mare dragoman al Porţii Otomane, Constantin Vodă este chemat la Adrianopol, unde prin mari sume de bani şi printr-o diplomaţie abilă reuşeşte să primească numirea ca domn pe viaţă.

Tot acum turcii decid mărirea haraciului de la 280 de pungi la 520, sumă extrem de ridicată, redusă ulterior cu 60 de pungi.

Antim Ivireanul tipăreşte la Bucureşti Cuvântul panegiric la preamărita Adormire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, alcătuit de Ştefan Brâncoveanu.

Ştefan Brâncoveanu, învăţatul şi evlaviosul fiu al domnului muntean, duce la bun sfârşit construirea schitului Sfântului Ştefan, care aparţine Mânăstirii Hurezi. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 103)

La Bucureşti se tipăreşte prima ediţie a Noului Testament din Ţara Românească, pe baza textului apărut la Alba Iulia în 1648. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 144)

La Bucureşti apare, în limba greacă, Învăţătura dogmatică a Preasfintei Biserici Răsăritene şi Universale a lui Sevastos Kymenitis.

În Transilvania izbucneşte o puternică răscoală antihabsburgică condusă de Francisc Rakoczy, adept al politicii franceze în zonă, motiv care l-a făcut pe Constantin Vodă să adopte, faţă de acest conflict, o politică de expectativă. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 272)

1703-1705 – Prima domnie a lui Mihail Racoviţă, protejat al lui Constantin Vodă, adept al alianţei cu ţariştii în scopul eliberării Moldovei de sub dominaţia otomană. (Pompiliu Teodor, Monarhia feudală…, p. 273)

1704 – Antim Ivireanul publică Apostolul în limba română. La tipografia din Bucureşti apare Cuvântul la patima cea mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om, alcătuit de Radu Brâncoveanu.

Constantin, fiul cel mare al voievodului munntean, traduce din greaca veche în cea modernă şi publică Vieţile paralele greceşti şi romane ale lui Plutarh.

1705 – Antim Ivireanul, egumenul de la Snagov, devine episcop de Râmnic, unde, în acelaşi an, va tipări Învăţătura pe scurt despre Taina Pocăinţii.

Tipograful Antim publică Evanghelia în limba română, moment hotărâtor în introducerea limbii române în cult.

Se încheie zidirea Mânăstirii Hurezi, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, un adevărat complex monastic, care pe lângă biserică cuprindea paraclisul, bolniţa şi două schituri.

Spătarul Mihai Cantacuzino reconstruieşte din temelie mânăstirea Sinaia.

1705-1707 – A doua domnie a lui Antioh Cantemir, în Moldova.

1706 – La Râmnic, tipograful Mihail Iştvanovici publică Cuvântul panegiric la Sfântul Nicolae, întocmit în greceşte de Radu Brâncoveanu.

Prima tipografie arabă cu sediul la Alep – instalată cu sprijinul voievodului muntean, socotit urmaş al împăraţilor bizantini şi protector al Răsăritului ortodox – scoate cea dintâi Psaltire arabă. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, 115-116) Se finalizează la Bucureşti, una din cele mai importante ctitorii ale domnului Brâncoveanu, Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Constantin Vodă zideşte biserica şi curtea brâncovenească de la Doiceşti, foarte aproape de Târgovişte.

La tipografia de la Râmnic, apare Evhologhinul sau Molitfelnicul, în două volume: cel dintâi, un Liturghier, cel de-al doilea, Molitfenicul propriu-zis, primele ediţii din Ţara Românească. Această carte este un caz nemaiîntâlnit în istoria vechilor tipărituri bisericeşti. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, p. 145-146)

1707 – Constantin Vodă demite pe bătrânul boier Mihai Cantacuzino, unchiul său, din funcţia de mare spătar, înlocuindu-l cu Toma Cantacuzino. Măsura va fi una din cauzele înrăutăţirii raporturilor dintre domn şi Cantacuzini.

Sfinţirea bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, importantă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Resfinţirea bisericii Mânăstirii Cozia, repictată cu susţinerea lui Constantin Brâncoveanu, sub îngrijirea artistică a episcopului Antim de la Râmnic, cel mai priceput arhiereu în cele ale artei. (Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, 103)

1707-1709 – A doua domnie a lui Mihail Racoviţă, în Moldova. 1709 – Bătrânul mitropolit Teodosie moare, nu înainte de a lăsa, cu limbă de moarte, numele urmaşului: episcopul Antim al Râmnicului. Acesta va fi ales mitropolit al Ungrovlahiei.

Constantin Vodă duce la bun sfârşit reconstruirea din temelii a Mânăstirii Sfântul Sava.

Victoria de la Poltava contra suedezilor dădea ţarului Petru I posibilitatea de a se angaja pe frontul de sud, împotriva turcilor. Prin tratatul secret încheiat cu Moscova, Constantin Vodă se angaja să adune o oaste de 30. 000 de oameni şi să ridice la luptă pe sârbi şi bulgari. În schimbul acestui valoros ajutor el cerea independenţa Ţării Româneşti şi garantarea domniei pe viaţă.

1710 – Dimitrie Cantemir devine domn al Moldovei la propunerea hanului tătar, cu scopul de a-l spiona pe Brâncoveanu şi de a aplica o politică proturcească.

La tipografia de la Târgovişte se imprimă lucrarea Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor, un mic catehism alcătuit de Mitropolitul Antim şi o Psaltire românească.

