3. Fiii mei, fraţii mei, părinţii mei,
iubiţi neamul din care v-aţi născut, cu tot sufletul vostru şi în tot ce faceţi urmăriţi ridicarea lui,
mângâierea lui,
mântuirea lui şi fericirea lui. Nu vă rupeţi de norodul vostru, nici de credinţa lui, nici de speranţele lui,
ci vă rupeţi numai de păcatele lui.
Ca, printr-o trăire înaltă şi sfântă, să-i puteţi fi de folos poporului spre o tot mai înaltă rodire a lui în faţa lumii şi în faţa lui Dumnezeu.
4. Conştiinţa unui popor sunt fiii lui cinstiţi şi credincioşi.
Cu cât sunt mai mulţi şi mai hotărâţi credincioşii din mijlocul unui popor
şi cu cât sunt mai ascultaţi,
cu atât viaţa poporului lor întreg va fi mai curată
şi legile lui mai drepte,
şi libertatea lui mai deplină,
şi istoria lui mai frumoasă,
şi traiul lui mai fericit.
5. Nici un popor, ca şi nici un om, nu-i lipsit de conştiinţă.
Dacă glasul acestei conştiinţe este ascultat, grozăvia este ocolită şi pasul spre păcat rămâne nefăcut.
Dacă glasul conştiinţei este dispreţuit şi înăbuşit, prăpastia nu mai poate fi ocolită, iar ispăşirea va fi, sigur, tot atât de grea ca şi nelegiuirea ce s-a înfăptuit.
Calea bunului urmaş / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
