Mărturii Meditaţii

Afluenţii desfrâului (IV) – PORNOGRAFIA

Medicii care au cercetat fenomenul sexualităţii umane au dovedit că impulsurile ero­tice îşi au originea în activitatea unor glande endocrine răspândite în tot corpul.

Dintre simţurile ce contribuie la stimularea erotis­mului, văzul şi imaginaţia deţin un rol fundamental.

În antichitate, zeii păgâni reprezentanţi ai cultul fecundităţii erau înfăţişaţi de statui ale căror organe genitale erau evidenţiate în mod excesiv. Mai târziu s-a dezvoltat o adevărată industrie erotico-pornografică, din care şi astăzi se câştigă averi fabuloase; dar medicii specialişti atrag atenţia că folosirea ei are o influenţă dăunătoare asupra relaţiilor sexuale fireşti, adeseori înlocuindu-le cu masturbarea.

De obicei pornografia prezintă femei subordonate bărbaţilor sau ca obiecte ale violenţei masculine.

În anumite ţări civilizate, pornografia este interzisă prin lege, din considerente sociale: pentru a-i ocroti pe tinerii a căror orientare sexuală este în curs de formare şi pentru că efectul asupra lor ar avea consecinţe dintre cele mai grave.

În alte ţări bogate, am văzut magazine de lux în care se comercializau organe genitale artificiale, iar într-o încăpere alăturată, după o perdea şi cu lumină semiobscură, se proiectau filme pornografice pentru câţiva nenorociţi care se masturbau, gâfâind şi privind imaginile  de pe ecran.

Libertatea, pe care am dobândit-o cu multe jertfe de tineri nevinovaţi în decembrie 1989 ne-a adus, din păcate, şi pe meleagurile noastre, această urgie nimicitoare.

Aşa cum dreptul Lot se chinuia văzând faptele nelegiuite ale sodomenilor, tot la fel se zbuciumă oricine priveşte asemenea scene. Nu poate fi ceva mai tulburător şi mai incitant spre desfrânare decât imagi­naţia asociată cu texte, desene, fotografii erotice sau imagini filmate în timpul unei împreunări sexuale.

Asistăm neputincioşi la o adevărată inundaţie copleşitoare de romane erotice, reviste şi casete video cu filme pornografice ce se difuzează la ore târzii din noap­te şi pe unele canale TV.

Un tânăr care doreşte să lupte pentru îmblânzirea stihiei sexuale, dacă se-ntâmplă cumva să privească asemenea filme, este exclus să nu fie biruit şi să nu cadă în patima masturbării.

Iată de ce şi râul pornografiei se îndreaptă cu repeziciune tot spre vijeliosul fluviu al desfrânării.

Pedeapsa neascultării sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale / prof. Ion Lazăr. – Sibiu : Oastea Domnului, 2009

Lasă un răspuns