1711 – Înfrângerea trupelor moldo-ruseşti de către turci, la Stănileşti. Domnitorul muntean rămâne neutru în acest conflict, punând în practică obişnuita sa politică de expectativă. Concentrează o tăbără la Albeşti, aproape de Urlaţi, pentru a vedea deznodământul confruntării. Este trădat, însă, de spătarul Toma Cantacuzino, comandantul armatei sale, care în înţelegere cu Mitropolitul Antim, cu Mihai şi Constantin Cantacuzino, trece de partea ruşilor.

Ţarul Petru I îl acuză pe Brâncoveanu de trădare, pentru că n-a intervenit în luptă şi pentru că nu a dat provizii ruşilor, deşi primise bani pentru a le pregăti. Însă, lucrurile nu au stat aşa deoarece Brâncoveanu nu i-a chemat pe ruşi împotriva turcilor, ci aşteptat finalul luptei. Dacă biruia ţarul, îi lăsa, de nevoie, intrarea liberă în Ţara Românească, de biruiau turcii, se supunea altei fatalităţi neînlăturate. Singurul lui gând a fost acela de a păstra ţara întreagă. (Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, p. 162-163)

Depunerea lui Dimitrie Cantemir şi instalarea regimului fanariot în Moldova, prin numirea lui Nicolae Mavrocordat în scaunul domnesc de la Iaşi.

1712 – Apare, la Târgovişte, Octoihul în limba română.

1712-1713 – Intensificarea legăturilor dintre curţile de la Bucureşti şi Moscova, mai ales prin stabilirea corespondenţei permanente între Constantin Vodă şi Galiţin, guvernatorul Kievului.

În aceeaşi perioadă se adânceşte conflictul dintre domnitorul muntean şi stolnicul Cantacuzino. Unul dintre motive era acela că Vodă se delimitase de sfaturile unchiului său, urmând o politică proprie. Însă, cea mai importantă cauză a divorţului politic dintre cele două personalităţi a fost succesiunea la tron: Vodă îl pregătea pentru domnie pe Constantin, fiul său cel mare, pe când stolnicul îl dorea ca domn pe pe fiul său Ştefan. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 360)

1714 – Constantin Vodă este mazilit de un trimis al Porţii şi dus la Constantinopol alături de doamna sa, de fiii şi ginerii săi, şi de Ianache Văcărescu vistiernicul.

Motivul căderii lui Brâncoveanu nu l-au constituit legăturile cu imperialii, nici medalia comemorativă pe care şi-a bătut-o în Ardeal, nici trâmbiţele de argint de la Viena. Textul actului de detronare cuprinde învinuirea că i-a adus pe ruşi la Brăila şi le-a dat provizii. Acest secret a fost comunicat, după Neculce, de unchii Cantacuzini, care voiau să pună domn pe Mihai

Racoviţă, fostul domn al Moldovei, ginerele Spătarului Mihai. În cele din urmă s-a ajuns la numirea lui Ştefan Cantacuzino, deşi iniţial turcii au îngăduit ca boierii să aleagă pe cineva dorit de ei. (Nicolae Iorga, Tragedia dinastiei muntene în vol. Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 267)

Într-o scrisoare pe care o adresează patriarhului Hrisant Nottara, Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin şi urmaşul la tron al lui Constantin Brâncoveanu, deplânge soarta domnului depus şi afirmă indirect că acesta a plecat la Constantinopol pentru a nu se mai întoarce. Această siguranţă arată clar că el şi tatăl său au fost implicaţi direct în depunerea lui Constantin Vodă, care mergea la Constantinopol cu convingerea că va plăti, ca şi în 1703, şi se va întoarce. (Nicolae Iorga, Căderea şi moartea lui Constantin-Vodă Brâncoveanu în vol. Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, p. 218)

După numeroase torturi prin care încercau să stoarcă cât mai multe informaţii despre averile sale, turcii i-au propus să treacă la mahomedanism ca să fie numit din nou domn. Însă, când acesta a declarat că nu mai are alte averi a fost condamnat la moarte, la 15 august, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, zi în care voievodul împlinea vârsta de 60 de ani. Scoşi din temniţă cu toţii, desculţi şi în cămaşă, asemenea tâlharilor de rând, au fost purtaţi spre locul de execuţie şi decapitaţi. Mai întâi a căzut capul lui Ianache Văcărescu, sinistrul spectacol – la care au asistat soli ai curţilor europene – continuând cu decapitarea lui Constantin şi a celorlaţi fii: Ştefan, Radu şi Matei; cel din urmă căzu capul voievodului. Trupurile neînsufleţiteau fost aruncate în apele Bosforului, dar au fost îngropate în taină – de nu se ştie cine – în vechea mânăstire din Insula Halke din mijlocul Mării Marmara. (Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu…, p. 380-381)

După N. Iorga, ordinea în care au murit fiii voievodului a fost alta, începând de la cel mai mic – Mateiaş – care avea doar şaptesprezece ani, până la cel mai mare – Constantin – care urma să fie domnul ţării. (Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, p. 142)

1715 – La tipografia de la Târgovişte apar sub directa îndrumare a mitropolitului Antim, Catavasierul şi Ceaslovul în limba română.

1716 – Ştefan Cantacuzino, domnitorul Ţării Româneşti şi tatăl său, stolnicul Constantin Cantacuzino, sunt executaţi la Constantinopol, prin sugrumare.

Impunerea fanariotului Nicolae Mavrocordat ca domn al Ţării Româneşti.

Condamnat la exil în Sinai, mitropolitului Antim Ivireanul este ucis pe drum de soldaţii turci care îl escortau.

1720 – Osemintele Martirilor Brâncoveni sunt aduse în ţară şi îngropate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.

sursa: http://manastireaalba.ro

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!